15.4 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialMozambic: Trafic transfrontalier sub drapelul diplomaţiei

Mozambic: Trafic transfrontalier sub drapelul diplomaţiei

Mozambic a devenit un important punct pentru comerţ ilegal cu  coarne de rinocer, din care o mare parte trece prin „diplomaţi dubioşi“ nord-coreeni.

Potrivit unui raport al Iniţia­tivei mondiale contra crimi­nalităţii transnaţionale organizate, corupţia a impregnat toate nivelele statului mozambican, inclusiv porturi, aeroporturi şi frontiere, transformând acest stat african într-un paradis al contrabandiştilor.

Un exemplu citat de raport este arestarea, la Maputo, în mai 2015, a unui diplomat nord-coreean şi a unui instructor de taekwondo, în vehiculul lor fiind descoperite coarne de rinocer, ilegale, şi 100.000 de dolari. La câteva ore după incident, ambasadorul Coreii de Nord în Africa de Sud, Yong Man-ho, cobora din avionul de Johannesburg la Maputo. Cei doi au fost eliberaţi după plata unei amenzi de 30.000 de dolari şi maşina le-a fost returnată.

Surse guvernamentale şi diplomatice din Africa de Sud au făcut declaraţii similare pentru Iniţiativa mondială contra criminalităţii transnaţionale, precizând că ambasada Coreii de Nord din Pretoria este „activ implicată în contrabanda cu fildeş şi coarne de rinocer“ şi posibil legată de alte activităţi ilegale. Autorul raportului, Julian Rademeyer şi un cameraman nu au putut lua un punct de vedere al ambasadei, fiind respinşi de gărzile de securitate.

Un ecologist din Mozambic, care a cerut să rămână anonim, a declarat că „poliţia este catastrofică. Există probe suficiente pentru a proceda la arestări şi urmăriri în justiţie, dar nu suntem în măsură să arestăm unul din liderii unei bande de braconieri“.

Traficanţi cu gulere albe

Există de asemenea acuzaţii potrivit cărora ambasada Coreii de Nord în Etiopia este folosită ca punct de plecare pentru contrabanda cu produse ilicite din fauna africană spre China, funcţionarii ambasadei abuzând de statutul lor diplomatic pentru a acţiona ca intermediari. De la mijlocul anilor anilor 1970, participarea Coreii de Nord la criminalitatea transnaţională organizată nu a încetat să crească, în special în contrabanda cu droguri şi ţigări, arme şi producerea de false monede americane, arată Guardian, care citează raportul. Un vârf a fost atins în mijlocul deceniului 1990, în timpul gravei crize economice şi foametei din ţară şi Iniţiativa mondială relevă că responsabilii nord-coreeni ai ambasadei au fost implicaţi în aproape 29 de incidente legate de contrabanda cu coarne de rinocer.

Aceste activităţi ilicite sunt controlate de un organism secret  cunoscut sub numele de Divizia 39. SUA descriu această Divizie ca „una din ramurile secrete ale guvernului care furnizează o susţiere esenţială liderilor de la Phenian, în parte datorită recurgerii la activităţi economice ilicite, gestionarea seifurilor negre şi generarea de venituri pentru leadership“. Între 1960 şi 1990, Coreea de Nord a oferit resurse militare şi financiare pentru ţările africane care îşi obţinuseră independenţa, sperând să obţină recunoaşterea conducerii nord-coreene. Ambasade au fost stabilite pe întreg continentul african, care au devenit rapid o povară financiară. După 1975, ambasadele şi-au autofinanţat operaţiunile, practică ce con­tinuă şi astăzi. „Diplomaţii tre­buiau să câştige bani destui pentru a-şi completa salariile derizorii şi să fie în măsură să aducă administraţiei centrale de la Phenian contri­buţii financiare importante“, mai subliniază raportul.

Diamante, aur, droguri

Potrivit lui Rademeyer, necesitatea autofinanţării a fost şi este motivul pentru care diplomaţii nord-coreeni au fost implicaţi în contrabandă, mergând de la diamante, aur, droguri şi la cea cu arme, la fabricarea de monede false, ţigări, medicamente şi elec­tronice. Beneficiind de imunitate diplomatică, susţinerea crimei organizate pare să fi ­devenit una din preocupările principale ale ambasadelor Coreii de Nord.    

Majoritatea rinocerilor planetei se află în Parcul Kruger, la graniţa cu Mozambic, viitorul speciei este extrem de fragil şi autorităţile sud-africane caută să limiteze braconajul şi traficul.

Cele mai citite

Cum alegi parasolarul auto ideal

Parasolarele auto sunt accesorii utilizate pentru a proteja interiorul mașinii de razele solare intense, reducând acumularea de căldură și protejând materialele din interior de...

A găsit un craniu uman în timp ce își plimba câinele

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari, județul Gorj, au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat de 50 de ani, din comuna Bâlteni,...

Bursele europene au închis marţi în scădere, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu

Traderii au fost reticenți la investiții, pe fondul escaladării temerilor geopolitice că Iranul va ataca Israelul Indicele paneuropean Stoxx 600 a încheiat ziua în declin...
Ultima oră
Pe aceeași temă