Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu se află pe locul al doilea în privinţa voturilor obţinute în Colegiul senatorial 1 Arad, obţinând 33,6 la sută din voturi, în timp ce contracandidatul USL Ovidiu Marian a primit 45,8 procente, conform rezultatelor parţiale date publicităţii de BEJ, informează Mediafax.
Potrivit Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Arad, la ora 7.00 în judeţ erau numărate voturile pentru Senat din 168 de secţii din cele 439, respectiv 38,2 la sută.
În Colegiul Senatorial 1, pe primul loc se află, conform rezultatelor parţiale, Ovidiu Marian (USL), cu 45,89 la sută, urmat de fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, care a obţinut 33,6 procente. În acest colegiu, au fost numărate voturile din 50,4 la sută dintre secţii.
În Colegiul senatorial 2, au fost centralizate 17 la sută din secţii, iar pe primul loc se află preşedintele PNL Arad, Neluţu Cristina (USL), cu 50,8 la sută, urmat de Gheorghe Feieş (ARD), cu 22,7 procente.
În Colegiul senatorial 3, unde au fost numărate voturile din 54 la sută dintre secţii, Dorel Popa (USL) conduce cu 44,3 la sută în faţa lui Traian Igaş (ARD), are a obţinut 28,4 la sută din voturi.
USL a obţinut, în judeţul Arad, 40,11 la sută din voturile pentru Senat, iar ARD – 30,07, conform rezultatelor parţiale furnizate de BEJ.
În judeţul Arad, prezenţa la alegerile parlamentare de duminică a fost de 35,28 %, fiind una dintre cele mai scăzute din ţară.
Citeşte şi: USL a câştigat toate mandatele de parlamentar în judeţul Dâmboviţa – numărătoare paralelă