Una dintre cele mai mari provocări ale stagiunii teatrale ce tocmai se încheie a fost „Hamlet“ în variantă hip-hop, pus în scenă la Teatrul Naţional din Timişoara de Ada Lupu Hausvater.
Iar când spunem hip-hop nu glumim deloc. Pentru că este vorba despre un spectacol în care se cântă pe muzica trupei Subcarpaţi, iar tragedia prinţului Hamlet al Danemarcei este upgradată, updatată şi rescrisă de dramaturgul Ştefan Peca în limbajul băieţilor de băieţi de azi. Ideea de versuri este şi ea păstrată, dar, adio, pentametru iambic şi bun venit rimei ce se potriveşte pe „beat-ul“ şi „sound-ul“ hip-hop.
Aşa că nu e deloc de mirare că sala e plină mereu până la refuz de adolescenţi care aplaudă frenetic pentru că, „da, frateeee“, cum ar zice ei, acesta este Hamletul generaţiei lor. De altfel, dacă pe vremuri Marin Sorescu vorbea despre „vărul Shakespeare“, în cheia de lectură a textului pe care o propune Ştefan Peca cel mai bine s-ar potrivi expresia „Shakespeare, fratili meu“.
Pentru actorii de formaţie clasică ai Teatrului Naţional din Timişoara a fost, desigur, o uriaşă provocare să intre în atmosfera acestui hip-hop Shakespeare, dar se pare că joaca aceasta serioasă le-a priit. Cu toţii sunt într-o mare formă şi au acceptat pariul fără îndoială destul de riscant.
Scenografia Iulianei Vîlsan trimite cu gândul la încarcerare sufletească, unele dintre personaje fiind închise în cuşti ca animalele de la grădina zoologică. Pe de altă parte, lumea de la Curte este una „glamouroasă“, regina (excelenta Claudia Ieremia) fiind o divă cu haine haute-couture, în timp ce Ofelia (Cristina Konig) e o fetiţă pisicoasă care poartă cu mândrie urechiuşele lui Mickey Mouse.
Hamlet însuşi pare mai curând un adolescent de bani gata, o beizadea, care cam „freacă menta“ de obicei, dar care primeşte fără voia lui un „job“, dacă vreţi, prea greu pentru un nehotărât ca el. Prietenilor li se adresează cu foarte actualul „frateeee“ sau cu englezescul „man“, care este, desigur, mai „cool“.
Frumosul Hamlet (jucat de frumosul Matei Chioariu, care are şi o voce de invidiat; e el cunoscut, de altfel, şi din spectacolele Operetei bucureştene), e un tânăr desprins de pe copertele lucioase ale revistelor mondene, este visul fetelor daneze (cam ca prinţii Marii Britanii ai zilelor noastre). Dar iată cum îl prezintă Ofelia:
„Un bărbat mai frumos nu s-a mai văzut. Plin de umor și imaginație,
Totul s-a pierdut, parcă e o conspirație! Hamlet era gentlemanul perfect,
Intelectualul în formă de atlet. Puternic ca un taur, cel mai bun soldat,
Mândria țării noastre, exemplul de urmat. Prinț moștenitor, superstar adevărat, admirat de toți și de toți imitat. Acum mi-e și rușine să văd cum a ajuns bărbatul care m-a vrăjit și m-a sedus. Toate fetele daneze erau moarte după el. Acum sigur plâng pe rupte pentru c-a murit un zeu!
Și uite că eu sunt cea mai tristă dintre ele. Numai mie îmi revine această unică «plăcere» – să-l văd în stadiul ăsta, deprimat, abrutizat,
Cum mintea lui frumoasă s-a dezacordat. În floarea tinereții nebunia l-a distrus. Tot ce-a avut Hamlet… s-a dus.“
Lumea tânărului Hamlet rapper este cea a Facebook-ului şi a jocurilor pe computer. El o ameninţă pe Ofelia că îi va da „unfriend şi block“ şi vrea să interzică mariajele în Danemarca pentru ca „status-ul «single» să fie mereu activ“.
Are o relaţie specială cu fantoma tatălui său, interpretată de Marius Andrei Alexe de la trupa Subcarpaţi.
Şi dacă vă întrebaţi, şi suntem siguri că da, cum sună „a fi sau a nu fi“ în varianta Peca-Subcarpaţi, iată „traducerea“ celebrului monolog shakespearian:
„A fi sau a nu fi, asta-i întrebarea…
Mort sau viu: care este oare calea?
E mai bine să suporți ghinionu’ care vine?
Sau ar fi cu mult mai simplu să te lupți cât te ține.
Să te lupți cu tot ce te lovește peste bot
Să ai coloana dreaptă. Tre’ să duci la cap tot!
Moartea-i doar un somn, nu-i nimic special
Ajungem cu toții să-l dormim în final
Somnul ăsta infinit pe toți ne tratează.
Și dacă ai vreun chin, el te eliberează.
Cât trăim, suferim aici pe Pământ
De ce să nu dorim somnul cel mai lung?
Poate mori, poate dormi, poate visezi…
Nimeni nu e sigur și nu știi ce să crezi.
Nimeni nu cunoaște acest somn al morții
Ce vise urmează, care este trendu’ sorții
Poate că oricum după grijile lumești
Vin alte coșmaruri și mai nebunești.
Din cauza asta toți se tem de moarte
Aleg să sufere în viață mai departe.
Cine-ar sta să rabde toate umilințele
Dac-ar fi așa de simplu să ne zburăm mințile?
Șefii abuzivi, nesimțiții, aroganții
Care te-njură pe tine și pe alții,
Iubirea sinceră, dar niciodată spusă,
Sistemul legal, birocrația, înc-o scuză,
Funcționari incompetenți, guvernanți corupți –
Nedreptatea este regula pentru cei mai mulți.
De ce s-accepți o viață întreagă așa ceva
Când poți să-ți tai venele și să scapi de ea?
Cine dracu’ ar alege să se chinuiască
Să transpire, să se-agite în loc s-o mierlească?
Faza asta – știm cu toții – e tare-mbârligată
Nu știm ce-i după moarte, de-aia o facem lată.
O țară de unde nu primim nici o veste
Nimeni nu se-ntoarce și nu povestește.
Ne-agățăm disperați de o lume infectă
În loc să ne-ndreptăm spre aia perfectă.
Frica de moarte ne face pe toți lași
Gândim prea mult, uităm de curaj
Uităm să fim curioși, suntem slabi, nesiguri,
Blocați de tot ce nu știm, scuturați de friguri.
Și parcă tot ce trebuie rezolvat urgent
E lăsat pe mâine, evident.
Acțiune devine meditația pasivă
Coiala asta eternă te ține în derivă!“.
