„Cei 118 nepoftiţi din Parlamentul României. Vedetele politice care au intrat în Legislativ pe mandate suplimentare”, titrează Adevărul în ediţia de joi: „Parlamentul de la Bucureşti va avea 588 de parlamentari, faţă de 470 de locuri cât are în prezent. Şi aceasta pentru că 118 senatori şi deputaţi au intrat în Legislativ primind mandate suplimentare. Dintre aceştia 61 provin de la PPDD, 55 de la ARD, iar câte unul de la USL şi UDMR.
Nume cu un important trecut în politica românească nu se mai găseau astăzi în Parlament, dacă nu i-ar fi avantajat actuala lege electorală. Aceasta permite obţinerea unor mandate în funcţie de coeficientul partidului chiar şi pentru cei care au pierdut în colegii unde adversarii lor au luat peste 50% din voturi”.
Din Cotidianul aflăm că „La CEC Bank a fost lansată colecţia de vinuri ‘Minima Moralia’. Eleganţă, rafinament, atitudine şi bun-gust”: „Miercuri seară, la ora 18.00, în holul impunător al Palatului CEC BANK – o clădire monumentală construită în timpul domniei Regelui Carol I a avut loc lansarea colecţiei de vinuri Minima Moralia produsă de Domeniul Coroanei Segarcea. Domeniul Coroanei Segarcea este o societate comercială aparţinând familiei Anghel, intemeiată pe viile şi cramele Domeniului Coroanei, fondat de acelaşi Carol I la 1884.
În prezenţa Principesei Margareta, a unor intelectuali şi oameni de afaceri ai României (fără nici un politician) şi cu un emoţionant elogiu al vinului făcut de Radu Beligan, Domeniul Coroanei lansează în România una din cele mai valoroase şi reuşite colecţii de vinuri de top”.
„USL: Ne-aţi votat, acum plătiţi!”, scrie şi Curentul: „Cei care au crezut că odată cu victoria USL vor curge în România râuri de lapte şi miere, asezonate cu creşteri de salarii , pensii şi reduceri de taxe s-au înşelat amarnic, iar realitatea dură i-a trezit din vis la două zile după ce au pus ştampila pe alianţa aflată la guvernare.
În prima şedinţă a cabinetului Ponta, după victoria covârşitoare la alegerile parlamentare, USL a înlocuit promisiunile din campania electorală cu creşteri de taxe şi impozite, în paralel cu îngheţarea salariilor şi a angajărilor în sectorul bugetar”.
Evenimentul zilei scoate la iveală „TEROAREA din ţinutul lui Dragnea. Alegător BĂTUT DE POLIŢIŞTI şi ABANDONAT PE CÂMP”: „Un om a fost călcat în picioare de poliţişti pentru că a vrut să voteze PP-DD. El a fost abandonat pe câmp. Şefii au închis ochii la fărădelege. Tot judeţul Teleorman este la picioarele lui Liviu Dragnea, ‘baronul’ care ţinteşte un post de ministru în viitorul Guvern. El este anchetat de DNA pentru fraudele la referendum, însă maşinăria de vot pusă la punct de el a funcţionat şi la parlamentare
În judeţul Teleorman, alegerile pentru desemnarea viitorilor parlamentari ai României au avut parte de complicităţi între primari, preşedinţi de secţii de votare şi chiar medici de familie -care şi-au dat obolul pentru creşterea numărului de votanţi la urna mobilă. Maşinăria de vot a preşedintelui CJ Liviu Dragnea era controlată de oamenii din aparatul administrativ local”.
„Cum a negociat UDMR miercuri seara intrarea la guvernare. Ponta vrea, dar mai are un singur obstacol: Crin Antonescu”, scrie şi Gândul: „Victor Ponta a încercat miercuri seara să bată palma cu UDMR pentru o guvernare comună, însă s-a lovit de opoziţia lui Crin Antonescu şi a lui Daniel Constantin (PC).
La negocierile care au avut loc la Palatul Parlamentului, Antonescu s-a opus categoric guvernării comune: ‘Cooptarea UDMR nu este oportună’. În aceste condiţii, Victor Ponta a amânat decizia pentru duminică, după ce a evocat posibilitatea ca Uniunea să aibă o participare la nivel de secretari de stat în Guvern. ‘Nu am decis cooptarea UDMR la guvernare, nu s-a decis încă nimic’, a declarat premierul Ponta”.