15.6 C
București
miercuri, 25 septembrie 2024
AcasăSpecialRui Pedro, „ghiocelul" CFR-ului

Rui Pedro, „ghiocelul” CFR-ului

CFR Cluj a izbutit cea mai mare performanţă din istoria de peste 100 de ani a clubului şi a obţinut calificarea în primăvara europeană. Artizanul acestui succes a fost în primul rând Rui Pedro, jucătorul care a marcat patru goluri într-un sezon şi jumătate la CFR, însă marţi seara a intrat în istoria Ligii Campionilor cu un hattrick reuşit într-o jumătate de oră. Trei goluri suficiente pentru ca CFR să fie calificată măcar în şaisprezecimile Europa League, dar şi pentru ca ardelenii să mai spere la minunea de a fi prima echipă românească ce va evolua în optimile Ligii Campionilor.

 

Calcule pentru Ligă

Pentru acest vis este nevoie şi de un ajutor al celor de la Sporting Braga, care sunt obligaţi să nu piardă meciul cu Galatasaray Istanbul, iar CFR-ul să câştige duelul cu Manchester United în ultima etapă a grupelor. În acelaşi timp, un eşec al turcilor ar face ca un egal pe „Old Trafford” al românilor să fie de ajuns pentru accederea mai departe în Liga Campionilor. „Sunt foarte fericit că am dat trei goluri, dar şi mai fericit pentru că CFR a câştigat cu Braga. A fost o seară magnifică pentru noi, am pus în practică pe teren ceea ce ne-a spus antrenorul şi mă bucur că sunt primul jucător din fotbalul românesc care a marcat trei goluri într-un meci de Liga Campionilor”, a spus Rui Pedro, după cel mai bun meci al carierei.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Rareș Bogdan îl acuză pe Ciolacu că minte

Rareş Bogdan, prim-vicepreşedintele PNL, a lansat un nou atac la adresa lui Marcel Ciolacu pe care îl acuză că minte. Mai mult, liberalul avertizează...

Charles Michel despre acțiunile Israelului: A se apăra nu înseamnă totuşi o pedeapsă colectivă

"Israelul are dreptul să existe" şi "să se apere", "a se apăra nu înseamnă totuşi (a aplica) o pedeapsă colectivă", a subliniat marţi preşedintele...

Ucraina primește de la SUA un nou pachet de ajutor militar în valoare de 375 milioane de dolari

SUA vor trimite Ucrainei un număr neprecizat de bombe cu dispersie cu rază medie de acțiune și o serie de rachete, artilerie și vehicule...
Ultima oră
Pe aceeași temă