USL a obţinut la alegerile de duminică nu o singură victorie, ci multe, foarte multe. Prea multe.
În premieră pentru o alianţă politică din România ultimilor 23 de ani, şi-a asigurat majoritatea parlamentară direct la urne.
Apoi, scorul realizat de USL îi transformă competitorul direct, ARD, într-o variabilă minusculă, dezechilibrele din Legislativul rezultat avantajând Uniunea din multe puncte de vedere.
O altă victorie pentru USL – şi aici mare atenţie! – constă în validarea populară a discursului public cu care au defilat Victor Ponta, Crin Antonescu, Liviu Dragnea şi Dan Voiculescu. Un discurs, în esenţă, antieuropean, antireformist şi extrem de agresiv la adresa celor care le recomandă românilor anticorupţia ca pe un medicament, unicul, care i-ar mai putea scoate din boală.
Cu atât de mulţi aleşi PSD, PNL şi PC urmăriţi de justiţie promovaţi în noul Parlament şi, de cealaltă parte, cu atâţia oameni care i-au votat pe candidaţii plini de pete, e o chestiune de timp până când strategii USL vor schimba celebrul mesaj, acela cu „milioanele de români care nu-l mai vor pe Traian Băsescu”, pe unul cu mult mai pervers: „milioane de români nu mai vor DNA, procurori, judecători şi, în general, mizeria băsisto-macoveistă de luptă anticorupţie”.
Cine are dubii că va fi aşa, ar trebui întâi să se întrebe ce i-ar împiedica pe Dragnea et Co. să facă asta, dată fiind situaţia?
Deşi există şi în USL voci raţionale, îmi vine greu să cred că valul pe care stă în acest moment alianţa venită la putere pentru următorii patru ani îi va lăsa să se opună eficient unei radicalizări care, începând de duminică, are la dispoziţie noi surse de combustibil.
În fine, este victoria marilor mistificări. Într-o societate insuficient de matură politic, USL şi-a dat seama că primitiva operare în termeni de alb şi negru, bun şi rău, demon şi sfânt rămâne cea mai eficientă cale de a ajunge în casele oamenilor.
Prin urmare, a avut nevoie de un chip, iar acela a fost Traian Băsescu.
Demonizat şi transformat în obiect al urii populare, şeful statului le-a servit liderilor USL de două ori. Odată, ca mască.
În spatele ei, a măştii Traian Băsescu, PSD, PNL, PC şi, ulterior, UNPR şi-au încolonat securiştii, incompatibilii şi corupţii. Apoi au vândut gogoaşa publicului: „oamenii ăştia sunt victimele politice ale regimului băsist care-i întoarce pe români împotriva românilor”.
Simplu ca bună ziua, în ciuda dezvăluirilor care au curs în ultimii ani. A doua oară, l-au folosit pe şeful statului ca sac de box pe care poporul a fost invitat să îşi descarce nervii.
Nu a contat că lupta electorală se dădea de fapt între USL şi ARD. Era nevoie de un chip cu trăsături pronunţate, era necesar un punct focal.
Păstrând logica de mai sus, rămân în continuare multe de adăugat. Cum spaţiul disponibil e limitat, mă voi rezuma la numai câteva remarci.
Întâi, una legată de distribuirea mandatelor în Parlament. Aşa cum poate anticipa oricine, majoritatea obţinută de USL – care se mai poate umfla prin traseism, de pildă – nu rezervă nimic bun.
În orice ţară, lipsa unei opoziţii parlamentare eficiente implică riscuri pentru bunul mers al vieţii politice şi publice.
Şi nu doar scorul extrem de mic al ARD, comparativ cu cel al USL, complică lucrurile, ci şi structura opoziţiei: un ARD pe care îl aşteaptă, obligatoriu, o criză internă, un UDMR vlăguit după alegeri şi un partid populist, PPDD, fără doctrină, fără orizont, fără program şi cu potenţial exploziv de amplificare a fenomenului numit traseism politic.
Însă principala problemă, semnalată şi mai sus, vizează justiţia.
Cu o economie greu de remontat pe termen scurt, dată fiind persistenţa crizei, apoi cu un aparat de stat şi un mediu politic hipercorupte, logic ar fi ca justiţia să beneficieze de sprijinul larg al societăţii, al populaţiei.
Cum altfel ar putea fi descurajate evaziunea fiscală, fraudele cu fonduri UE şi actele de corupţie care stau în spatele contractelor de achiziţii publice, decât presând politicul să asigure justiţiei independenţă pentru ca astfel să devină mai eficientă?
Când te uiţi pe programele electorale, vezi că aceste trei conducte prin care este drenat banul public figurează ca surse de venit la bugetul de stat. În final, observi că a fost praf în ochi, iar partidele nu simt vreo apăsare în a promova în Parlament sau în Guvern oameni implicaţi în afaceri penale pe banii UE sau ai bugetului naţional.
Iar când justiţia începe să dea semne că nu mai poate fi timorată de politicieni, când trimiterile în judecată, arestările şi condamnările încep să fie tot mai multe, politicul se regrupează şi asediază.
Nici asta nu ar fi fost cel mai grav lucru, deşi demersurile de acest tip sunt incalificabile.
Problema creşte, însă, şi mai noduros atunci când în rastelul braconierilor care vor să stârpească anticorupţia e atârnată arma numită „voinţa populară„.
Adică atunci când politicienii vor ajunge să invoce, ca pe un lucru de bun simţ, „votul masiv al cetăţenilor”, spunând că oamenii au decis la urne că locul lui Ion Stan, Dan Voiculescu, Mircea Banias şi al atâtor altora ca ei nu este pe banca acuzaţilor ci pe cea din Parlament.
Asta s-a întâmplat la alegerile de duminică. Din ură faţă de Traian Băsescu ori din dragoste pentru Ponta, Antonescu sau Iliescu, supăraţi pe guvernarea Boc sau poate sătui de măsurile de dreapta în contextul crizei, majoritatea celor care s-au dus la vot au ales USL.
Mulţi, probabil, nici măcar nu s-au uitat la numele candidatului, ci doar la sigla formaţiunii. Chiar şi aşa, ei au trimis în Parlament un număr impresionant de inşi anchetaţi de justiţie, de inşi care au blocat justiţia şi de inşi care, lideri de partide fiind, au acuzat şi au ameninţat justiţia. Iar în spaţiul public, au validat mesajele anti-anticorupţie ale USL.
Prin urmare, profitând de voturile astfel strânse, USL mai are de făcut un singur pas: să convertească nesăbuinţa populară în voinţă populară. Aşa cum la începutul anilor ’90 regimul FSN l-a alungat pe Rege din România, după 2012 a venit rândul regimului USL să scoată anticorupţia din ţară.
