-2 C
București
luni, 13 ianuarie 2025
AcasăSpecialSRI: Cazul Aurel Frăţilă, rezultatul cooperării româno-americane

SRI: Cazul Aurel Frăţilă, rezultatul cooperării româno-americane

Purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, a declarat, marţi, pentru Mediafax, că acţiunea de extrădare în SUA a cetăţeanului român Aurel Frăţilă, fost angajat MApN, pentru comerţ cu produse militare în Iran, reprezintă „rezultatul cooperării româno-americane”.

„Această acţiune reprezintă rezultatul cooperării româno-americane, atât pe dimensiunea de informaţii, cât şi pe dimensiunea de aplicare a legii, privind DIICOT. Aurel Frăţilă a fost avut în atenţie de către SRI, pentru implicarea în intermedierea tranzacţionării prin firmele pe care le controla a unor produse duale către state aflate sub incidenţa unor restricţii internaţionale”, a afirmat oficialul SRI.

El a adăugat că România se raliază eforturilor internaţionale în acest sens.

„În acest context, subliniem încă o dată faptul că România se raliază eforturilor internaţionale de combatere a proliferării materialelor cu destinaţie militară, către state aflate sub incidenţa restricţiilor internaţionale – embargouri”, a mai spus Sava.

Un român, fost angajat al MApN, va fi extrădat către Statele Unite pentru terorism, întrucât a făcut comerţ cu produse militare în Iran, Curtea de Apel Bucureşti admiţând cererea autorităţilor judiciare, iar cazul a fost investigat în România de către DIICOT în colaborare cu SRI.

Aurel Frăţilă este acuzat că a comercializat în Iran echipamente pentru avioane, care pot fi montate şi pe aparate civile, dar şi militare. Astfel, Aurel Frăţilă a intrat în atenţia autorităţilor judiciare americane, care au cerut sprijinul autorităţilor de la Bucureşti, având în vedere afacerile derulate de român prin firmele sale.

În urma solicitării americane, Curtea de Apel Bucureşti a admis, în 11 ianuarie, cererea de extrădare a românului.

„Sentinţa penală nr.12 din 11.I.2013 – Admite cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii privind pe persoana extrădabilă Frăţilă Aurel. Dispune extrădarea numitului Frăţilă Aurel către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii. Ia act că persoana extrădabilă Frăţilă Aurel se prevalează de regula specialităţii. Dispune arestarea persoanei extrădabile Frăţilă Aurel în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând din data de 11.01.2013 până la data de 09.02.2013, inclusiv. În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia”, se arată în minuta instanţei.

Potrivit unui site care monitorizează capacităţile militare iraniene, www.iranwatch.org, generalul iranian Jamshid Ghassemi şi Frăţilă au fost inculpaţi în 17 octombrie 2006 pentru spălare de bani şi pentru conspiraţie în vederea exportului de articole incluse în catalogul produselor de război din SUA către Iran, via România, fără a avea licenţele de la Departamentul de Stat american.

Acelaşi site menţionează că cei doi au încercat să exporte către România giroscoape militare şi accelerometre pentru ghidarea rachetelor balistice, desinaţia finală fiind Iranul.

Jamshid Ghassemi a fost arestat în Bangkok în noiembrie 2006, dar a fost eliberat în septembrie 2008 după ce cererea SUA de extrădare a sa a fost respinsă. El este general al forţelor aeriene iraniene.

Cele mai citite

Diana Șoșoacă a fost prezentă la ceremonia de învestire a președintelui venezuelean Nicolás Maduro

Diana Șoșoacă, liderul partidului SOS România, a călătorit în Venezuela, unde a participat la ceremonia de învestire a președintelui Nicolás Maduro, în ciuda controverselor...

Creștere în turismul românesc: Sosirile și înnoptările au crescut în primele 11 luni din 2024

Cei mai mulți turiști străini au venit din Germania, Italia și Israel Conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS), turismul din România a...

OMV Petrom anunță disponibilizări colective: 184 de angajați vizați, începând cu februarie 2025

Această decizie vine pe fondul unui context economic dificil, care a generat deja valuri de concedieri în mai multe sectoare Compania OMV Petrom a notificat...
Ultima oră
Pe aceeași temă