2.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSportCristian Preda, despre scandalurile din PDL şi PNL: LIBERTATEA, descrisă ca TRĂDARE

Cristian Preda, despre scandalurile din PDL şi PNL: LIBERTATEA, descrisă ca TRĂDARE

Europarlamentarul PDL Cristian Preda îi critică pe acei lideri din PDL şi PNL care acuză trădarea şi crede că, în acest context, bătălia pentru demnitate şi reprezentare începută în 1989 nu a fost câştigată.

Cristi Preda se referă la liderul PDL Cezar Preda şi la preşedintele PNL, Crin Antonescu, care, numai în cursul săptămânii trecute, s-au lansat în acuzaţii dure la adresa colegilor de partid.

„Pasiunea cu care se discută în ultimele zile despre trădare este impresionantă. Cezar Preda (PDL) despre Sever Voinescu (PDL), 9 ianuarie 2013: ‘Singurul lucru pe care-l poate cere Sever Voinescu este să fie dat afară repede din partid! Pentru ce ne trebuie şase luni pentru a-i da afară din partid pe toţi trădătorii care au făcut campanie împotriva partidului şi în favoarea adversarilor politici? Acesta este răspunsul corect la întrebările trădătorilor sau neimplicaţilor în această bătălie grea din 9 decembrie’.

Crin Antonescu (PNL) despre Andrei Chiliman (PNL), 13 ianuarie 2013: ‘Domnul Chiliman a făcut nişte declaraţii şi în timpul campaniei, şi acum pe care fiecare poate să le judece în adevărul sau neadevărul lor, în inteligenţa sau prostia lor… În general, atitudinea pe care a avut-o şi o are Andrei Chiliman e trădare'”, scrie Cristian Preda pe blogul personal.

„Deşi Cezar Preda şi Crin Antonescu nu sunt în acelaşi partid, ei vorbesc la fel despre colegii care nu le împărtăşesc opiniile. Şi unul, şi celălalt se folosesc de poziţiile de autoritate ocupate – prim-vicepreşedinte PDL, respectiv preşedinte PNL – mizând pe servitutea organizaţiilor care i-au ales.

Partidele celor doi au în denumire referinţa la liberalism, dar par să nu fie capabile să asume dezbaterea liberă. Şi PDL, şi PNL folosesc, la vârf, acelaşi dicţionar politic: a trăda înseamnă a refuza autoritatea nelimitată a unei opinii”, atrage atenţia Preda.

Citeşte şi Crin Antonescu ATACĂ DUR: Trădătorii trebuie EXCLUŞI din partid. Mă dezgustă şi mă indignează. Tăriceanu este un secundant al trădătorului Chiliman

Cele mai citite

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....
Ultima oră
Pe aceeași temă