13.9 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI: Băsescu îl împinge pe Ponta la un Consiliu la care...

REVISTA PRESEI: Băsescu îl împinge pe Ponta la un Consiliu la care nu are ce căuta

Curentul scoate la iveală cum, deşi Guvernul a anunţat că nu mai există bani la bugetul statului, au putut fi, totuşi, alocate 70 de milioane de euro pentru construcţia variantei de ocolire Târgu Jiu.

„Sfânta coincidenţă face ca tot la Târgu-Jiu să candideze şi premierul Victor Ponta pentru încă un mandat de deputat. Şi, ca în orice campanie, domnul Ponta trebuia să demonstreze ce mult se implică în dezvoltarea colegiului pe care-l reprezintă în Parlament. Problema nu e aceea că se face şosea de centură la Târgu Jiu. Foarte bine, să se facă! Problema e că guvernul a tăiat toţi banii de la autostrăzi, de la centura Capitalei, investiţie vitală pentru economia României, şi a hotărât în schimb să cheltuiască vreo 70 de milioane de euro în colegiul domnului Ponta, ca să iasă premierul cu faţa curată la alegători”, arată Curentul.

Evenimentul Zilei vorbeşte despre bomba ficăţeilor brazilieni: „Pe piaţa românească, oferta de produse congelate s-a îmbogăţit în ultima vreme cu tone de ficăţei, pipote, pulpe de pasăre şi pui congelaţi aduse din Brazilia, Argentina, Spania. În Brazilia, puii sunt crescuţi în sistem intensiv şi hrăniţi de multe ori cu făinuri proteice („mortăciuni”). Pe multe pieţe din afară nu mai există de mult timp cerere pentru astfel de produse. Aşa că…ajung în România”.

În Jurnalul Naţional procurorul Horia Şelaru demonstrează că „the american dream” e un fâs pe lângă visul românesc.

„Şef de secţie în Parchetul de pe lângă ÎCCJ. Cazul ALRO l-a lansat. Gloria a cunoscut-o la referendum. Pe când suspendatul încă ocupa garajul din Comăniţa, procurorii lui Kovesi şi Şelaru s-au năpustit peste instituţiile statului să pună mâna pe listele referendumului. O promptitudine cum nu mai cunoscuse justiţia europeană. Şelaru îşi forţa limitele. Pe uliţe, pe la porţi, pe capotele maşinilor, în pronausul bisericilor, subalternii lui Şelaru combăteau lovitura de stat tocând banii publici”, scrie Jurnalul Naţional.

Din Cotidianul aflăm că Serviciul de Telecomunicatii Speciale „dă decoraţii cu toptanul”.

„Ofiţeri, subofiţeri şi maiştri militari vor primi decoraţia „În Serviciul Patriei”, atenţie ! pentru nu mai puţin de „25 de ani de activitate”! Dacă nu ar fi groaznic, ar fi hazliu: STS, ca aşa-zisă structură a democraţiei, nu are 25 de ani ! Practic, STS dă decoraţii pentru vechime în Securitate. A mica lui Băsescu. De suflet !”, arată publicaţia.

Gândul titrează: „Băsescu îl împinge pe Ponta la un Consiliu la care nu are ce căuta”.

„Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis o scrisoare premierului Victor Ponta, în care îl mandata să meargă marţi la o importantă reuniune europeană la Bruxelles. Reuniunea este importantă, dar reprezentarea este la nivel de miniştri, nu de premieri, după cum au confirmat oficiali europeni pentru gândul. În consecinţă, oferta preşedintelui fie a fost o gafă, fie, mult mai plauzibil, o încercare de a-l ridiculiza din nou pe Victor Ponta trimiţându-l la un Consiliu mai mic decât cel la care merge Băsescu”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă