În acest weekend intră pe ecranele patriei un film ce îi are ca personaje principale pe soţii Ceauşescu: „Trei zile până la Crăciun”, realizat de regizorul Radu Gabrea. Pelicula urmăreşte ultimele zile din viaţa dictatorului, atât în latura factuală, documentaristică, dar şi în cea umană.
În rolul dictatorului a fost distribuit Constantin Cojocaru, iar în cel al „sinistrei lui soţii”, cum o numea presa postdecembristă, Victoria Cociaş. Ambii actori mai jucaseră aceste roluri şi într-o piesă de teatru. Alături de ei, din distribuţie mai fac parte Costel Caşcaval, Mircea Rusu, Ion Grosu şi Daniel Popa. Scenariul îi aparţine lui Grigore Cartianu, jurnalist care a scris o serie de cărţi ce dezvăluie crimele revoluţiei române din decembrie 1989.
Cum să interpretezi un monstru
Pentru un actor, să joci un monstru precum Ceauşescu este nu doar o provocare artistică, ci şi un mare risc. „Când te apropii de un personaj din cartea de istorie ca de un om, un om care respiră, ajungi să vezi istoria în cu totul altă lumină”,a explicat pentru „România liberă” Constantin Cojocaru. „Sigur că Ceauşescu era un dictator, un comunist bătrân, care vorbea cu o limbă de lemn, de lemn de esenţă tare, fag sau stejar ceva. Dar eu a trebuit să mă apropii de el din perspectivă umană, pentru că altfel ar fi ieşit un film de lemn cu un personaj de lemn, jucat de un actor de lemn”.
Filmul lui Radu Gabrea se anunţă a fi un amestec de documentar cu ficţiune, pentru că are în componenţă interviuri reale cu martori oculari, imagini de arhivă, dar, din punctul în care în istorie a rămas o pată albă, regizorul a „colorat” realitatea cu un pic de ficţiune. Astfel, vor apărea în film mai multe momente despre care se ştie foarte puţin, de pildă ce au făcut Ceauşeştii după ce au fost lăsaţi baltă pe un câmp de pilotul elicopterului care-i luase de pe CC. De aici intrăm într-un soi de road movie ce prezintă încercarea disperată a dictatorului de a ajunge la combinatul de oţeluri speciale din Târgovişte, la muncitorii despre care credea că îi sunt fideli, drumul său cu maşina unui cetăţean înspăimântat şi şocul lui Ceauşescu când începe să realizeze că în realitate era extrem de urât de popor. „Hai să lăsăm deoparte perspectiva istorică şi să ne imaginăm doi bătrânei pe un câmp, singuri, lăsaţi de capul lor”, ne propune Constantin Cojocaru.
„Ajung la şosea şi el face semn maşinilor care trec, la ia-mă, nene. Preşedintele României, comandantul suprem al forţelor armate, ajunge să facă autostopul. E comic într-un fel, nu? Trece prima maşină, opreşte şi când şoferul îl recunoaşte, pleacă în trombă. A doua maşină îi ia şi îi duce la combinatul de oţeluri speciale, dar şoferul vrea să îi lase la uşa din dos. «De ce prin spate?», întreabă revoltat Ceauşescu. «Eu sunt preşedintele Republicii Socialiste România. Cel mai iubit fiu al poporului. Am venit la popor. Vreau să intru prin faţă!» Numai că în faţă, în curtea fabricii, se strânseseră muncitorii care urlau de bucurie că fugise dictatorul: «Ole, ole, ole, Ceauşescu nu mai e!» şi «Moarte dictatorului!» Vă daţi seama ce şoc pe el! De-abia atunci începe să i se ridice ceaţa de pe ochi”.
