În sfânta zi de miercuri, 29 iunie 2016, mă aflam eu cu turma pe islazul comunal, la nici 100 de metri de primăria din Potroacele, și făceam numărătoarea oilor printr-o metodă pe care o aflasem de la un inginer, care zicea el că se numește metoda aproximațiilor succesive. Ideea erea că împărțeai toată turma în niște pătrate imaginare și după aceea, funcție de câte oi aveai într-un pătrat, le înmulțeai cu câte pătrate imaginare aveai și-ți dădea valoarea funcției T(x), unde T erea turma și x oaia. Cică dacă efectuai treaba asta prin mai multe iterații succesive, eroarea de numărare erea din ce în ce mai mică și te opreai când aveai o eroare de o oaie, gen.
Ca o paranteză fie spus, miercurea aia a fost o zi mai mult decât istorică pentru comuna Potroacele. Cu o săptămână înainte popoarele englez, galez, scoțian și poporul irlandez de nord (că altfel nu știu cum să-i spun), laolaltă cu strânsura de etnici pakistanezi, miliardari ruși și indieni, ca să nu mai vorbim de africanii cu drept de vot care ereau în Regatul așa-zis Unit al Marii Britanii, se prezentaseră în păr la referendum. Și nu trecuse bine săptămâna după ce votaseră ei cu mândrie națională ca Regatul Unit să iasă afară din Uniunea Europeană, că unda de șoc de pe piețele financiare izbise și Potroacele. Unul din frații Hogaș, care jucase într-un film documentar britanic rolul unui țigan cu 41 de copii, care se pregătea să invadeze Londra, se trezise deodată că cele 200 de lire sterline pe care le primise pentru prestația artistică valorau acum ca 170 înainte de Brexit. Nu vă mai spun că el fusese enervat încă de la filmări, că i se păruse că primise prea puțin. Că el, nefiind țigan nativ, trebuise să facă rol de compoziție. Cine l-a văzut pe actorul Peter Weller cum se chinuia să joace în filmul Robocop știe ce greu poate să fie un rol de compoziție. A doua lovitură financiară a fost pentru dealer-ul de mașini second-hand Koenigsegg Bugatti Vâjâilă, care aflase că „importurile” lui de mașini cu volanul pe dreapta urmau să fie mult mai greu de adus în România, că se băgaseră controale la vama cu Franța. Dacă vă întrebați cum reușea să vândă Vâjâilă mașini cu volanul pe dreapta în România, aflați că găsise el un mecanic auto, Ticu Burloi, care avusese o idee genială. În loc să schimbe volanul de la mașinile britanice din dreapta, pe stânga, el găsise o metodă prin care tăia cu sudura partea din stânga a caroseriei și o reconstruia în dreapta volanului. E drept că mașinile arătau cam ciudat, dar, fiind vorba totuși de mașini englezești, nimeni nu se mira prea tare.
În fine, cum stăteam eu cu ochii împăienjeniți de la pătratele imaginare pline cu oi reale, îl văd venind spre mine, așa de abătut de ziceai că semnase Tratatul de la Trianon cu mâna lui, pe Pișta Katona, pădurarul.
– Egészség, Pișta bacsi!, îl salut eu în ungurește, după care bag în engleză: Care for a drink?, și-i întind sticla de țuică, așteptând să zică ceva în engleză și ungurește, ca să putem trece la română, după obiceiul nostru, să ne menajăm reciproc susceptibilitatea româno-maghiară.
Când colo, îl aud, hopa-tronk, cum îmi urează sănătate în germană: Gesundheit/!, și imediat în ungurește după aia: Köszönöm!
– Dar ce s-a întâmplat cu engleza, Pișta Bacsi, că nu înțeleg!
– Ce so-a întâmplat? So-a întâmplat che domnul Jean Claude Juncker, care o știi che e președintele de la Comisia Europeană, o zis că scoate limba engleză din UE, asta s-a întâmplat.
– Păi, noi ne luăm după un luxemburghez, nea Pișta?, și nu știu ce mi-a venit de-am început să fredonez prostește un cântec: „Noi suntem români… Noi suntem români, noi aici…“ și la aici m-am întrerupt că Pișta Bacsi mă sfredelea cu privirea de ziceai că-i bormașină din aia de se vinde la toate deschiderile de Mall din România. I-am întins sticla de țuică ca să-mi cer scuze, mi-a primit scuze cam de 200 de grame, după care a spus răspicat, gen:
– Nea Titi, se lăsăm cântecele iredentiste și se revenim la oile noastre!
În treacăt fie spus, ca cioban posesor de turmă proprie, nimic nu mă inervează mai tare decât expresia „să revenim la oile noastre”. Deci ai început discuția cu situația în care oile erau clar ale tale și brusc, după o frază sau două de bătut apa în piuă, când revii la discuția inițială, oile nu mai sunt ale tale. Că, na, revenim la oile noastre, nu? Cât timp mi-a trecut asta prin cap, Pișta a continuat cu elan:
– Sigur che nu ne loăm după luxemburghezi, dar nu din cauze che suntem români sau unguri, sau mai deștepți, ci din cauze che noi suntem mândri. Dar, primarul Liță Paraschiv nu estei, așa che el ai scos folosirea limbii engleze. Și acum trebuie se ne chinuim în germană, zice Pișta și mai abătut.
Ce să zic, eu îl știam de slugarnic pe Liță Paraschiv, dar nu știam că-și extinsese slugărnicia de la Consiliul Local din Potroacele tocmai până la Comisia Europeană de la Bruxelles. Deci m-am enervat și eu și împreună cu Pișta am luat-o la fugă spre Primărie, unde, în pragul ușii, ne-am întâlnit cu primarul Paraschiv, care tocmai ieșea prin comună în căutare de ceva idei noi de furtișaguri, cum se face la Primărie.
– Știu de ce-ați venit oameni buni, stați liniștiți, că nu se adoptă. Am contestat eu însumi la CCR hotărârea pe care am dat-o cu scoaterea limbii engleze din UE.
– Atunci, de ce ai m-ai dat-o pe hotărâre?, zice Pișta, care, fiind pe jumătate ungur, le are pe jumătate numai cu subtilitățile politicii românești.
– Așa e doctrina nouă la PSD acum, face primarul bine dispus. Orice lege sau hotărâre o propunem noi, după ce o aprobăm noi, o contestăm tot noi la Curtea Constituțională.
– Și care ar fi șmecheria, nea Paraschive?
– Șmecheria e că cine beneficiază de lege e mulțumit că s-a aprobat, iar cine e dezavantajat e nemulțumit. Iar după ce respinge Curtea Constituțională legea, e invers. Cine era lovit de lege e mulțumit că s-a respins și cine beneficia nu. Asta-i politica de calitate, oameni buni, nu poți să-i mulțumești pe toți odată, dar poți să-i mulțumești pe rând.
Brusc mi-am dat seama care e esența Brexit-ului și geniul politicii lui Cameron. Acum, la Brexit i-a satisfăcut pe cei 17 milioane de britanici care au vrut să iasă din UE și când o să iasă prost o să-i satisfacă pe cei 16 milioane care au vrut să stea. Că pe toți odată n-ai cum să-i mulțumești. Mai rămâne de stabilit dacă Dragnea l-a plagiat pe Cameron sau invers, dar ăsta e un amănunt, gen.
Cu stimă,
Titi Smeureac,
cioban freelancer
