La alegerile parlamentare din această toamnă vom experimenta, pentru prima dată, votul prin corespondenţă.
Despre imperfecţiunile legii am mai scris; ele nu anulează necesitatea introducerii unui sistem prin care să-şi poată exprima votul cetăţenii aflaţi în imposibilitate de a merge la secţia la care sunt arondaţi, fie că se află în ţară sau în străinătate – pe scurt, votul la distanţă. El devine cu atât mai necesar cu cât creşte mobilitatea oamenilor – în epoca postindustrială, tot mai mulţi oameni se află, pentru perioade de timp mai scurte sau mai lungi, în altă parte decât în localitatea de domiciliu.
Recent, a avut loc la Bruxelles, sub egida Parlamentului European, o dezbatere publică despre sistemul de vot prin internet (i-voting). Dezbaterea a fost organizată de către euro-parlamentara Monica Macovei şi grupul ETTW (Europeans Throughout The World). Cu această ocazie am urmărit prezentări şi am putut discuta cu oficiali implicaţi în organizarea votului prin internet acolo unde el este deja implementat (Estonia şi Franţa) şi cu specialişti în IT care au pus la punct sistemele care au permis votul efectiv.
Am înţeles că, din punct de vedere tehnic, nu mai există bariere în calea punerii în operă a unui sistem care să asigure securitatea, verifi-cabilitatea şi confidenţialitatea votului prin internet. Costurile iniţiale s-ar putea să fie mari, dar ele se amortizează în timp. Desigur, rămâne nerezolvată, ca şi în cazul votului prin corespondenţă, problema secretului votului: nu se va putea verifica dacă votul nu a fost exprimat în prezenţa (şi, eventual, sub influenţa) altei persoane. Punând în balanţă avantajele şi dezavantajele votului la distanţă, ar trebui să prevaleze asigurarea dreptului la vot unui număr cât mai mare de cetăţeni faţă de riscurile intrinsece. Impedimentul invocat face necesar ca votul la distanţă să rămână o formă secundară de exprimare a opţiunii, exclusiv în situaţiile în care nu e posibilă prezenţa alegătorului în secţia de vot.
Dacă acceptăm ideea necesităţii legiferării votului la distanţă, trebuie să ne întrebăm care dintre variante – prin poştă sau prin internet – este de preferat. În această discuţie, votul prin internet are câteva avantaje comparative, şi anume:
– poate fi exercitat chiar în ziua votului, deci în condiţii de informare egală cu a celor care şi-l exprimă la urne;
– alegătorul are posibilitatea de a se asigura că votul său chiar a ajuns “în urnă“, ceea ce nu se întâmplă în cazul votului trimis prin poştă (cel puţin, nu în varianta legii româneşti);
– permite utilizarea unor sisteme de vot mai complexe (vot preferenţial, pe listă deschisă etc.);
– asigură centralizarea rapidă şi fără erori a voturilor;
– pe termen mediu şi lung, poşta clasică devine tot mai puţin utilizată (deci mai scumpă), pe când internetul devine tot mai răspândit şi formele de accesare (în afară de calculator) tot mai variate.
Desigur, nu putem ignora unele dezavantaje ale votului prin internet. Unul ar fi că presupune anumite abilităţi de utilizare a tehnologiei informaţiei, precum şi accesul efectiv la un calculator sau dispozitiv informatic (în Franţa se poate vota prin internet doar de la propriul computer). Cu alte cuvinte, ar defavoriza accesul la vot al electoratului mai puţin educat, mai vârstnic şi mai sărac – de unde reticenţa partidelor care se adresează acestui electorat de a legifera i-votingul.
Votul prin corespondenţă, aşa cum a fost legiferat în mare viteză în toamna trecută, se referă doar la alegerile parlamentare şi este accesibil doar cetăţenilor cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate. La proximele alegeri, impactul său politic va fi minim, pen-tru că, indiferent câţi alegători din diaspora vor vota, ei vor desemna tot 2 senatori şi 4 deputaţi.
Adevărata miză a votului la distanţă o constituie alegerile cu circumscripţie unică – respectiv cele pentru Parlamentul European şi cele pentru preşedinte, ambele urmând a avea loc în 2019. Acolo, un număr însemnat de alegători care ar putea vota de la distanţă ar putea avea un rost semnificativ în desemnarea câştigătorilor. După ce vom fi văzut concret, la parlamentarele din toamnă, modul în care funcţionează votul prin corespondenţă, vom putea medita şi decide dacă pentru scrutinele următoare este preferabil să adoptăm varianta prin poştă sau cea prin internet a votului la distanţă. În acest moment, eu aş înclina să opinez că, dacă e să implementăm un sistem nou, atunci e preferabil să fie cel care utilizează tehnologia de comunicare a secolului XXI, adică internetul, şi nu pe cea a secolului XIX.
P.S. Profit de ocazie pentru a aminti că au rămas mai puţin de două luni în care cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate se pot înscrie în Registrul electoral, pentru a vota prin corespondenţă sau în secţiile de votare organizate în localităţile (zonele) cu mai mult de 100 de alegători înscrişi.
