3.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialÎncetaţi lupta pe justiţie!

Încetaţi lupta pe justiţie!

Nu mai există o a doua ţară în Europa la ora asta la care bătălia pentru controlul justiţiei să se ducă pe faţă şi fără nici o jenă, deşi influenţă politică există în multe locuri. Ai fi zis că expirarea mandatelor celor doi procurori generali e o ocazie dată de la Dumnezeu ca să se termine odată cu îndoiala că Băsescu are mai mult acces la ei decît oponenţii lui politici. Dacă nu se termină, deşi cei doi nu mai candidează la nimic, este că ambiţia politicienilor nu lasă pe magistraţi să se descurce singuri cu succesiunea lor.

Fiecare tabără luptă pe faţă ca să controleze CSM şi numirile celor doi procurori generali. Presa fiecăreia construieşte pe faţă justificări în emisiuni care nu ar putea avea loc într-un stat de drept. Am dat drumul de două ori la Antena 3 în ultimul an cînd am trecut prin Bucureşti: prima dată în iunie, doi moderatori ţipau la un deputat PSD anonim, care rezista eroic, spunîndu-le blajin că acelaşi rezultat- îndepărtarea lui Băsescu de la putere- se poate obţine şi prin mijloace perfect legale. Marţi, abia debarcată în ţară am dat peste Alesandra Stoicescu, cîndva o favorită de a mea, care, vorbind despre lupta de la CSM îi spunea textual lui Ilie Sîrbu că dacă nici la 65 la sută nu reuşeşte USL să ia toată puterea ce mai pot face ei, ziariştii, ca să ia peste 65%? În ziarul de faţă, ediţia online, am văzut acum două zile voturile de la CSM date pe persoane şi CSM împărţit pe tabere politice, deşi chiar din text reieşea că suprapunerea nu explică bine votul. O coterie de nemernici trimişi pe toate canalele, nu doar Antena 3, deşi fără nici o competenţă în nici o materie, îl înfierau pe judecătorul Danileţ pentru vina de a fi fost transparent, în vreme ce nişte magistraţi de doi bani din Vîlcea aveau obrazul să îi ceară recuzarea pentru lipsă de transparenţă! Sorin Roşca Stănescu şi dna Pivniceru argumentau şi ei, după încheierea alegerilor de preşedinte CSM, despre cum ar trebui să fie Constituţia pe viitor, deşi deocamdată pe legea şi Constituţia asta cine s-a ales e legal să rămînă bun ales. Şi pretenţia de a elimina Ministrul din mecanismul propunerilor, care circulă dinspre Băsescu, e la fel de bizară- ce sens are să discuţi regulile după ce a început o competiţie?

Mi se pare mie, sau ne purtăm ca nişte sălbatici care nu au cei şapte ani de de stat de drept şi de presă democratică? Nu e nevoie de nici un raport MCV să ne spună cît de penibili suntem, o ţipăm noi pe toate ecranele. Cu riscul de a fi pedegogică, am să explic eu aici ce nu se face şi ce se face într-un stat de drept şi o ţară europeană. Că nu e nevoie să fii jurist, şi nici măcar, ca mine, profesor de studii ale democraţiei, orice om mediu educat şi orice copil de şcoală din occident ştie ce refuzăm noi să învăţăm. E clar că ne trebuie o corectitudine politică în chestiunea justiţiei, aşa cum ne-a trebuit una în materie de minorităţi, violenţă la TV, nu avem singuri capacitate de autocontrol. Trebuie să nu mai permitem anumite atitudini care fac comportamentele necuvenite să pară fireşti la noi. Spaţiul nostru public arată ca vestiarul unui stadion în care băieţii fac atătea bancuri deocheate pe seama singurei femei, cea de serviciu, că atunci cînd o violează unul, la toţi li se pare firesc. Complicitatea în materia sabotării statului de drept e enormă şi foarte răspîndită, deşi am observat că dl. Senator Greblă a făcut şi el cîteva apeluri la mai multă inhibiţie. Mă alătur lui şi explic, ca atare:

Nu e corect într-un stat de drept să discutăm regulile pe care se desfăşoară azi alegerile la CSM ameninţînd cu reguli viitoare, schimbări de Constituţii şi regulamente. Nu e corect să plănuieşti nici o schimbare de Constituţii sau regulamente pentru vreun avantaj conjunctural, ci doar- dacă e indispensabil- prin largă consultare şi consens după mai multe cicluri, pentru a vedea dacă problemele sînt cauzate de reguli, sau de oameni. Mie mi se pare evident că oamenii sînt de vină, şi ca atare mai bine lăsăm regulile cum sînt, că numai asta ne poate construi reputaţia şi încrederea de care avem nevoie pentru justiţie şi extern, şi intern. În contextul acesta, discuţia că nu poate fi un procuror şef CSM, deschisă chiar de dna Pivniceru, este o greşeală. Cîtă vreme e legal, nu avem ce consideraţii filozofice să facem despre statutul trecut, actual şi viitor al procurorilor. Judecători din CSM, aveţi de ales între a vă lasa manipulaţi şi deci conduşi de oamenii politici, profitînd de ranchiuna asta cu procurorii, sau a consolida independenţa voastră şi dreptul de a alege pe cine vreţi. Mîine nu va mai fi un procuror, dar azi, apărînd alegerea majorităţii apăraţi de fapt independenţa voastră. Cristi Danileţ nu e omul lui Băsescu, nici al Monicăi Macovei: numai eu ştiu de cîte ori l-am apărat de criticile ei. Declanşînd o recuzare a celui mai reprezentativ ales membru al CSM  (170 de instanţe) pentru păcatul că ne spune şi nouă ce se întîmplă acolo, Adrian Neacşu şi compania călătoresc pe un drum greşit şi deschid drumul schimbării politice în timp ce ţin discusuri contra ei. Ia, pasul înapoi, că dacă vă văd la aceeaşi căruţă cu soţia lui Costiniu nu mai e loc de întors pentru reputaţia voastră.

Nu e corect într-un stat de drept ca presa să ceară pe faţă ca puterea politică să ia 100% puterea, adică să încalece independenţa justiţiei. Nu, nu o eliberaţi de Băsescu, de Băsescu au eliberat-o mandatele care s-au încheiat, nu voi. Şi foştii procurori şefi nu au fost oamenii lui Băsescu, dacă or fi mai mult la sfîrşit decît la început este că aţi tot încercat voi să le tăiaţi atribuţiile, dacă eraţi în locul lor nu ajungeaţi şi voi aliaţii cui vă lua partea? Esenţialul e să vă puneţi ceasul după Europa, nu după Băsescu. CSM-ul, ani de zile criticat pentru lipsa sa de acţiune în reforma justiţiei, a început să fie perceput mai pozitiv în ultimul an. Ca atare, e incorect să vă amestecaţi în alegerile de acolo, să demascaţi pe cei care nu vă plac (e mai ales penibil din partea presei, şi una aflată în proprietatea cuiva care fuge de procese de la o instanţă la alta, să demaşte transparenţa şi pe cei care o practică), să demascaţi voturi secrete, şi aşa mai departe. CNA-ul în totalitatea sa ar trebui imediat să oprească orice emisiune a Antenei 3 despre alegerile din CSM, cele văzute de mine ultimele două zile erau net imixtiuni în treburile justiţiei cu încălcarea flagrantă a mai multor legi. Dar orice ar face CNA, dragă Alesandra şi şefii, de ce credeţi voi că emisiuni de intimidare la adresa justiţiei cînd şeful vostru e prin instanţe pot avea vreun efect? Credibilitatea e zero: mai bine plătiţi pe alţii să le facă şi vă vedeţi voi de subiecte mai lucrative. Daţi singuri, şi din greu, dovezi celor care susţin că USL are drept scop principal să încalece justiţia ca să îl scape pe dl. Voiculescu. Care are avocaţi buni, să se ducă în instanţă şi să nu se mai bată la televizor, că asta pe lîngă costuri judiciare creşte enorm costurile politice. Şi acele costuri politice nu le plăteşte dl Voiculescu, nici starurile lui, ci tot USL-ul, şi întrucît au fost aleşi de două treimi din votanţi, le plătim noi toţi, noi trebuie să scăpăm regimul şi ţara de acuzaţia că vor să încalece justiţia şi să legalizeze corupţia, că de asta nu intrăm în Schengen şi nu mai avem bani europeni. Şi ştiţi cum o să scăpăm regimul şi ţara de aceste acuzaţii? Nu angajînd propagandişti externi sau devenind noi aceia, că ne-am pierde toată credibilitatea, aia care v-a protejat pe voi de acuzaţiile de fraudă electorală la alegeri (vedeţi raportul OSCE), ci chiar prevenind orice comportamente care ar putea trezi asemenea bănuieli şi izolînd pe cei care vor să ne tragă la fund pe toţi pentru că au călcat ei în mlaştină. Ori ies de unii singuri, ori să se ducă la fund de unii singuri, nu văd exact de ce atîta solidaritate sinucigaşă la USL. Eu nu vreau să se ducă totul la fund, că nu mai rămîne nimic, şi fac apel la oricine e raţional să izolăm pe cei infectaţi, nu să ne amestecăm toţi cu ei, că după aceea pierderile vor fi mult mai mari.

Finalmente, dacă a mers prost concursul pentru procurorii generali propun să lăsăm orgoliile deoparte şi să îl reluăm. Dnul Greblă se plîngea că oamenii de valoare nu se înscriu aşa, şi de asta nu au fost candidaţi buni. Ok, Băsescu va respinge candidaturile actuale, şi cred că nu îi poate nimeni reproşa după ce interviurile lor s-au transmis în direct, şi concursul se reia. Luaţi, dna Pivniceru, o firmă de resurse umane să vă facă lista scurtă, şi selectaţi trei candidaţi finali, nu unul! Aşa se face. Dacă ştiţi oameni buni, firma îi va suna şi îi va încuraja să candideze. Aşa se face peste tot, hai să ieşim din provincialism. Eu am fost „vînată” de vreo două ori pentru poziţii manageriale de cînd sînt în Germania (la celelate chiar aplici singur), din acelea unde sînt puţini oameni calificaţi, firmele discută cu candidaţii potenţiali şi se roagă de ei, le fac ei dosarul, dar de la un moment încolo aceia acceptă candidatura, nu e o ruşine să accepţi, nici dacă nu vei fi candidatul ales. Explic aceste lucruri elementare pentru că îmi face impresia că majoritatea celor implicaţi în asemenea procese la noi nu au experienţă europeană, nu au trecut prin aşa ceva într-o ţară mai avansată. Trebuie să fii cu totul provincial să ajungi la interviuri penibile ca tura asta. Şi, am mai scris aici, a fost o eroare sabotarea concursului! Dnei Pivniceru trebuie să i se acorde prezumţia de bună credinţă şi lumea să se înscrie la concursuri. Alegerile au trecut, strategiile electorale lui Băsescu au fost falimentare, nu mai construiţi bătălii de imagine în extern, ci independenţa justiţiei! Dacă se înscriu unii excelenţi şi cîştigă nişte nulităţi, atunci, şi abia atunci, va exista un caz solid contra dnei ministru Pivniceru.

Pe scurt, propun serioasă autoinhibiţie şi cenzură în felul în care tratăm alegerile din justiţie şi reflectăm în presă procesul lor. Avem deja Curtea Constituţională care e aleasă politic, şi nu cred că ne place ce avem, măcar restul să aibă o şansă să evolueze. Pentru asta, să profesionalizăm concursurile, să depolitizăm intervenţiile, şi să terminăm cu chibiţeala contra statului de drept pe la TV. Dacă mai văd poze pe plajă ale unor membri CSM sau judecători pe la TV declar tot CNA-ul nul şi neavenit.

Cele mai citite

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...
Ultima oră
Pe aceeași temă