Autoritățile locale din Cluj-Napoca încearcă să încurajeze utilizarea pe scară cât mai largă a mașinilor electrice. Proprietarii acestor mașini vor primi o serie de facilități, de la încărcarea gratuită cu energie electrică a mașinilor și până la reguli speciale în traficul rutier.
Astfel, cei care conduc astfel de vehicule vor avea dreptul de a circula și pe benzile dedicate autobuzelor și troleibuzelor, ceea ce reprezintă un adevărat privilegiu în orele în care traficul rutier din centrul Clujului devine supraaglomerat.
“Mașinile electrice vor avea dreptul să circule, alături de autobuze și troleibuze, pe benzile dedicate transportului în comun. Vom începe, după aprobarea specialiștilor, implementarea benzilor prioritare pentru transportul public – din Mănăștur în Mărăști, deocamdată pe axa principală, apoi și pe celelalte axe. Așadar, și mașinile electrice vor avea acces la aceste benzi dedicate, la fel ca și taximetriștii și bicicliștii”, a scris primarul Emil Boc pe Facebook.
Tot el a precizat că Primăria va oferi locuri pentru construirea unor stații pentru încărcarea mașinilor electrice. Prima stație a fost deja inaugurată în complexul urban privat Liberty Technoly Park, iar prima stație publică va fi deschisă mâine la hipermarketul Cora din cartierul Grigorescu. Aici, posesorii de mașini electrice vor putea să își încarce gratuit bateriile. ”Este o nouă abordare, care arată că autoritățile își schimbă optica. Până acum, mașinile electrice erau încărcate acasă. Acum, însă, sunt puse bazele unei rețele care va permite încărcarea vehiculelor electrice în mai multe locuri publice”, a declarat Mircea Todea, care se numără printre primii posesori de mașini electrice din Transilvania.
Energie electrică gratis pentru mașini
Compania Cora, care deține un hipermarket în Cluj-Napoca, va deschide vineri prima stație pentru mașinile electrice. Este cea de-a treia stație de acest fel deschisă de Cora la nivel național. Proiectul, derulat la nivel național în parteneriat cu EVConnect, își propune să îi încurajeze pe români să folosească vehicule electrice sau hibrid, nepoluante, spun reprezentanții companiei franco-belgiene care administrează brandul Cora.
Primele stații de încărcare pentru vehicule electrice au fost deschise în luna iunie la București și Constanța. Sistemul va fi extins, până la sfârșitul anului, în toate cele 11 hipermarketuri ale rețelei Cora România. Încărcarea mașinilor electrice sau hibrid va fi un serviciu gratuit.
La Cora Cluj pot fi încărcate simultan două vehicule, într-un spațiu special amenajat în parcarea magazinului. Încărcarea durează în medie o oră, iar stația deservește toate tipurile de vehicule electrice și hibride plug-in.
„EV Connect este prima companie din România care a început să construiască stații de încărcare pentru vehicule electrice și continuăm cu încredere în această direcție pentru că suntem convinși că acesta este viitorul”, a declarat Dragoș Ciobanu, CEO EV Connect.
„Sănătatea mediului înconjurător este o chestiune care ne preocupă pentru că de ea depinde și sănătatea noastră. Acesta este motivul pentru care promovăm folosirea mediilor de transport nepoluante, chiar dacă astăzi acesta pare un obiectiv greu de atins. Stațiile noastre permit încărcarea rapidă a bateriilor. Sperăm că vom vedea, în curând, cât mai multe vehicule electrice aliniate în parcarea noastră”, a spus Irina Maidan, directorul hipermarketului Cora Cluj.
Clujul va avea și
autobuze electrice
Autoritățile locale nu mizează doar pe automobile electrice personale. În perioada următoare, Primăria Cluj-Napoca va cumpăra primele 10 autobuze electrice care vor circula pe străzile orașului. De asemenea, va construi și trei stații de încărcare. Autobuzele electrice vor circula pe traseul liniei 30, care unește cartierul Grigorescu cu zona complexului sportiv reprezentat de ClujArena – Sala Polivalentă – Parcul Central, apoi cu centrul orașului și, în final, cu cartierul Mărăști. Autobuzele vor fi dotate cu echipamente pentru încărcare rapidă, cu durata de 10 minute, pe timpul zilei, și de încărcare lentă, pe timpul nopții. Aceste autobuze electrice vor fi cumpărate de Primărie cu ajutorul unei finanțări nerambursabile oferite de Guvernul Elveției. Valoarea totală a proiectului este estimată la aproximativ 33 de milioane de lei, dintre care 28 de milioane de lei reprezintă contribuția autorităților elvețiene. Costul unui autobuz electric este estimat între 300.000 și 500.000 de euro. Primăria Cluj-Napoca va organiza în curând licitația pentru cumpărarea acestor autobuze, care ar urma să reducă poluarea generată de transportul public din oraș.
DEZVOLTARE
Politici publice pro-automobile electrice
Specialiștii în piața auto se așteaptă ca numărul automobilelor electrice să crească rapid în următorii ani. Elena Ștefănescu, care lucrează pentru unul dintre producătorii germani de automobile electrice, spune că vor fi patru factori care vor influența această tendință. În primul rând, este vorba de adoptarea unor politici publice din partea Guvernului, care oferă stimulente consistente prin intermediul Programului „Rabla“. În al doilea rând, concurența tot mai acerbă dintre producători va duce pe termen mediu la scăderea semnificativă a prețurilor pentru astfel de autovehicule. În al treilea rând, programele de cercetare științifică finanțate de producătorii de autovehicule oferă soluții tehnice tot mai bune pentru echiparea acestor mașini, precum și o autonomie tot mai largă. Iar în al patrulea rând, dezvoltarea infrastructurii reprezentate de stațiile de alimentare pentru mașinile electrice și de service-urile destinate acestui tip de autovehicule va duce la creșterea interesului cumpărătorilor.