3 C
București
marți, 12 noiembrie 2024
AcasăSportCe le urează Năstase, din închisoare, românilor

Ce le urează Năstase, din închisoare, românilor

Fostul premier Adrian Năstase, aflat în detenţie în penitenciarul Jilava, le urează românilor, cu ocazia Zilei Naţionale, „La mulţi ani!” şi subliniază că indiferent de locul unde suntem trebuie să ne amintim mereu de însemnătatea zilei de 1 decembrie.

„La mulţi ani, români! La mulţi ani, România! Astăzi este Ziua Naţională a României, o sărbătoare de care, indiferent unde ne-am află, în ţara sau dincolo de graniţe, trebuie să ne amintim. Cred acest lucru nu pentru că văd lucrurile într-o paradigma a clişeelor politice sau naţionale, ci pentru că, dincolo de istoria personală a fiecăruia dintre noi, există un simbol care să ne amintească cum am ajuns aici.

Am ajuns aici pentru că au existat personalităţi faţă de care istoria şi noi suntem datori. Oameni care au ascultat glasul poporului, şi-au însuşit aspiraţiile şi idealurile sale încercând, totodată, să le pună în practică. Aceştia sunt cei care au înfăptuit Unirea de la 1918, cei care au obţinut Independenţa Naţională sau cei care au luptat, secole de-a rândul, pentru propăşirea acestui neam”, scrie Adrian Năstase pe blogul personal.

„Printre aceste personalităţi sunt şi cele care au depus eforturi supraomeneşti pentru a construi instituţiile statului român modern. Au făcut asta înţelegând nu doar de ce este nevoie de instituţii, ci şi ce trebuie să facă ele şi pe cine trebuie să servească – interesul public. Aceşti oameni sunt cei care au clădit statul şi l-au lăsat să funcţioneze. Ei nu au încercat să îl confişte. Să nu uităm, deci, în ziua de astăzi, ce este şi cât de mult contează Democraţia”, continuă Năstase.

Nu în ultimul rând, fostul prim-ministru îşi exprimă speranţa ca ziua alegerilor parlamentare, 9 decembrie, să nu fie o zi a dezbinării, ci una a unificării: „Suntem încă într-o perioadă foarte grea, cu multe privaţiuni, cu multe suferinţe. Tocmai în astfel de perioade, lucrurile care ne unesc sunt cele care contează.

De aceea, cu ocazia Zilei Naţionale, ţin să exprim o speranţa care se referă la viitorul foarte apropiaSper că ziua de 9 Decembrie să nu fie una a dezbinării, ci una a unificării, iar înţelepciunea naţiunii să prevaleze dincolo de umorile liderilor politici care se cred infalibili. La mulţi ani, români! La mulţi ani, România!”.

Citeşte şi Reacţia lui Traian Băsescu după huiduielile de Ziua Naţională: A fost o paradă frumoasă

Cele mai citite

Marcel Ciolacu nu crede în implicarea Rusiei în alegerile din România

Premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD în alegerile prezidenţiale, a fost întrebat luni, într-o conferinţă de presă la Alexandria, dacă are informaţii despre implicarea Rusiei...

Rusia dă vina pe Ucraina pentru dronele căzute în Republica Moldova

Rusia respinge acuzațiile Moldovei cu privire la incidentul cu dronele căzute pe teritoriul său, după ce autoritățile de la Chișinău au convocat ambasadorul rus...

Israelul și-ar putea extinde suveranitatea asupra coloniilor evreiești din Cisiordania ocupată în 2025

Ministrul de finanţe israelian Bezalel Smotrich, liderul Partidului Sionist Religios, de extremă dreapta, a promis luni extinderea în 2025 a suveranităţii Israelului asupra coloniilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă