12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialPonta îşi ia adio de la Sergiu Nicolaescu: Sunt foarte afectat şi...

Ponta îşi ia adio de la Sergiu Nicolaescu: Sunt foarte afectat şi am vrut să fiu prezent aici

Premierul Victor Ponta se află la ora transmiterii acestei ştiri la Cercul Militar Naţional, acolo unde este depus trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu pentru a-i aduce un ultmim omagiu regizorului.

“Am dorit în primul rând în numele Guvernului să prezint un omagiu acestui om care a făcut foarte multe pentru România (…). Am avut şi o datorie umană pentru că l-am şi cunoscut pe Sergiu Nicolasescu. Cu atât mai mult astăzi sunt foarte afectat şi am vrut să fiu prezent”, a declarat, vineri, Victor Ponta.

“Pentru mine (Sergiu Nicolaescu, n.red) este cel cu ale cărui filme eu am crescut şi m-am format ca adolescent. Îmi va rămâne amintirea acelui moment în care s-a bucurat enorm, fară să ştie că mai are o lună de trăit, că meritul său i-a fost recunoscut printr-un gest foarte simplu, să inaugurăm un cinematograf care îi poartă numele, la Târgu Jiu”, a mai spus Ponta.

Prim-ministrul a transmis, joi, un mesaj de condoleanţe în care sublinia că viaţa puiblică romîânească va fi mai săracă odată cu moartea lui Nicolaescu.

“Anul 2013 a debutat într-un mod cum nu se putea mai dureros. Vestea cutremurătoare a trecerii în nefiinţă a uneia dintre cele mai mari valori a României, maestrul Sergiu Nicolaescu, marchează finalul trist al unui capitol din istoria noastră. Un capitol care s-a întins peste generaţii, care a închegat spiritual poporul român şi care a însemnat mult mai mult decât un îndelung moment de aur al cinematografiei româneşti. O valoare adevărată nu va putea fi niciodată mărginită în limitele unui singur domeniu, influenţele creaţiei sale fiind imposibil de cuantificat”, a precizat  Victor Ponta în mesaj.

Trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu a fost depus, la ora 9.45, la Cercul Militar Naţional din Bucureşti.

Toţi cei ce îşi doresc să îşi ia rămas bun de la regizorul sunt aşteptaţi la Cercul Militar Naţional pentru un ultim omagiu, vineri până la ora 00.00, şi sâmbătă între 08.00 – 10.00.

Citeşte Trupul neînsufleţit al lui Nicolaescu, DEPUS la Cercul Militar Naţional

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă