O adolescentă de 16 ani care se declara pregătită să comită un atentat în Franța a fost inculpată luni și plasată în detenție provizorie, au anunțat surse judiciare citate de AFP, informează Agerpres.
Minora a fost inculpată pentru „asociere la un grup infracțional în legătură cu o acțiune teroristă criminală” și „provocarea la comiterea de acte de terorism printr-un mijloc de comunicare online”.
„Foarte radicalizată”, ea era administratorul unui grup pe mesageria criptată Telegram, unde „a transmis numeroase mesaje de propagandă ale grupării Stat Islamic, a transmis apeluri la comiterea unui atentat și și-a exprimat și intenția de a trece la acțiune”, a precizat o sursă apropiată anchetei.
Tânăra, care nu avea antecedente judiciare, a fost reținută joi în cadrul unei operațiuni antiteroriste la Melun, în suburbiile Parisului.
Cu acest prilej s-a efectuat o percheziție la domiciliul familial al tineri, dar nu au fost descoperite arme sau explozibili.
Computerul și telefonul adolescentei sunt în curs de verificare și „nu au existat până în acest stadiu alte rețineri”, a adăugat aceeași sursă.
Lansată în 2013, mesageria Telegram, creată de ruși, este frecvent indicată de autorități ca unul dintre mijloacele de comunicare preferate ale jihadiștilor, datorită sistemului său de criptare.
Cei doi autori ai atentatului dintr-o biserică din nord-vestul Franței de la 26 iulie se cunoscuseră prin această aplicație cu câteva zile înainte de a comite atacul în care au ucis un preot catolic.