14.7 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialPrea mulţi intermediari pentru o bursă costelivă

Prea mulţi intermediari pentru o bursă costelivă

Conducerea BVB ar dori o triere a societăţilor de brokeraj (în prezent, 55 active) printr-o taxă de participare în piaţă şi discounturi la comisioanele datorate Bursei în cazul unei activităţi de tranzacţionare mai intense.

 

Ideea de concentrare a activităţilor de intermediere (prezentată într-o  formă soft, sub forma unui chestionar adresat SSIF-urilor) n-a fost digerată uşor de brokerii de buzunar care au produs un comunicat acid sub umbrela Asociaţiei Brokerilor, cu recomandări la adresa directorului general, printre care „neimplicarea instituţiei în condiţiile concurenţiale dintre participanţi”, „o mai bună cuprindere a fenomenului sinergetic bursier (exprimarea aduce aminte de sinergia faptelor lui Ion Iliescu)” şi „o egală aplecare către investitorii instituţionali şi/sau străini, pe de o parte, şi investitorii autohtoni de retail, pe de altă parte” . Când vorbim de brokeri „de buzunar”, ne referim inclusiv la societatea şefului Asociaţiei Brokerilor, Dan Paul; Finaco Securities a intermediat de la începutul anului tranzacţii de 1,9 milioane lei (0,01% din total), iar în ultimele două luni ocupă locurile 53 şi 55 (din 55, respectiv 56 de SSIF-uri care au raportat tranzacţii intermediate).

Propunerea fixării unei taxe de participare pentru brokerii autorizaţi are ca model situaţia burselor din regiune, dar pică greu în condiţiile în care valoarea tranzacţiilor a tot scăzut, iar intermediarii autohtoni trebuie să rupă din comisionul reţinut taxele cuvenite Bursei şi CNVM. Întrebarea care se pune este: în ce măsură numărul SSIF-urilor trebuie să se conserve la valori apropiate anilor de boom bursier, în condiţiile în care valoarea tranzacţiilor este de câteva ori mai mică? Asociaţia Brokerilor se teme că fixarea unei taxe suplimentare va sufoca unii dintre brokerii care supravie­ţuiesc oricum greu şi va genera o scumpire a tarifelor pentru clienţi. Dacă în prima parte a raţionamentului Asociaţia are dreptate, scumpirea tarifelor pare exclusă de vreme ce concentrarea serviciilor de brokeraj se va face simultan cu scăderea comisioanelor medii la nivel de piaţă, cel puţin în primă fază, când ofertele promoţionale pentru pescuirea clienţilor rămaşi orfani de brokeri vor include, firesc, discounturi.

Contemplarea a 55-56 de intermediari gata-gata să se sfâşie pentru comisioane totale sub 10.000 euro la nivelul unei şedinţe bursiere normale, dublată de promisiunile mereu neîndeplinite privind noi emitenţi atraşi la cota Bursei, nu e de natură să trezească optimismul. Recent, doi brokeri de top au anunţat că închid operaţiunile din România (ING şi UniCredit – locurile 3 şi 4 în acest an după valoarea tranzacţiilor intermediate), iar RBS România a făcut ieri acelaşi lucru. 

Cele mai citite

Impact între un microbuz și un autobuz, în Gorj. Zece persoane au fost rănite

În aceasta dimineață la ora 5.50, polițiștii au fost sesizați prin apelul 112, cu privire la faptul că, în comuna Runcu, sat Răchiți, din...

Impact între un microbuz și un autobuz, în Gorj. Zece persoane au fost rănite

În aceasta dimineață la ora 5.50, polițiștii au fost sesizați prin apelul 112, cu privire la faptul că, în comuna Runcu, sat Răchiți, din...
Ultima oră
Pe aceeași temă