18.9 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialSchimbări majore la CVM Tomis

Schimbări majore la CVM Tomis

Principala candidată la event, echipa de pe litoral s-a reunit, ieri, cu un nou tehnician principal şi fără câţiva jucători importanţi.

După trei sezoane în care a cedat supremaţia pe plan intern, echipa masculină de volei CVM Tomis are ca principal obiectiv recucerirea atât a titlului, cât şi a Cupei României. Stagiunea a început destul de bine pentru echipa de pe litoral, care a încheiat turul de campionat pe locul întâi al ierarhiei întrecerii. Performanţa este cu atât mai importantă cu cât tomitanii au fost nevoiţi să facă faţă unui program extrem de încărcat, meciurile din competiţia internă alternând cu cele din Liga Campionilor.

O dată încheiată prima parte a stagiunii şi totodată participarea în cupele europene, tehnicianul Radovan Gacic şi oficialii echipei de pe litoral au decis să întrerupă colaborarea. De pregătirea echipei se va ocupa o mai veche cunoştinţă a Tomisului. Este vorba de tehnicianul bulgar Martin Stoev. Acesta a mai pregătit pe CVM Tomis în prima parte a sezonului 2011-2012, plecând de la Constanţa pe 16 februarie 2012, înaintea confruntării cu CSM Bucureşti, din campionat, şi a dublei cu Maccabi Tel Aviv, din sferturile de finală ale Cupei Challenge. Tehnicianul bulgar a plecat atunci cu scandal acuzând conducerea echipei că nu i-a dat banii. După despărţirea de CVM Tomis, Martin Stoev a pregătit în prima parte a sezonului 2012-2013 echipa bulgară Levski Sofia. Revenirea lui Stoev nu i-a încântat pe suporterii CVM-ului, care îl acuză pe bulgar că a plecat pe uşa din dos şi a lăsat echipa la greu.

Conducerea constănţeană nu ţine însă cont de părerile suporterilor şi l-a numit deja pe Stoev în funcţia de principal, în ciuda evenimentelor neplăcute de la finele primului mandat. „Martin Stoev este noul tehnician principal al echipei -noastre. Obiectivele rămân aceleaşi, câştigarea titlului şi a cupei”, a declarat Serhan Cadâr, directorul executiv al echipei constănţene. 

Doi jucători au plecat de la Tomis

Venirea lui Stoev acoperă golul lăsat de fostul tehnician, Radovan Gacic. În lot însă au rămas multe găuri pe care oficialii echipei de pe litoral trebuie să le acopere cât mai repede. Muntenegreanul Marko Bojic şi sârbul Marko Samardzic au plecat şi ei de la Tomis şi le trebuie înlocuitori cât mai repede, deoarece reluarea campionatului este aproape.În prima etapă a returului Diviziei A1, CVM Tomis va întâlni, pe teren propriu, sâmbăta viitoare, pe 12 ianuarie, pe VCM Piatra Neamţ.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă