Ucrainienii din Maramureş şi sârbii de Banat, dar şi basarabenii stabiliţi în Transilvania serbează Naşterea Domnului după vechiul calendar.
Dacă pentru catolici, protestanţi şi ortodocşii pe stil nou, Sărbătorile de Iarnă se încheie azi, cu ziua Sfântului Ioan Botezătorul, pentru ortodocşii care serbează Crăciunul pe stil vechi, aceste sărbători abia încep. În vestul ţării, cele mai numeroase comunităţi care celebrează Crăciunul după vechiul calendar iulian sunt ucrainienii din Maramureş şi sârbii din Banat. De asemenea, în multe oraşe din Transilvania, s-au format şi comunităţi importante de români basarabeni care ţin vechiul calendar. Şi asta pentru că, potrivit organizării Bisericii Ortodoxe Române, Mitropolia Basarabiei, de care ţin şi mulţi dintre basarabenii stabiliţi dincoace de Prut, şi-a păstrat vechiul calendar. Însă, de fapt, mulţi basarabeni serbează Crăciunul de două ori. „Noi ne bucurăm de faptul că avem posibilitatea să sărbătorim şi pe 24 decembrie, şi pe 6 ianuarie. Ne simţim de Crăciun mai mult pe 24 decembrie, când toţi prietenii noştri din Ţară serbează Crăciunul. Însă sărbătorim şi pe 6 ianuarie, o dată cu rudele noastre, rămase în Basarabia”, spune Ana Tomşa, un medic basarabean stabilit în Transilvania de 20 de ani.
Ded Moroz în loc de Moş Crăciun
Pentru copiii ucrainieni din comunele din Maramureş, de Crăciun vine Ded Moroz, nu Moş Crăciun. Ded Moroz este varianta tradiţională a lui Moş Gerilă, serbat azi în Rusia. Spre deosebire de Moş Crăciun, Ded Moroz nu vine într-o sanie trasă de reni, ci într-o troikă, o sanie trasă de trei cai. În comunităţile de ucrainieni, Crăciunul nu este cu adevărat sărbătoare dacă oamenii nu merg la biserică. În seara de Ajun, la colindat merg doar copiii şi grupurile de tineri. Adulţii merg în prima zi de Crăciun ca să vestească Naşterea Domnului pe la casele celor dragi. În mod tradiţional, goposdinele pregătesc pentru masa de Crăciun 12 feluri de mâncare. Acestea amintesc deopotrivă de cei 12 Apostoli ai lui Isus Cristos, dar şi de cele 12 luni ale anului. În sate precum Ruscova, Ronişoara sau în zona celor două Vişeuri, ucrainiencele aşează pe masa de Crăciun şi paie, în amintirea Naşterii Domnului care a avut loc într-o peşteră folosită drept adăpost pentru animale. „Crăciunul începe cu adevărat abia după ce începe slujba de la miezul nopţii, când toată lumea se adună la biserică”, spune primarul Ioan Romaniuc din Rona de Sus. Apoi, oamenii merg să deguste bunătăţile tradiţionale, dintre care nu lipsesc borşul ori sarmalele cu păsat, udate cu vin şi, mai ales, cu horinca, despre care localnicii spun că este cea mai bună din lume. Există horincă de prune, dar şi de gutui, de caise ori de cireşe.
Arderea bandjakului
În comunităţile sârbeşti din Banat, un moment deosebit este arderea bandjakului. Acesta este un trunchi de stejat tânăr, care este incendiat în faţa bisericii. În tradiţia creştină, bandjakul semnifică lemnele aprinse de Sfântul Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, pentru a încălzi peştera în care s-a născut Isus Cristos. Lumina acestui foc aduce vestea Naşterii Mântuitorului, spun bătrânii din comunităţile sârbeşti. De asemenea, lemnul tânăr este şi o prevestire a Golgotei, dealul de la marginea Ierusalimului unde a fost răstignit, pe o cruce de lemn, Domnul Isus. Însă antropologii spun că practica arderii bandjakului este o tradiţie slavă precreştină, iar lemnul de stejar aminteşte de anul vechi, care dispare pentru a lăsa loc venirii în lumină a anului nou. Şi în comunităţile sârbeşti, masa de Crăciun este bogată şi stropită cu răchie sau cu şliboviţă. La fel ca şi în comunităţile de ucrainieni, gospodinele din familiile de sârbi pun paie pe sub faţa de masă, în amintirea Naşterii Domnului în peştera din Betleem. Apoi, după slujba din biserică şi după arderea bandjakului, cetele de colindători merg să ducă tuturor vestea cea bună a venirii Mântuitorului pe lume.
Stil vechi şi stil nou
Diferenţele de calendar dintre creştinii care serbează Anului Crăciunului pe 24 decembrie şi cei care îl serbează în 6 ianuarie datează din perioada interbelică. Atunci, Biserica Ortodoxă Română a adoptat calendarul gregorian, mai precis şi mai ştiinţific decât vechiul calendar iulian, care a fost creat în vremea lui Iulius Caesar şi care a permis, în decursul secolelor, acumularea unui decalaj semnificativ între data calendaristică şi data reală, astronomică. Însă există biserici ortodoxe, majoritar slave, care au păstrat vechiul calendar. Cum Basarabia a fost multă vreme expusă influenţei ruseşti, Patriarhia Română a permis credincioşilor români ortodocşi să îşi păstreye calendarul, pentru a nu genera dispute inutile în sânul comunităţilor şi familiilor.
