Cristina Turnagiu Dragnea este „manager“ al soțului ei, campion la Dublu și Triplu IronMan, dar și este cea care se ocupă de comunicarea pentru Asociația Română de Protocol, afiliată Asociației Internaționale de Protocol.
În această calitate, dar nu numai, Cristina ne vorbește despre protocol, ceremonial, etichetă și decență, ultimele două fiind noțiuni ce pot părea desuete în secolul 21, dar care își au importanța lor, semnificativă, acum, când imaginea joacă un rol decisiv în relațiile profesionale și interumane. Coagulată destul de târziu în România postdecembristă, Asociația Română de Protocol cuprinde -foarte mulți ambasadori și câțiva practicieni de protocol și ceremonial. Primii pregătiți după Revoluție au fost angajații -Ministerului Apărării Naționale, unul din organismele cel mai bine puse la punct în protocol și ceremonial, ei devenind mai târziu și profesori la SNSPA, unde există o disciplină opțională care se ocupă de protocol, cere-monial și etichetă.
Cum ai ajuns să studiezi aceste lucruri ce par desprinse din vremuri de mult uitate?
C.T.D.: Dintotdeauna am fost atrasă de lucrurile delicate și frumoase din jurul meu, de bunele maniere, dar începutul se datorează bunicului meu matern, fost croitor în atelierele care asigurau ținuta membrilor și apropiaților Casei Regale a României. După ce a ieșit la pensie și România nu a mai fost monarhie, a continuat să lucreze pentru oameni care fuseseră apropiați ai Casei Regale, dispăruseră din atenția publică și trăiau retrași. Erau oameni care continuau să păstreze reguli de etichetă, rafinați, de bun-simț. În timp ce lucra pentru acești oameni îmi vorbea despre manierele de atunci, cum se purtau oamenii, care erau lucrurile, valorile ce contau în societate. Era vorba despre frumos, prietenie, rafinament, etichetă, decență. A început astfel să înflorească în mine dorința de a afla mai multe, și mai multe despre ceea ce-mi spunea el. Părea o altă lume, absolut fascinantă pentru mine. Am început să caut cărți, dar în perioada aceea era foarte greu, comuniștii având grijă să distrugă sau să ascundă tot ceea ce ținea de perioada anterioară. Citeam însă multă literatură străină din perioada romantic, victoriană. Una peste alta, a venit Revoluția și am ajuns să scriu la o revistă unde am des-coperit cu o imensă bucurie o mare doamnă, Aurelia Marinescu, cea care avea să scoată prima carte de bune maniere de după 1989. A devenit prietena mea instantaneu! Am primit cartea de la ea și am devorat-o, o știam pe de rost. M-am interesat peste tot, dar nu am aflat nimic despre posibilitatea de specializare în așa ceva.
Şi totuși, ai ajuns să te -specializezi. Cum ai reușit?
C.T.D.: Cu totul și cu totul întâmplător. M-am întâlnit o dată în autobuz cu unul dintre vecinii mei, ofițer, profesor la Academia Militară și la Academia de Studii Economice. Povestindu-i din vorbă în vorbă despre pasiunea mea, l-am auzit spunând: “Diseară, vii la mine acasă, în trei săptămâni trebuie să te prezinți la examen la SNSPA, singura facultate din România care a introdus un curs de protocol instituțional, creat și ținut de un fost ambasador”. Mai aveam doi ani până să termin Facultatea de Drept! Nu mă mai interesa, am abandonat-o și am dat examen la SNSPA! Și așa am ajuns să fac Relații -publice și Comunicare, doar pentru acel curs de un an în care se preda etichetă și -protocol! Apoi, încet, încet, cu ajutorul -profesorului de etichetă și protocol, Excelența Sa domnul ambasador Emilian Manciuc, am avut acces la o bibliografie serioasă pe această temă și -iată-mă director de comunicare al Asociației Române de Protocol!
În perioada comunistă doar membrii corpului diplomatic aveau acces la noțiuni de protocol instituționalizat?
C.T.D.: În acea perioadă în care comunismul a scos ceea ce era frumos și bun, doar ambasadorii erau cei care păstrau această etichetă. Asta datorită faptului că ei erau cei care reprezentau România în străinătate și nu pentru că ei trebuiau să creeze o imagine bună, ci pentru că în țările în care se duceau nu aveau încotro. Acolo existau reguli de protocol instituțional, cere-monial, etichetă peste care nu puteai să treci. La Institutul di-plomatic din MAE se fac cursuri de protocol instituțional.
Ce reprezintă eticheta și protocolul?
C.T.D.: Eticheta reprezintă codul bunelor maniere, sau codul -unui comportament adecvat, ce cuprinde reguli scrise de care trebuie să ai mare grijă, mai ales în ceea ce privește protocolul. În Europa, eticheta este aproximativ aceeași peste tot, trebuie să știi cum să saluți, modalitatea de aranjare la masă, cum se face o corespondență potrivită, întâietatea, ordinea de precădere, cine pe cine prezintă întâi. Protocolul este un grup de reguli și de obiceiuri scrise sau nescrise ale unui grup, reguli de care te poți ușor lovi dacă nu le cunoști bine. Din fericire, reprezentanții oficiali ai unei țări nu se confruntă de obicei cu ele pentru că MAE, când se acreditează un ambasador sau se deschide o ambasadă, trimite regulile de protocol ale țării respective. La monarhiile europene există un gen de protocol, cel regal, care de cele mai multe ori în Europa de Est este necunoscut. În alte culturi sunt alte reguli. Mai mult decât atât, ceremonialul fiind setul de reguli pe care oamenii le folosesc în anumite ocazii, este și mai diferit de la o țară la alta. Și atunci, toate aceste domenii a ceea ce înseamnă etichetă, protocol și ceremonial trebuie învățate pur și simplu. Eticheta se învață dintr-o grămadă de lucruri, dar ar fi foarte bine ca noțiunile de bază să fie oferite acasă, de părinți, apoi să existe niște elemente de educație pentru bune maniere despre care să se vorbească în școală.
Pentru cine vrea să se specializeze, posibilități există. La -SNSPA, la Institutul diplomatic, sunt cursuri pe care poți să le accesezi gratuit. De exemplu, Sandra Gătejanu ține cursuri de etichetă regală. Apoi, există și alte cursuri ținute de oameni specializați, în afara celor de mai sus. Una dintre țările cu cea mai strictă etichetă este, paradoxal, Olanda. Modul în care introduci eticheta în viața ta ține exclusiv de tine, de bun simț, de bună creștere, de dorința de a ști și de a aplica aceste lucruri.
În cadrul serviciului putem vorbi de etichetă?
C.T.D.: Eticheta este setul de reguli de bună creștere, de civilizație pe care omul și le asumă sau nu. Protocolul, setul de reguli de interacțiune, este specific diferitelor instituții. În regulamentele de funcționare ale instituțiilor există câteva ele-mente de protocol specific fiecărei zone de activitate. Dacă vorbim de o zonă artistică, creativă, care presupune trecerea peste niște limite, nu există așteptările pe care le ai de la un funcționar public. Lucrurile încep să se schimbe, ai să vezi locuri din administrația publică în care chiar ți se zâmbește, în care oamenii au ajuns să-și facă treaba la o manieră deschisă și prietenoasă, pentru că eticheta până la urmă este modul în care te comporți cu ceilalți, de o asemenea manieră încât celălalt să nu fie deranjat.
Care este legătura între decență și etichetă
Cristina Turnagiu Dragnea spune că decența este una dintre valorile fără de care și eticheta, protocolul și ceremonialul nu pot exista. “Cât de mult sau de puțin un lucru sau o acțiune sunt considerate decente ține oarecum de fiecare cultură în parte. De exemplu, ceva ce în Europa de Est ar putea fi considerat decent, în Marea Britanie s-ar putea să fie o vulgaritate absolută, o fandoseală în America de Sud sau o impolitețe în Japonia. Și atunci toate aceste elemente de decență trebuie încetățenite în mentalitatea unei națiuni. Trebuie să știi cam de unde până unde este decent, pentru că, de fapt, aici se jonglează. Există evenimente la care fără decență nu ai ce să cauți acolo și unele în care decența nu este obligatorie. Dacă mergi la o petrecere în grădină sau la mare, s-ar putea să ți se solicite ca ”element de etichetă” costum de baie, pălărie, ochelari de soare și un caftan pe tine, iar la bărbați o cămașă cu mânecă scurtă, un element destul de indecent altfel. Cămașa cu mânecă scurtă nu este acceptată nici ca element de etichetă, nici ca element de protocol în niciun fel de cultură. Aș face o mică paranteză apropos de mâneca scurtă, anume că trebuie știut că iile românești autentice sunt cele cu mânecă lungă. Ii cu mânecă scurtă nu există și nu au existat în tradiția populară românească niciodată”, spune Cristina Turnagiu Dragnea.
Cum să nu devii vulgar
Întrebată ce înseamnă a fi decent, Cristina Turnagiu Dragnea a explicat că decența este un element de o mare putere asupra celorlalți, pe care mulți dintre noi nici nu o bănuiesc. “Cei care acordă decenței importanță sunt cei care la un moment dat se vor impune în fața celorlalți cu câteva atuuri la care ceilalți nu au acces. Decent nu înseamnă să fii nici banal, nici tern, nici lipsit de curaj, nici de cromatică. Decenţa, ca pilon pe care se sprijină eticheta, cere respectarea unor principii ale moderaţiei, onorarea convenienţelor şi cinstirea bunelor moravuri. Chiar şi guvernată de aceste „restricţii”, decenţa nu este nicidecum lipsită de creativitate, de nuanţe sau de stil. Ce înseamnă să ai o rochie decentă? Ai nevoie de câteva reguli: să nu fie transparentă, să nu fie mulată, să ai trunchiul acoperit, nu dezgolit. Apoi, rochia unei doamne nu poate fi mai scurtă decât lungimea la care îi ajung vârfurile degetelor de la mâna întinsă pe lângă corp. În rest, ai libertatea să te joci cum vrei: să porți printuri, culori, două, trei piese, una peste alta. La o femei dresurile sunt esențiale într-o ținută decentă. Este esențial să se țina cont de dress codul de pe invitație. În Marea Britanie, de exemplu, fiecare invitat la un eveniment primește și o hârtie pe care se spune de unde până unde poți merge în alegerea vestimentației, la ce oră să ajungi, ce trebuie să faci acolo. Întotdeauna bărbații sunt prezentați femeilor, nu invers. Cei tineri sunt prezentați celor în vârstă, cei inferiori sunt prezentați superiorilor.
Până la urmă, elementul de stil ține foarte mult de decență, pentru că atunci când spui stilat deja înseamnă că nu ești vulgar. Vulgaritatea este opusul decenței. Inegalabila Coco Chanel spunea că «opusul luxului nu este sărăcia, ci vulgaritatea». Dacă renunți la elementele vulgare, ai toate șansele să te apropii de ceva cu stil. Renunțarea la ceea ce se întâmplă în zona vulgarității te aduce mai aproape de alegerile echilibrate, cu etichetă, frumoase și armonioase”, susține Cristina Turnagiu Dragnea.
Regulă
Puterea zâmbetului
“Vrei, nu vrei, când zâmbești, zâmbetul ți se întoarce. El are această putere extraordinară. Cine nu îți zâmbește atunci când tu îl întâmpini cu un zâmbet este clar că vrea să-ți transmită un mesaj. Și în diplomație e așa. Trebuie să știi cui să-i întinzi mâna și când să aștepți să ți se întindă mâna. Pozițiile inferioare așteaptă întotdeauna ca pozițiile superioare să întindă mâna. Tânărul este primul care îl salută pe cel mai în vârstă, dar nu întinde el mâna. Dar, mai există ceva ce trebuie știut, între vârstă și poziție socială trebuie căutat ce prevalează. Un tânăr care din punct de vedere al ordinii de precădere poate fi cu o clasă mai înaltă decât cineva care este mai în vârstă este cel care întinde primul mâna. Există locuri în care nu ai voie să atingi pe cineva. În monarhiile europene se spune că până nu ți se întinde mâna tu nu ai voie să atingi persoa-na respectivă. Culmea, în acest moment, din punct de -vedere al protocolului țările sud-americane sunt cele mai puternice. Ei au cea mai mare Asociație de Protocol și Ceremonial din lume, cea mai puternică. Și asta pornește de la catolicismul strict al lor, moștenire de la strămoșii -conchistadori. Spania este recunoscută drept cea mai hard catholics țări. Sfântul Scaun a acordat de-a lungul vremii unor monarhii care s-au situat foarte aproape de religia catolică niște privilegii. Astfel, regina Spaniei este una dintre cele trei sau patru regine din lume care au voie să se îmbrace în alb când se întâlnesc cu Papa. Celelalte trebuie să se îmbrace în negru.”
