J. Edgar Hoover poate în sfârșit să se odihnească în pace. James Comey se dovedește acum cel mai murdar polițist care a condus vreodată FBI-ul.
Așa își începe reputatul publicist Michael Goodwin comentariul publicat în New York Post despre proaspătul raport al Departamentului Justiției pe tema implicării Rusiei în campania electorală a lui Trump din 2016. Beteală rusească, spune, în încheiere, autorul investigației, Michael Horovitz, nu s-a găsit. (Asta nu înseamnă neapărat că n-a existat, adăugăm noi.) Concluzia lui se suprapune peste cea pronunțată, cu ceva timp în urmă, și de consilierul special Robert Mueller, care și el a conchis că Trump Tower nu crede în lacrimi (Moscova luând chiar Oscarul pentru acest film pe vremea – dar și în pofida – războiului rece). Astfel că narativul de cazacioc care, în ultimii ani, l-a înfășurat atât pe Trump – ca pe un cocon – cât și pe cocoana lui, s-a destrămat. Toate bune și frumoase, dar atunci de unde invectiva de mai sus, atașată nici mai mult nici mai puțin decât chiar directorului FBI?
Aici începe breakdansul. Care, poate nu paradoxal, seamănă cu hora staccato. Astfel, agenți FBI s-au infiltrat în echipa de campanie a lui Trump – cu narativul descoperirii de urme rusești – dar, de fapt, cu agenda ascunsă de a spiona candidatul la președinție de altă culoare politică (republican) decât cea a șefului suprem al FBI, președintele èn-titre la vremea aceea (democrat). Așa ceva să se întâmple – în Statele Unite, nu în altă parte – ar fi foarte grav. Tot ce-am învățat noi la școala de dansuri și bune maniere democratice precum și în bursele de studii cu care ne-a blagoslovit Unchiul Sam în anii ’90 s-ar duce de râpă. Un serviciu secret să se amestece în campania electorală a unui candidat este de neconceput – în America bineînțeles, să nu fie confuzie… Parcă era vorba de stat de drept, separația puterilor, alegeri libere și toate celelalte versete nesatanice care ne-au legănat copilăria democrației noastre emergente. Și, când colo, ce aflăm? Drăguțul “deep state” funcționează bine-merci chiar în țara Statuii (în sensul de încremenire) a Libertății! Și-atunci, de ce ne mai mirăm?
Însuși procurorul general Bill Barr (da, același despre care s-a spus că i-ar fi dat, împreună cu ambasadorul Sondland de la UE, cursul și chiar parcursul dnei Birchall, fără să considere asta – nici ei, nici ea – o băgare prea mare în treburile altui stat) s-a arătat foarte îngrijorat, evident pentru democrația din țara lui, nu a altora, declarând că „FBI a lansat o investigație intruzivă în campania unui candidat prezidențial pe baza celor mai subțiri suspiciuni, care nu justificau pașii urmați, mistificând, în același timp, FISA Court prin omitere de fapte și suprimând informații cruciale.” Păi vezi, nene Barr? De-aia n-are ursu’ coadă! E ușor să dai lecții la 8000 de km de casă când la tine joacă șoarecii pe masă! Întreabă-l și pe taica Biden, cel cu statul de drept în gură și cu buzunarele doldora după vizitele la Kiev și București!
În raportul său, inspectorul general Horovitz a pus pe masă o întreagă serie de greșeli și omisiuni comise de agenții FBI sub acoperire. A găsit nu mai puțin de șapte momente în care respectivii agenți au dat judecătorilor de la FISA Court informații fie incorecte, fie incomplete, astfel încât să le forțeze mâna să emită un mandat de monitorizare/înregistrare a lui Carter Page, pe care, în final, tot n-au putut să-l dovedească a fi agent rus. S-a confirmat, de asemenea, că un anume Christopher Steele, agent secret MI6 al Marii Britanii, cu un dosar finanțat de Hillary Clinton – adică taman de contra-candidata lui Trump! – a avut rolul esențial în toată afacerea. Un alt agent FBI sub acoperire, spionându-l pe generalul Michael Flynn, a ajuns chiar în aceeași încăpere cu Trump, asistând la convorbirea dintre cei doi.
Adică, pe românește, candidatul republican (Trump) a fost spionat direct și personal de Agenția statului (FBI), asmuțită de președintele democrat (Obama), ca să-i netezească drumul spre fotoliul de la Casa Albă colegei de partid (Clinton)! Totul sub narativul (poveste, legendă, motivație credibilă) de prezervare a securității naționale față de intruziunea rusească – cu care nu există american să nu fie de acord! Dacă nici asta nu miroase a poliție politică, atunci Stalin n-a existat. (La el, era vorba de crime legitimate de narativul dreptății sociale, a urcării națiunii spre comunism, în zbor). Unde am mai auzit noi de același sistem – de a crea un narativ cât se poate de respectabil, inexpugnabil și irefutabil (de exemplu, narativul anti-corupție, cu care nu există om cinstit să nu fie de acord), la adăpostul căruia să se întâmple tot felul de chestii secante cu democrația – reglări de conturi, eliminări de contra-candidați la șefia unei instituții, eliminări de adversari politici etc? Și ne mai întrebăm de ce a durat atât de mult să plece Klemm? Iată, i-a luat trei ani de zile președintelui SUA, adică celui mai puternic om din lume, să disloce un ambasador care nu era al lui! Cine l-a împiedicat? Să existe “stat paralel” chiar și în Statele Unite? (Pe limba părinților fondatori ai democrației celei mai avansate din lume – “deep state”, în traducere literară – “statul adânc”). Cât de adânc? Mai adânc decât puterea poporului la urne?! Știe “statul adânc” mai bine decât știe poporul? Peste poate! Imposibil! Visul american nu permite așa ceva.
La sfârșitul celor aproape 500 de pagini, Horovitz trage concluzia inocentă că toată tărășenia, care a purtat numele de cod “Crossfire Hurricane” (“Uraganul de foc încrucișat”), deși a implicat erori din partea FBI, nu a avut conotații partizan-politice. Dar ce poți înțelege în momentul în care descoperi că agenți sub acoperire au scris în email-uri că îl vor opri pe Trump, ghidonând investigația astfel ca informațiile care îl disculpau pe candidatul non-sistem să fie ascunse sau ignorate?
Situația ajunge astfel de coșmar când se pune problema cine îi controleză pe cei care controlează. A fost numit un alt procuror, John Durham, cu însărcinarea de a-i investiga pe investigatori. Începându-și activitatea cu o trecere în revistă a faptelor, a transformat-o acum în anchetă penală, anunțând că are la îndemână mult mai multe informații decât Horovitz, pentru că nu este limitat la documentele și oamenii din Departamentul de Justiție. “Ancheta noastră se bazează pe informații în desfășurare de la persoane și structuri din Statele Unite și din afara Statelor Unite”, a anunțat el. Reiese că ditamai investigatorul general, Horovitz, este el însuși un dalmațian care a încercat să dreagă busuiocul, fiind desigur și el parte din același sistem.
Observatorii sunt de părere că daunele de credibilitate suportate de FBI, pe tema abuzului de putere sub directorul Comey (abuz care nu se știe dacă mai continuă sau nu), nu vor dispărea în ani de zile, iar vindecarea nu poate veni până nu va exista o dezvăluire completă a ceea ce s-a întâmplat în 2016. Barr și Durham s-au înhămat la o luptă care nu se știe unde va duce. Și nu e vorba doar de oficialii care și-au folosit instituțiile în mod abuziv, ilegal, în scopuri politice. Este vorba despre milioanele de americani care, văzând că i s-a întâmplat chiar lui Trump, văzând că se poate, trăiesc cu impresia că ura lor împotriva lui este suficientă pentru a cauționa, a legitima, a justifica orice metodă de a-l înlătura, de a-l anihila. Așa cum spune Goodwin, dacă această viziune începe să prevaleze, America va fi terminată din punct de vedere al statului de drept. Apoi va fi numai o chestiune de timp până când alegerile nu vor mai conta. Și orice se va putea întâmpla.
Așa cum, de la un prim-ministru băgat în pușcărie pentru niște termopane și pitici de grădină, totul s-a putut întâmpla.
