România a repatriat Poloniei aurul care a rămas în tezaurul BNR până în 1947, însă aurul trimis de România în Primul Război Mondial la Moscova nu a fost returnat nici după aproape 100 de ani, a declarat guvernatorul BNR Mugur Isărescu la o ceremonie organizată la Ambasada Poloniei în cadrul căreia a primit Crucea de Comandor al Ordinului de Merit a Poloniei, potrivit ZF.ro
„În decembrie 1916, în timpul Primului Război Mondial, România a trimis aurul în Moscova către o ţară aliată, departe de linia frontului, printr-un teritoriu care era incomparabil mai prietenos decât cel străbătut de aurul polonez în anul 1939. Şi aurul nostru nu a fost returnat în România, după aproape 100 de ani”. În septembrie 1939, prin România a fost evacuat tezaurul Bank Polsky, banca cetrală poloneză, care avea în acel moment un statut similar cu cel al Băncii Naţionale a României. O mică parte din tezaurul polonez nu a mai reuşit să părăsească România şi a rămas în custodia BNR până în 1947.
„Această distincţie mi-a fost acordată în semn de recunoaştere a contribuţiei mele la dezvoltarea cooperării polono-române şi promovarea cunoaşterii istoriei comune a ţărilor noastre. Cu toate acestea, eu cred că această distincţie este meritată aât de Banca Naţională a României, o instituţie în care mi-am petrecut 22 de ani din cariera mea, cât şi de predecesorii mei de la banca centrală şi eforturilor lor, făcute în scopul de a ajuta poporul polonez să-şi salveze tezaurul”, a declarat Isărescu.
La ceremonie au participat cei doi copii ai guvernatorului BNR – Lăcrămioara şi Costin, membri ai consiliului de administraţie al băncii centrale, şi consilierii Adrian Vasilescu şi Lucian Croitoru. Printre invitaţi s-au aflat şi Steven van Groningen, preşedintele Consiliului Investitorilor Străini, Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor şi Daniel Dăianu, consilier al premierului Victor Ponta.