5 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăSportNature, despre alegerile din România: Un teatru ABSURD, în care PLAGIATUL...

Nature, despre alegerile din România: Un teatru ABSURD, în care PLAGIATUL ar putea influenţa rezultatul

Revista Nature, cunoscută românilor nu doar pentru articolele interesante, ci şi pentru dezvăluirile legate de plagiat în cazurile Victor Ponta, Ecaterina Andronescu şi Ioan Mang, a dedicat un amplu articol alegerilor parlamentare din România, care vor avea loc duminică, 9 decembrie.

„Unul dintre cele mai importante personalităţi ale mediului cultural din România este dramaturgul Eugene Ionescu, cel care a pus bazele, în secolul XX, teatrul absurd. Dacă ar fi trăit azi, ar fi putut scrie o piesă absurdă despre ţara lui natală, în care mediul academic ar fi jucat un rol secundar puternic”, scrie Nature.

România rămâne unul dintre „copiii problemă” ai Uniunii Europene, precizează Nature. A adunat multe datorii în ultimul deceniu, iar în ultimele luni a început să devieze de la principiile democratice. Totuşi, înainte de a intra în UE, în 2007, România a început să pună bazele unui mediu academic serios şi solid.

Actualul Guvern, condus de social-democratul Victor Ponta, se află în funcţie de mai puţin de un an, dar a reuşit să tragă în spate statul care începuse să facă mulţi paşii pozitivi la nivel academic.

Dacă USL-ul ar obţine majoritate în urma alegerile parlamentare din 9 decembrie, există riscul să descurajeze instituţiile în a mai promova meritocraţia în ceea ce priveşte programele şi finanţările academice şi probabil ca va demobiliza verificările rămase împotriva corupţiei la nivel academic.

Aceste controale sunt esenţiale, mai ales pentru a curăţa guvernul lui Ponta. În ultima săptămână, portalul Integru.org a scos la iveală două cazuri de presupus plagiat, iar în unul dintre ele este implicat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

Ecaterina Andronescu a respins acuzaţiile, cu toate că, potrivit Integru.org, ele au fost confirmate de mai mulţi oameni de ştiinţă independenţi din Europa şi America de Nord.

Citeşte şi Ecaterina Andronescu se APĂRĂ de acuzaţiile de plagiat. Vezi ce spune ministrul

Cu toate că mandatul de prim-ministru al lui Ponta a fost unul scurt, Andronescu a reprezentat a treia propunere pentru funcţia de ministru al Educaţiei. Prima opţiune a lui Ponta, Corina Dumitrescu, a fost acuzată că a plagiat şi că a minţit atunci când a pretins în CV-ul ei că ar fi urmat cursurile Universităţii Stanford. Ioan Mang a fost următoarea propunere, dar a fost obligat să demisionze după doar o săptămână, după ce Nature a dezvăluit că demnitarul a plagiat în lucrarea sa.

În luna iunie, Ponta era la rândul său acuzat de plagiat.

Toţi cei acuzaţi au considerat că învinuirile au caracter politic. Ponta a înlocuit membrii Consiliul Naţional de Etica a Cercetarii cu simpatizanţi.

Pe 30 noiembrie, Andronescu a anunţat decizia ei de a nu retrage titlul de doctor al lui Ponta, deşi un raport al Universităţii Bucureşti confirmase plagiatul.

Doar ministerul Educaţiei poate cere o retragere a titlului, precizează Nature. Totuşi, Ecaterina Andronescu a suţinut că nu deţine puterea legislative pentru o astfel de măsură. Tot actualul ministru al Educaţiei a anunţat intenţia ei de a elimina regulamentele care cer ca aplicaţiile de grant să fie trimise spre verificare în afară pentru că ar costa prea mult.

Nature avertizează că întreaga poveste ar trebui privită cu suspiciune, mai ales în condiţiile în care se încearcă formarea unui stat democratic din cenuşa unei dictaturi corupte. Trebuie luat în considerare că tentativa lui Ponta de a-l suspenda pe Traian Băsescu, deja a fost etichetată de UE drept nedemocratică.

Citeşte şi PLAGIAT PONTA. Peste 2.200 de persoane au semnat scrisoarea pentru Andronescu

A doua mare coaliţie care speră la o majoritate este coaliţia condusă de democrat-liberali. Ei sunt, potrivit Nature, responsabili pentru iniţierea unei cadru legal exemplar pentru mediul academic, cadru pe care acum Ponta îl demontează.

Pe de altă parte, însă, coaliţia este responsabilă şi pentru un program de austeritate în urma căruia s-au facut tăieri de aproximativ 25% din salariile din sectorul public în 2010.

Coaliţia s-a prăbuşit în februarie 2012 şi încă încearcă să îşi revină. Graţie unui război public pe tema corupţiei la nivel academic, USL-ul ar putea, însă, să nu obţină la alegeri majoritatea parlamentară.

Ar putea această problemă a integrităţii academice să influenţeze alegerile? Ar fi surprinzător dacă ar influenţa, dar nu absurd, încheie cei de la Nature.

Cele mai citite

Un subofițer al SPP s-a sinucis cu arma din dotare înainte de a-și termina tura

Un subofiţer al Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) s-a sinucis, luni, cu arma din dotare, înainte de a ieşi din tură. El avea...

Casa Albă: Dronele misterioase ce zboară în SUA „funcţionează legal şi într-o manieră autorizată”

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a asigurat luni, referitor la dronele şi aparatele zburătoare observate în nord-estul Statelor Unite, că "toate funcţionează...

Israelul amenințat de o rachetă lansată din Yemen

Armata israeliană a anunţat luni că în centrul ţării au sunat sirene de avertizare după lansarea unei rachete din Yemen, care a fost interceptată...
Ultima oră
Pe aceeași temă