Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Bogdan Oprea, a confirmat pentru România liberă că preşedintele Traian Băsescu ştia de românul răpit în Algeria încă de miercuri.
„Da, confirm, domnul preşedinte Traian Băsescu a fost informat de ieri (miercuri – n. red.). Administraţia Prezidenţială ţine legătura în permanenţă cu celula de criză de la MAE”, a explicat Bogdan Oprea pentru România liberă. Un răpitor, care s-a prezentat ca Abu al-Baraa, a declarat joi pentru postul Al-Jazeera, că între ţările din care provin cei 41 de ostatici străini din Algeria se află şi România, relatează AFP.
Abu al-Baraa a dat asigurări postului de televiziune din Qatar că numărul „ostaticilor este în jur 41” şi că aceştia provin din 11 ţări, şi anume Norvegia, Franţa, Statele Unite, Marea Britanie, România, Columbia, Thailanda, Filipine, Irlanda, Japonia şi Germania.
Răpitorii vor retragerea armatei algeriene, care a încercuit acest complex în domeniul exploatării gazelor, pentru a permite lansarea unor negocieri, a declarat el pentru Al-Jazeera.
„Cerem retragerea armatei algeriene pentru a permite lansarea de negocieri” cu privire la ostatici, a declarat acest răpitor.