15.5 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialGregorian Bivolaru va fi extrădat în România

Gregorian Bivolaru va fi extrădat în România

O instanţă din Paris a respins apelul formulat de Gregorian Bivolaru şi a dispus extrădarea acestuia în România, fiind respinse şi cererile autorităţilor suedeze care au arătat că Bivolaru are statutul de azilant. Pe 14 iunie 2013, Gregorian Bivolaru a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase ani de închisoare cu executare pentru act sexual cu un minor, informează News.ro.

Decizia luată de judecătorii din Paris este definitivă, astfel încât autorităţile franceze şi cele din România vor întreprinde demersurile, în următoarea perioadă pentru extrădarea lui Gregorian Bivolaru.

Magistraţii francezi au respins apelul declarat de Gregorian Bivolaru. Sentinţa a fost pronunţată în condiţiile în care autorităţile suedeze au arătat instanţei că Bivolaru are calitatea de azilant în statul scandinav astfel că extrădarea nu ar întruni condiţiile de adminisibilitate.

Procesul fusese amânat de mai multe ori deoarece judecătorii parizieni nu au primit documentele pe care le-au cerut autorităţilor din Suedia referitoare la statutul de azilant politic al lui Bivolaru. Autorităţile din Suedia fost întrebate şi dacă o persoană care călătoreşte cu acte false în străinătate îşi poate pierde statutul de azilant. Când a fost reţinut în Franţa, Bivolaru avea asupra lui acte false bulgăreşti.

În luna martie, o instanţă din Paris a prelungit mandatul de arestare a liderului MISA, deşi avocaţii acestuia ceruseră plasarea în control electronic cu o brăţară de monitorizare. Termenul pentru judecarea extrădării în România a fost stabilit atunci la 11 mai.

Gregorian Bivolaru a fost prins în Franţa pe 26 februarie, fiind plasat în arest preventiv, în penitenciarul din Fresnes. Autorităţile române au cerut extrădarea lui Bivolaru, pentru executarea pedepsei de şase ani cu închisoare. Liderul MISA, care este apărat de avocaţi din România, le-a spus judecătorilor francezi că este cetăţean bulgar şi nu este urmărit de autorităţile române.

Pe 14 iunie 2013, Gregorian Bivolaru a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase ani de închisoare cu executare pentru act sexual cu un minor.

Gregorian Bivolaru a plecat din ţară în august 2004, după ce a fost trimis în judecată, iar opt luni mai târziu a fost prins şi arestat în Suedia, însă a cerut azil politic, iar autorităţile din această ţară i-au acceptat cererea. De atunci, toate solicitările de extrădare au fost respinse de autorităţile suedeze.

Cele mai citite

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos, spune că Dumnezeu l-a îndrumat să se facă actor

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos în filum "Patimile lui Hristos", regizat de Mel Gibson și în care joacă și Maia...

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...
Ultima oră
Pe aceeași temă