Casa de licitați Goldart anunță pentru miercuri, 13 iulie, o nouă licitație de anvergură dedicată artelor aplicate.
“Bucuria descoperirii – licitație dedicată obiectului decorativ” este o veritabilă călătorie în spații culturale diverse, in exotice ateliere de meșteri sau în manufacturi bine cunoscute, o selecție ce poate îmbogăți colecția fiecărui iubitor al artelor aplicate.
Somptuoase bijuterii, în care strălucirea diamantelor, a safirelor sau discreția perlelor e pusă în valoare de aurul alb sau galben, fine obiecte de argint, corpuri de iluminat ce ne transpun în bogăția arhitecturală a altor vremuri, precum și exotice obiecte extrem orientale, ce ne poartă în alte culturi, pe meleaguri îndepărtate, sunt atracția acestei licitații de anvergură.
Expoziția poate fi vizitată începând de vineri 8 iulie, orele 10:00 – 19:00, sâmbătă, orele 11:00-15:00 și de luni – miercuri, 10:00-19:00 la sediul Casei de licitații Goldart.