Puţin probabil ca Marea Britanie să nu-şi găsească locul curând printre destinaţiile preferate ale destulor români şi bulgari – mai ales a celor inactivi economic. Visul lor despre un trai mai bun în Regatul Unit s-ar putea împlini la sfârşitul acestui an, odată cu ridicarea ultimelor bariere pe piaţa locală a muncii pentru cetăţenii celor două ţări. Marea Britanie dispune de un sistem de asistenţă socială ultrageneros, aflat parţial şi la dispoziţia cetăţenilor din alte state ale UE – de exemplu a celor care se îmbolnăvesc în timpul reşederii lor în Regat.
Pe perioada deceniului de guvernare a fostului premier laburist Tony Blair, Marea Britanie s-a numărat printre susţinătorii cei mai vocali ai aderării României la UE – aspect oarecum straniu, dat fiind că avea puţine interese economice la faţa locului. În plus, era limpede că din punct de vedere geoeconomic Germania avea cel mai mult de câştigat de pe urma deschiderii noii pieţe cu peste 100 de milioane de locuitori aflate la frontiera ei estică. Marea Britanie a insistat serios, dar insuficient în vederea implementării unor reforme vitale pentru o Românie modernă, capabilă să ofere cetăţenilor ţării beneficiile aferente unui stat membru al UE chiar la ei acasă. Din nefericire, aşa cum s-a întâmplat în cazul destulora dintre proiectele susţinute de Blair, retorica sa a surclasat net rezultatele – care s-au demonstrat de regulă dezamăgitoare. Viziunea sa despre o Mare Britanie transformată dintr-o fortăreaţă insulară într-o societate globală nu a dus la schimbarea în bine a ţării. O mare parte a industriei britanice a încăput pe mâinile unor companii străine, drept care Regatul Unit suferă astăzi, aidoma României, de pe urma repatrierii profiturilor. Politica graniţelor deschise menite să asigure o creştere economică prin echilibrarea în jos a salariilor a dus pe de o parte la o creştere considerabilă a populaţiei, iar pe de alta la o suprasolicitare substanţială a infrastructurii imobiliare, educaţionale, de transport şi de sănătate din marile oraşe.
Dacă autorităţile de la Londra vor încerca într-adevăr să impună restricţii unilaterale pentru cetăţenii români, atunci premierul Ponta este îndreptăţit să pună piciorul în prag. În anul 2000, Londra fusesese cea care a insistat asupra unei terapii-şoc respectiv a tranziţiei rapide către o economie de piaţă în România – un proces dureros pentra marea majoritate a românilor şi soldat, în cele din urmă, cu un capitalism balcanic extrem de obtuz. Ca atare, britanicii ar cam fi ultimii îndrituiţi să le refuze românilor avantajul fundamental rezultat din statutul lor de cetăţeni ai UE – anume deplina liberate de circulaţie a forţei de muncă. În plus, câtă vreme un stat-cheie al UE – şi pe deasupra unul care a susţinut fervent extinderea – îşi încalcă cuvântul, Victor Ponta ar trebui iertat la rândul său în cazul respingerii altor lecţii privind combaterea corupţiei şi reformarea sistemului judiciar. Cum priorităţile sale nu prea vizează repornirea motorului economic, este puţin probabil ca premierul român să verse vreo lacrimă după miile de cetăţeni dornici să traverseze Cananul Mânecii în speranţa unui trai mai bun.
De fapt, nici autorităţile şi nici populaţia Regatului Unit nu se tem de fenomenul migraţiei individuale, mai exact de sosirea unor lucrători oneşti şi muncitori – acest tip de imigranţi predominând în primul val de români care au luat drumul Marii Britanii. Actuala inflamare cu privire la potenţialele „consecinţe semnificative” ale ridicării restricţiilor impuse până acum forţelor de muncă din România şi Bulagria provine din teama sosirii unor grupuri mari de asistaţi sociali, puşi exclusiv pe căpuşarea sistemului de asistenţă socială şi/sau pe comiterea de infracţiuni. Britanicii se tem de grupurile compacte de cetăţeni români ba depistaţi cu varii boli contagioase, printre care şi TBC, ba prinşi în timpul comiterii a tot felul de delicte mai mult sau mai puţin grave. Cum pentru politicienii naţionalişti asemenea temeri sunt mană cerească, euroscepticii de la UK Independence Party (UKIP) s-au grăbit să speculeze momentul. Nicicând de la naşterea democraţiei moderne în Marea Britanie scena ei politică nu a avut parte de o elită atât de privilegiată şi totodată ruptă de realitate, inclusiv de cetăţenii ţării şi greutăţile lor de zi cu zi. În cazul liderului UKIP Nigel Farage, de altfel un orator elocvent, nu avem însă de-a face cu un fascist furibund, ci doar cu un naţionalist de şcoală veche care aduce oarecum a Ion Brătianu, fără multe similitudini cu liderii partidelor neofasciste prezente astăzi de-a lungul şi latul Europei.
Odinioară, societatea britanică a fost una meritocratică, în care oamenii cu origini modeste se putea realiza în baza propriilor performanţe. Între timp a ajuns una secularizată şi din ce în ce mai avalorică, dominată de elite complet dezinteresate de îmbunătăţirea morală generală. Astăzi, britanicii deplâng generaţia pierdută a copiilor care în absenţa unui cod moral explicit oferit fie de părinţi, fie de stat ajung să experimenteze cu drogurile şi sexul la vârste din ce în ce mai fragede. Măcar românii sosiţi pe meleaguri britanice şi-au păstrat, în mare parte, valorile tradiţionale – aspect de urma căruia insularii nu au decât de câştigat. Dar Regatul Unit pare să devină extrem de atractiv şi pentru cei decişi să facă avere peste noapte – fie în baza cerşetoriei infantile, fie a reţelelor de prostituţie care îşi racolează victemele mai nou şi din rândurile generaţiei pierdute de la faţa locului. Este de aşteptat ca UKIP să înfiereze asemenea cazuri ori de câte ori are ocazia, indiferent de procentul real al infractorilor proveniţi din România.
Ar fi cu adevărat ironic dacă la finele anului guvernul Ponta, care deja se plânge despre românii deveniţi ţap ispăşitor al politicienilor britanici din dorinţa lor de puncta în precampanie electorală, va cere Bruxelles-ului sancţiuni împotriva Marii Britanii. Dar în politica zilelor noastre n-ar mai trebui să ne mire nimic – cu atât mai puţin într-o Uniune Europeană înclinată mai degrabă spre divizare decât spre unificare reală.
Tom Gallagher este politolog britanic. Volumul său cel mai recent despre România este „Deceniul pierdut al României: Mirajul integrării europene după anul 2000″.
