Cu o majoritate uriaşă în Parlament şi un aparat de propagandă formidabil, USL este un Leviatan politic care ameninţă să înghită toate instituţiile statului de drept şi să transforme în mod fundamental societatea românească. În condiţiile în care PDL a devenit irelevant iar preşedintele Traian Băsescu este foarte aproape de o nouă suspendare, Opoziţia cade în sarcina Justiţiei şi a Uniunii Europene.
Contrarevoluţia declanşată cu un an în urmă de USL şi de oficiosul său politic, Antena 3, a cunoscut o victorie masivă la alegerile de duminică. Principala forţă a Opoziţiei, PDL, a fost zdrobită şi va avea numai 13,6% în viitorul Parlament. În masura în care UDMR va fi sau nu cooptată la guvernare, parlamentarii PP-DD vor migra în masă spre putere pentru a-şi recupera investiţiile făcute (vezi ancheta colegilor noştri) şi este foarte probabil ca o parte din parlamentarii ARD să îşi descopere convingeri social-democrate sau liberale, ne îndreptăm spre o majoritate USL cuprinsă între 75-90%. PDL a devenit irelevant ca forţă de opoziţie şi va trece multă vreme până se va reinventa pe sine ca alternativă de dreapta, dacă o va face vreodată. Dintre celelalte centre de putere, preşedinţia are puţine pârghii la îndemână pentru a îngrădi acest monstru politic şi, în momentul în care o va face, preşedintele Traian Băsescu o va face cu suspendarea pe masă. USL a obţinut o putere pe care nu a avut-o nici măcar FSN în primii ani de după 1990 şi chestiunea esenţială în acest moment este ce va face cu această putere imensă pe care a câştigat-o la urne.
Pericolul este restauraţia tiraniei în România. Înţelegem „tirania” atât sensul său antic – schimbarea cu sprijin popular a ordinii constituţionale tradiţionale în favoarea unui om sau a unui grup de oameni care guvernează după propria voinţă -, cât şi în sens modern, aşa cum a fost definită de Madison: „Acumularea tuturor puterilor, legislativă, executivă şi judecătorească, în aceleaşi mâini, fie ereditar, auto-impus sau prin alegeri„. Tirania va fi restaurată în România atunci când s-ar anihila sistemul de „control şi echilibru” (checks and balances) între puterile statului, deci în momentul în care Justiţia ar fi supusă, din nou, puterii politice, iar instituţiile independente ar deveni anexe ale executivului sau legislativului. Or, în acest moment, nimic nu împiedică USL să realizeze restauraţia atât de fapt, pe cale administrativă, cât şi de drept, prin modificarea Constituţiei. În plus, faţă de cele minimum 66% de care dispune, suficiente pentru a modifica Constituţia fără negocieri, USL are la dispoziţie un aparat de propagandă formidabil – Televiziunea de Stat, un oficios, Antena 3, şi două televiziuni de ştiri „de serviciu” – care acoperă, prin masivitate, vocile opoziţiei, precum şi o populaţie la fel de entuziastă şi de radicalizată ca în mai-iunie 1990. Leviatanul s-a pus în mişcare şi orice opoziţie riscă să fie strivită sub greutatea lui. Unii au început deja să îşi pună speranţa în „înţelepciunea” liderilor USL că nu vor strivi statul de drept şi că se vor abţine cu generozitate de la anihilarea libertăţilor fundamentale, dar este o speranţă greşit plasată din cel puţin două motive. Faptul că am ajuns, ca vechii atenieni, să ne rugăm zeilor să le dea conducătorilor noştri înţepciunea să nu facă rău cetăţii este deja semn de slăbiciune a statului şi de tiranie. Când nu te mai bazezi pe lege ca să te apere ci pe bunăvoinţa şi bunacredinţă a conducătorilor, atunci libertatea este în pericol de moarte. În al doilea rând, liderii USL nu au demonstrat în trecut nici înţelepciune, nici modestie, nici reţinere, nici un ataşament nestrămutat fata de valorile libertăţii şi democraţiei. De aceea, a aştepta ca gruparea oligarhică din fruntea ţării să acţioneze ca un „despot luminat” colectiv ar fi un păcat capital.
Ce se poate face, însă pentru a rezista acestui monstru politic? Puţinele voci care încă mai îndrăznesc să ridice glasul şi să atragă atenţia ţării şi lumii despre pericolele prin care trece România vor trebui să continue să o facă în pofida presiunilor şi al încercărilor de represiune la care vor fi supuse. Nu întâmplător am amintit în acest sens perioada mai-iunie ’90, când acest ziar a supravieţuit unei majorităţi FSN şi unui raid mineresc brutal, în condiţii politice mult mai vitrege si mai incerte decât cele de azi.
Dar sarcina grea a opoziţiei va cădea în primul rând pe umerii instituţiilor independente ale statului şi în principal ai Justiţiei. Ar fi o greşeală fatală să declanşezi acum o bătălie politică împotriva lui Ponta, Antonescu, Voiculescu şi Dragnea când au cât au în Parlament. Dar va merita fiecare picătură de efort să o faci în momentul în care vor încerca să anuleze puterile Curţii Constituţionale, să anihileze independenţa Curţii Supreme, în momentul în care vor încerca să torpileze instituţiile anti-corupţie, DNA şi ANI, când vor încerca sau să supună Consiliul Superior al Magistraturii Parlamentului. Nici ameninţările la adresa independenţei Băncii Naţionale sau a neutralităţii politice a serviciilor secrete nu trebuie neglijate, dar Justiţia este principala forţă, care stă între USL şi restauraţia tiraniei.
La prima vedere, lupta pare inegală. Ce pot face nişte judecători şi procurori, mulţi dintre ei tineri, împotriva Leviatanului? Răspunsul este: „multe” pentru că nu trebuie să uite că, spre deosebire de vremurile de altă dată, acum au aliaţi formidabili, Uniunea Europeană şi Statele Unite. Când Viktor Orban a încercat să anihileze statul de drept în Ungaria călărind pe un val de entuziasm popular, Uniunea Europeană nu s-a lăsat intimidată şi l-a obligat, folosind un amestec de gesturi politice şi economice, să revină asupra măsurilor şi legilor represive. O va face şi în România. Mai sunt cateva saptamani pana cand Comisia Europeana va publica Raportul MCV si acela va fi momentul Zero al statului de drept pentru actuala guvernare. Important este ca Justiţia să reziste pentru ca Europa să aibă pe cine apăra.
În decembrie 1989, de Crăciun ne-am luat raţia de libertate. După 23 de ani, de acest Crăciun, ne pregătim să înghiţim o doză masivă de totalitarism. Soarta României atârnă acum de un fir de păr pentru că depinde de un număr foarte mic de oameni să salveze libertatea şi să nu lase organismul naţional să fie otrăvit din nou de tiranie.
