18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialAmbasadorul Turciei: Negocierile continuă privind liberalizarea vizelor în UE

Ambasadorul Turciei: Negocierile continuă privind liberalizarea vizelor în UE

Negocierile continuă privind liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii turci care vor să călătorească în Uniunea Europeană, data limită pentru o înțelegere în acest sens fiind luna octombrie a acestui an, a declarat, marți, ambasadorul Turciei la București, Osman Koray Ertaș, potrivit Agerpres.

Diplomatul a amintit, într-o conferință de presă, că liberalizarea vizelor face parte dintr-un acord semnat între Turcia și Uniunea Europeană în martie. "Noi ne-am asumat un risc mare, de fapt. De exemplu, oricine merge pe insulele grecești, oricine, nu doar sirieni, trebuie să îi aducem înapoi. Imaginați-vă că avem 100 de persoane din Africa (migranți — n.r.) care trec în Turcia, apoi în Grecia. Nu e vina noastră, ei nu sunt cetățeni turci. Ne asumăm riscul de a-i aduce înapoi. Când îi aduc înapoi (în Turcia — n.r.), nu știu ce să fac cu ei. Încerc, la nivel guvernamental să trimit oamenii (înapoi în țara lor — n.r.) sau încerc să îi integrez", a exemplificat ambasadorul.

El a adăugat că angajamentul Turciei în gestionarea situației migranților a avut rezultate "remarcabile". "Cine și-ar mai asuma un asemenea risc în Europa? Dar noi ni l-am asumat. (…) Am făcut partea noastră, rezultatele au fost remarcabile. A fost cea mai mare criză umanitară după cel de-Al Doilea Război Mondial și suprasolicita Europa. (…) Ca parte a pachetului, era liberalizarea regimului vizelor. Nu e vorba de vize de muncă, e vorba de vize turistice", a detaliat diplomatul turc.

El a spus că un termen limită în acest sens este luna octombrie și că Turcia nu dorește să facă presiuni prin intermediul media referitor la liberalizarea vizelor. "Evident, așteptăm. Avem termen limită în octombrie, negocierile continuă. Nu vrem să lansăm amenințări prin intermediul presei. Vrem să discutăm pentru a rezolva aceste probleme", a susținut ambasadorul.

Osman Koray Ertaș a susținut marți o conferință de presă la București, în care a vorbit, pe larg, despre situația din Turcia de după tentativa de lovitură de stat ce a avut loc la mijlocul lunii trecute.

Cele mai citite

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...
Ultima oră
Pe aceeași temă