Perceput de către politicieni drept un pericol pentru polii puterii ca urmare a dezvăluirilor despre războaiele din Irak şi Afganistan care au pus pe jar o lume întreagă, fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, se pregăteşte de o schimbare radicală de direcţie: câinele de pază al adevărului vrea să renunţe la dezvăluiri pentru politică.
Mai exact, într-un interviu acordat presei străine, jurnalistul australian Julian Assange a anunţat că va candida pentru Senat la alegerile legislative federale din Australia, care au loc în anul 2013, şi că are de gând să înfiinţeze cel mai transparent partid politic din istorie – WikiLeaks.
Potrivit lui Assange, în vârstă de 41 de ani, planul de înfiinţare a unui partid politic se află într-un stadiu destul de avansat. Mai mult, a primit deja susţinerea unor importanţi oameni din ţara sa natală, Australia.
Julian Asange a dat mai multe detalii despre obiectivul viitorului partid politic WikiLeaks: printre altele, va promova transparenţa în cadrul Guvernului şi a politicilor publice şi va combate numărul în creştere al atentatelor la viaţa privată.
Fondatorul WikiLeaks a explicat că se poate înregistra ca alegător în străinătate, fie în New South Wales, fie în Victoria, şi că, în scurt timp, va lua o decizie strategică în legătură cu statul în care va candida.
Ca să fie înregistrat de Comisia Electorala din Australia, partidul WikiLeaks are nevoie de 500 de membri cu drept de vot. Cât despre Julian Assange, în condiţiile în care nu se poate întoarce în Australia şi să fie învestit în funcţie, mandatul va fi acordat unei persoane nominalizate.
Assange, care s-a născut în Queensland, se află, din luna iunie a acestui an, în sediul Ambasadei Ecuadorului din Londra, unde s-a refugiat ca să evite extrădarea în Suedia, care doreşte să îl ancheteze în legătură cu acuzaţii de viol şi agresiuni sexuale.
Recent, fondatorul WikiLeaks a mărturisit că ar pleca la Stockholm, însă doar dacă Guvernul suedez îi garantează că nu îl extrădează în Statele Unite ale Americii.
De la dezvăluiri incendiare, la politică
Anunţul lui Julian Assange de intrare în politică şi de înfiinţare a unui partid politic este cu atât mai ciudat cu cât Assange a dus, datorită site-ului pe care l-a înfiinţat în anul 2006, o adevărată luptă în sprijinul libertăţii.
Cu Assange în spate, WikiLeaks a făcut o serie de dezvăluiri incendiare despre războiul din Afganistan – a publicat peste 75.000 de pagini de documente cu jurnalele de operaţiuni ale armatei americane în războiul din Afganistan – şi despre crimele sângeroase asupra civililor din Irak – printre cei 15 morţi se aflau şi doi jurnalişti ai agenţiei de ştiri Reuters.
Tot WikLeaks a publicat procedurile standard pentru gardienii centrului de detenţie a suspecţilor de terorism de la Guantanamo Bay, descrise în manualele militare ale armatei SUA, dar şi mailurile Climagate – peste 1.000 de mesaje electronice transmise şi primite pe parcursul a 10 ani de către cercetătorii Unităţii de Cercetări Climatice al Universităţii East Anglia, care sugerau că oamenii de ştiinţă au aranjat datele pentru a exagera ritmul încălzirii globale.
România, în dosarele războiului din Irak
Pe lângă multe alte dezvăluiri zguduitoare, dosarele secrete publicate de WikiLeaks demonstrează că folosirea companiilor de securitate private a amplificat haosul în Irak prin numeroase incidente în care au fost implicate acestea, inclusiv unul cu firma Danubia Global Inc. cu sediul în România.
România liberă scria, în anul 2011, că în dosarele războiului din Irak apare şi o companie de securitate din România, Danubia Global Inc., care ar avea legături cu un general SIE în rezervă.
Potrivit dosarelor făcute publice de WikiLeaks, compania românească Danubia Global Inc., după ce a ucis trei civili irakieni în 2006, a refuzat să se supună anchetei. În acelaşi an, Wall Street Journal acuza Danubia Global Inc. că este un paravan pentru o companie americană cu conexiuni politice în administraţia George W. Bush.