ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Preşedintele Traian Băsescu a postat, sâmbătă, pe pagina personală de Facebook, un mesaj video în care îi îndeamnă pe români să voteze şi să aleagă direcţia Europa şi Statele Unite ale Americii.
„De 7 luni, avem la putere lideri politici care atacă permanent Uniunea Europeană şi liderii Uniunii. De 7 luni, avem lideri politici care atacă permanent parteneriatul cu Statele Unire şi Departamentul de stat al Statelor Unite. Ziua de mâine este decisivă. Românii ne vor arată dacă rămânem în zonă gri, acolo unde politicienii aflaţi la putere susţin că trebuie să fim mai aproape de Rusia şi de China, sau ne continuăm drumul consolidat spre Bruxelles şi spre parteneriatul cu America. Acesta este votul pe care îl veţi da mâine. De aceea va chem, români, să veniţi la vot şi să spuneţi dacă vreţi în zona gri sau să ne consolidăm acolo unde eu am crezut că este locul nostru: în Europa şi în parteneriatul cu America. Veniţi la vot. Direcţia este Europa şi parteneriatul strategic cu Statele Unite. Acolo ne vom găsi şi securitatea, şi viitoarea prosperitate. Eu votez”, se arată în mesajul citat.