Cvartetul de coarde de pe faleza din Ialta are aproape același succes ca acordeonistul care variază șansonetele franțuzești cu melodiile rusești. Câteva perechi de pensionari care încearcă să regăsească orașul din perioada sovietică dansează fericite în jurul lui. Cvartetul cântă Dansuri ungare și apoi trece la muzică barocă. Într-o cutie foarte veche, pesemne de ținut partiturile, căptușită cu pluș roșu, și împărțită în două compartimente oamenii pun bani, de-o parte monezi, care nu însemană mai nimic, pentru că rubla e foarte slabă și de cealaltă bancnote, cele mai multe de câte 50 de ruble, adică mai puțin de 1$.
Protagonistele sunt patru femei pensionare care nu se ajung cu banii. Când piesele pe care le cântă sunt mai vesele se strânge un cerc de 10-20 de persoane, care aplaudă, dar pentru ele nu e o plăcere să stea în după amiezele fierbinți și umede pe stradă. Aproape că nu ridică deloc capul din foile cu note și când o fac zâmbesc trist și stânjenit.
„Ialta e raiul unora și iadul altora. Așa a fost mereu”, îmi spune Dima, jurnalist la o televiziune centrală în Moscova, care a venit să-și vadă părinții în stațiunea din sudul Crimeei. „Cei care au bani și nostalgii vin și îi cheltuie în magazinele, restaurantele și hotelurile scumpe de pe Riviera”, și îmi arată cu mâna clădirile albe în stil mediteranean, paralele cu marea care au la parter cele mai scumpe branduri sau cârciumi, „localnicii care se luptă să supraviețuiască încearcă să culeagă și ei câteva firmituri de la masa celor bogați”.
În ultimii ani ai Imperiului Țarist, Ialta devenise capitala sudică a culturii. Anton Cehov și-a construit o casă pe versantul sudic al muntelui care coboară spre litoralul Mării Negre. De la masa lui de lucru, de la etaj, scriitorul putea vedea orizontul. Între timp, cedrii, brazii, lămâii și construcțiile noi barează cumva privirea care caută marea. Cehov a scris în Ialta, „Livada de vișini”, „Trei surori” și povestirea „Doamna cu cățelul”, care sugerează că acest loc idilic poate schimba destinele. Și chiar așa pare să fie.
Înainte de instalarea completă a comuniștilor la Moscova, după Primul Război Mondial, Vladimir Nabokov și familia lui au părăsit definitiv Rusia plecând din Ialta spre Pireu.
Citește continuarea textului pe blogul Sabinei Fati, de pe Europa Liberă.
Sabina Fati – În jurul Mării Negre
De la Constanța la Odesa: de ce n-au vrut sovieticii să facă drumuri (1)
Americanii din rata de Odesa și cum ia mită polițistul român (2)
Când trebuie văzută Crimeea și cum am făcut 24 de ore de la Constanța la Cetatea Albă (3)
A cui e Cetatea Albă? Și de ce nu mai funcționează drumul spre Marea Baltică (4)
Cetatea Albă: în cancelarie se vorbește limba rusă (5)
Cum poate fi întors cursul Nistrului (6)
Denumirea feminină a Odesei sau despre (im)posibila decomunizare (7)
Odesa: un oraș „între succes și sinucidere” (8)
La Odesa „nu contează dacă vorbești rusa sau ucraineana, oricum ai accent evreiesc” (10)
Mykolaiv=Nikolaev: orașul unde Barbie și-a cumpărat țigări pe banii mei (12)
Nikolaev: între Bug și Marea Neagră „te simți mai aproape de Rusia decât de Europa” (13)
Nikolaev și Herson: Orașele mireselor: de ce vin americanii după fete până la Marea Neagră? (14)
Un american la Herson: comandant al flotei de la Marea Neagră (15)
Melitopol: poarta de intrare în Ucraina este blocată pe termen lung (16)
Berdiansk: „Vodca este inamicul nostru așa că trebuie să-l terminăm cât mai repede” (17)
Berdiansk: omul sovietic și patriotismul ucrainean (18)
Mariupol. Astrograma unui oraș care depinde de puterea Armatei (19)
Mariupol-Harkov: lucrurile subversive pe care le am în rucsac (20)
Harkov-Rostov pe Don: interogatoriul polițistului rus (22)
Rostov-pe-Don: încă 5 ani de sancțiuni te pot face milionar (23)
Kerci, un oraș militarizat (25)
Veselia din Feodosia și de ce s-a întors FSB spre literatură (26)