15.7 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecial„Căutătorii de Poveşti”, prima carte dedicată bibliotecilor publice din România

„Căutătorii de Poveşti”, prima carte dedicată bibliotecilor publice din România

Patru scriitori şi jurnalişti, 60 de biblioteci publice, 10 săptămâni de călătorii în toată ţara, 50 de poveşti adunate într-un volum colectiv – manifest pentru redescoperirea bibliotecilor din ţară.

Ce poveşti ascund bibliotecile publice din România de astăzi? Cu această întrebare au plecat la drum cei patru autori – Radu Paraschivescu, Vlad Petreanu, Cătălin Ştefănescu şi Irina Păcurariu – într-un tur de redescoperire al rolului bibliotecilor româneşti în comunitate.

„Eu cred că poveştile trebuie spuse, ca să trăiască”, declară Vlad Petreanu. „Dacă se întâmplă undeva, ceva grozav şi nu e spus mai departe, atunci e aproape ca şi cum nu s-ar fi întâmplat. Ori în bibliotecile astea, din colţuri uitate de lume, am găsit poveşti şi personaje absolut fascinante.”

„Mi-a plăcut să ascult mai mult decât să întreb, să râd mai tare decât să mă plâng, să urc mai mult decât sa cobor. Toate bibliotecile unde am fost aveau câteva – unele chiar mai multe – scări la intrare. Ca o proba de rezistenţă. Intră cine vrea, rămâne cine poate”, a recunoscut Irina Păcurariu la finalul călătoriilor.

„Atunci când vii cu steagul culturii, toată lumea te respectă în faţă şi după ce ai plecat, în general, replica este: nişte iresponsabili, cultura ne trebuie acum?”, spune Cătălin Ştefănescu.

În prefaţa cărţii, Paul Andre Baran, directorul programului Biblionet în România, identifică punctul comun al poveştilor: „Aceste poveşti vorbesc despre micile, dar neştiutele victorii ale unor oameni din zone cărora nimeni nu le dădea vreo şansă de reuşită. Cuprinsul şi culoarea istoriilor semenilor lor pot inspira oamenii să schimbe lumea în bine. Exact aşa s-a născut şi proiectul «Căutătorii de poveşti»”.

Cartea va fi lansată în format tipărit şi în ediţie limitată vineri, 23 noiembrie, ora 17:00 la Târgul de Carte Gaudeamus, la standul Bursa de Contacte, nivelul 3.20. La eveniment vor fi prezenţi cei patru autori, Paul Andre Baran, directorul programului Biblionet în România şi bibliotecari din toată ţara.

Cartea printată se va regăsi în peste 2000 de biblioteci din toată ţara şi este disponibilă şi în format electronic pe site-ul www.cautatoriidepovesti.ro

Despre Campania Căutătorii de Poveşti

Căutătorii de Poveşti este o campanie iniţiată de programul Biblionet în România în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului.

Prin programul Biblionet, cea mai mare investiţie privată în domeniul bibliotecilor publice din România din partea Fundaţiei Bill & Melinda Gates, numeroase comunităţi din mediul rural sunt de acum conectate la informaţii ce ţin de sănătate, educaţie, locuri de muncă, servicii financiare sau comunicaţii.

Dincolo de cifre, programul Biblionet redă bibliotecilor publice locul vital în inima comunităţilor. La sat sau de la oraş ele redevin adevărate centre sociale, spaţii în care oamenii vin să caute informaţii pe internet, de la ştiri la locuri de muncă sau la soldul de pe cardul bancar, informaţii medicale sau să vorbească cu familia aflată la distanţă. Pentru persoanele care nu au posibilitatea de a avea internet acasă sau la serviciu, biblioteca are un rol cheie oferind acces public şi gratuit la tehnologie şi know-how prin bibliotecarii formaţi în alfabetizare digitală.

Despre programul Biblionet în România

Biblionet este o iniţiativă a Fundaţiei Bill & Melinda Gates în valoare totală de 26,9 milioane de dolari pe o durată de 5 ani şi îşi propune facilitarea accesului la informaţie prin introducerea tehnologiei moderne în bibliotecile publice.
Programul Biblionet va dota până la finalul anului peste 2000 de biblioteci locale, dotate cu peste 9.441 de calculatoare şi echipamente aferente şi peste 2.300 de bibliotecari formaţi vor fi instruiţi în utilizarea computerului.

Cele mai citite

Protest cu mii de oameni la Budapesta în fața sediului televiziunii de stat

Mii de cetățeni unguri au protestat în fața sediului televiziunii publice din Budapesta, cerând un serviciu de presă independent. Protestul a fost organizat de...

Mașină lovită de tren în Argeș. Șoferul a scăpat cu viață

Un bărbat de 51 de ani a fost implicat într-un accident grav într-o comună din județul Argeș, după ce mașina sa a fost lovită...

Plaja din Constanța, în top 15 cele mai relaxante plaje din Europa

Clasamentul a fost realizat, în urma recenziilor de călătorie ale turiștilor Studiul realizat de SpaSeekers.com a numărat de câte ori cuvântul „relaxare” a fost menționat...
Ultima oră
Pe aceeași temă