1.3 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCâteva cifre care infirmă acuzele lui Ponta în privinţa achiziţiilor publice

Câteva cifre care infirmă acuzele lui Ponta în privinţa achiziţiilor publice

Dacă preşedintele Băsescu ameninţa acum doi ani instanţele de judecată cu aducerea de acasă a banilor necesari derulării proiectelor în cazul cărora instanţele au decis alt câştigător decât cel indicat de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Româania (CNADNR), premierul Ponta l-a acuzat zilele trecute pe Bogdan Lehel Lorand, şeful Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) , de prietenii politice cu Elena Udrea şi Vasile Blaga. CNSC ar bloca licitaţii importante pentru viitorul infrastructurii de transport româneşti, a spus premierul.

Cauzele nu rezidă atât în activitatea CNSC, cât în organizarea şi derularea deficitară a proiectelor de către CNADNR, a arătat ieri Expert Forum (EFOR) un think-tank condus de Sorin Ioniţă, în raportul numit „De ce merg lent lucrările noastre publice?”.

EFOR: Câteva cifre ce infirmă acuzele

In primul rând este vorba de respectarea termenului legal de soluţionare a contestaţiilor, respectiv 20 de zile, cerinţă îndepliniă în general de către CNSC, spune EFOR în raport.

Deşi nemulţumiţii de deciziile CNSC au posibilitatea de a se îndrepta spre Curţile de Apel, în 98% din cazuri decizia CNSC
rămâne definitivă. In mare parte CNSC a respins contestaţiile nemulţumiţilor, dând dreptate acestora în doar 30% din cazuri.

În numai 6% din cazurile contestate la CNSC, instituţia a dispus
reluarea licitaţiei de la capăt, în cele mai multe cazuri de admitere a contestaţiei, fiind dispuse alte măsuri de remediere.

Doar 12% dintre deciziile elaborate de CNSC au fost mai departe contestate în instanţă şi doar în 2% din licitaţiile contestate instanţele de judecată au decis altceva decât CNSC.

În 2011, CNSC a analizat cam 6.300 de contestaţii (licitaţii pe contracte de sume mari) şi a dat 6.000 de decizii. În total, CNSC a rezolvat cam 36.000 de cazuri de la înfiinţare ȋn 2007 până
la finele lui 2011.

Adevăratele cauze

EFOR identifică adevăratele cauze pentru care proiectele de infrastructură durează mult şi se scumpesc de la momentul demarării până la finalizarea lor.

Licitaţiile sunt de cele mai multe ori câştigate de „aceeaşi (constructori – n.r.), că nu-s mulţi, puţini se califică, iar pe străinii rătăciţi ştim cum să-i fugărim dacă se bagă unde nu trebuie”, afirmă experţii EFOR. Contractele sunt făcute în pripă, fără o strategie anterioară şi se bagă pentru finanţare în buget în anii ulteriori, deoarece aşa cer contractele. Proiectele sunt făcute prost deoarece nu sunt verificate în amănunt de către CNADNR impedică achiziţia terenurilor. Constructorul observă pe teren că proiectul nu se potriveşte, face modificări, iar preţurile cresc. „Fiecare metru pătrat de teren din ţara asta are o poveste, un proprietar absent, o retrocedare cu cântec, un conflict cu vreo autoritate locală, cu primar de la alt partid decât ministrul, sau nu se poate trece din proprietatea publică a autorităţii locale în proprietatea publică a statului căci s-a dat prin lege şi doar prin lege se poate modifica. Se descoperă vestigii arheologice inestimabile şi iar trebuie schimbat proiectul cu dublarea costurilor, etc”, se arată în raport. Ulterior, „când in sfărşit se apucă toata lumea de treabă, Ministerul Transporturilor n-are bani şi amână plăţile. Sumele totale contractate la un moment dat depăşesc de 9 ori bugetul ministerului (fiecare guvern îşi face contractele lui, toţi trebuie să le continue pe cele anterioare ca să n-aibă procese, dar le dau mai puţini bani, întinşi pe mai mult timp)”, scrie EFOR.
In final, după încheierea proiectului, urmează aventura întreţinerii lucrărilor. ¨ CNADNR n-are bani de întreţinere căci dă de 17 ori mai mulţi bani pe deszăpezire decât Finlanda (corect e de 5-7 ori – n.r.), în contracte încheiate de fiecare ministru la sfârşit de mandat (…) ca să n-aibă cel de după el ce să mai dea la ai lui”, afirmă EFOR.

Ce spun avocaţii

Cel puţin în cazul licitaţiei de concesiune a autostrăzii Comarnic-Braşov, avocaţi specializaţi în achiziţii publice caracterizează ca fiind „de înţeles politic, însă lipsite de profesionalism” acuzele lui Victor Ponta la adresa CNSC. Reamintim că zilele trecute CNSC a arătat că nu a blocat licitaţia, ci că a decis în 21 decembrie suspendarea acesteia până la pronunţare pe fond, ce a avut loc la începutul acestui an.
Pe lângă factorii identificaţi de EFOR explicaţia blocajelor constă şi în calitatea proastă a documentaţiilor de licitaţie realizate de către Compania de Autostrăzi, anume documentaţie incompletă, neclară, conţinând cerinţe discriminatorii sau arbitrare, acesta fiind şi cazul concesiunii autostrăzii Comarnic-Braşov.

Potrivit avocaţilor indicaţi procentajul mare al cazurilor în care Curţile de Apel confirmă deciziile CNSC (argument invocat în favoarea Consiliului de către de EFOR) denotă nu atât dreptatea acestei instituţii cât teama şi reţinerea judecătorilor, ce nu au în genere specializare în achiziţii publice, de a emite decizii contrare Consiliului şi pe care ar trebui ulterior să le justifice. „Este cazul ideal în care deciziile CNSC şi ale Curţilor de Apel sunt identice. CNSC este presat să se pronunţe rapid iar Curţile de Apel nu au judecători specailizaţi. Acestea sunt problemele”, spune avocatul indicat.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Rusia avans record în Ucraina: 235 de kilometri pătrați cuceriți în ultima săptămână și recuperarea a jumătate din teritoriul regiunii Kursk

Armata rusă a ocupat circa 235 de kilometri pătraţi de teritoriu săptămâna trecută în Ucraina, mai ales în regiunea estică Doneţk, un record săptămânal...

Hezbollah a lovit cu drone câteva „ţinte militare sensibile” la Tel Aviv

Hezbollahul libanez a declarat că a lansat marţi seară drone asupra "unor ţinte militare sensibile" la Tel Aviv, după atacuri israeliene mortale la Beirut...

SUA a reușit să convingă Israelul și Hezbollah să implementeze o încetare a focului timp de 60 de zile

Israelul și Hezbollah urmează să implementeze miercuri o încetare a focului timp de 60 de zile, ca parte a unui acord propus de Statele...
Ultima oră
Pe aceeași temă