15.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăȘtirile zileiComisia Europeana susține că România poate fi ținta unor dezechilibre macroeconomice la...

Comisia Europeana susține că România poate fi ținta unor dezechilibre macroeconomice la anul

Comisia Europeană a dat marţi publicităţii ”Raportul privind mecanismul de alertă”, un dispozitiv de detectare a dezechilibrelor macroeconomice, în care recomandă ca 13 state membre, printre care se numără şi România, să facă obiectul unui “bilanţ aprofundat” în 2020, astfel încât să se poată identifica şi evalua gravitatea eventualelor dezechilibre macroeconomice, informează Executivul comunitar.

Statele membre care ar trebui să facă obiectul unui astfel de bilanţ aprofundat sunt: Bulgaria, Croaţia, Cipru, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Olanda, Portugalia, România, Spania şi Suedia.

În cazul României, în luna februarie 2019, Comisia a ajuns la concluzia că ţara înregistrează dezechilibre macroeconomice, care vizează în special riscul pierderii de competitivitate la capitolul costuri, o deteriorare continuă a poziţiei externe şi riscuri la adresa stabilităţii financiare. În tabloul de bord revizuit, doi indicatori sunt peste prag: poziţia netă a investiţiilor internaţionale (net international investment position – NIIP) şi creşterea costului unitar al forţei de muncă.

Potrivit Executivului comunitar, creşterea costului unitar al forţei de muncă s-a accelerat semnificativ în 2018 ca urmare a creşterilor salariale puternice în sectorul public. “Trecutul sugerează că o creştere a salariilor în sectorul public este posibil să se răsfrângă în sectorul privat, ceea ce ar putea declanşa pierderi de competitivitate la capitolul costuri”, se arată în raportul CE.

“Mediul de business este afectat de modificări legislative frecvente şi impredictibile, deseori adoptate fără studii de impact sau consultări cu părţile implicate. Datoria guvernamentală ca procent din PIB este relativ scăzută dar nu mai urmează o tendinţă descrescătoare… Riscurile la adresa stabilităţii financiare care provin din legislaţia anterioară par să se fi diminuat, chiar dacă instabilitatea politică şi legislativă rămâne o sursă de îngrijorare”, subliniază Comisia.

Pe ansamblu, raportul Executivului comunitar scoate în evidenţă aspecte ce ţin de creşterea puternică a costului unitar al forţei de muncă şi deteriorarea poziţiei externe. “În consecinţă, Comisia consideră oportun, ţinând cont şi de indentificarea dezechilibrelor în luna februarie, să examineze în continuare persistenţa dezechilibrelor sau reducerea lor”, precizează Comisia Europeană.

Statele membre trebuie să remedieze în continuare dezechilibrele macroeconomice cu care se confruntă, pentru a se pregăti pentru provocările pe termen lung şi eventualele şocuri viitoare.

Cele mai citite

Ar putea reveni Pep Guardiola la Bayern Munchen? Ce spun oficialii echipei

Reprezentanții lui Pep Guardiola nici nu iau în calcul posibilitatea revenirii acestuia la clubul german de fotbal Bayern Munchen, care se află în căutarea...

VIDEO și FOTO. Putin a depus jurământul pentru un nou mandat de președinte al Rusiei. Discursul liderului de la Kremlin

Vladimir Putin a depus jurământul pentru cel de-al cincilea mandat al său de președinte al Federației Ruse, la Marele Palat al Kremlinului. În conformitate cu...

Litoralulromanesc.ro: Peste 70.000 de turiști au ales litoralul pentru vacanța de 1 Mai și Paște. Mamaia, Costinești și Vama Veche – stațiunile cele mai...

Litoralul autohton a fost una dintre destinațiile cele mai căutate de români în vacanța de 1 Mai și Paște, peste 70.000 de turiști alegând...
Ultima oră
Pe aceeași temă