5.7 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialTony Blair îndeamnă mişcarea Hamas să înceteze tirurile de rachete spre Israel

Tony Blair îndeamnă mişcarea Hamas să înceteze tirurile de rachete spre Israel

Tony Blair, emisarul special al Cvartetului pentru Orientul Mijlociu, îndeamnă mişcarea islamistă palestiniană Hamas să înceteze tirurile cu rachete din Fâşia Gaza spre Israel, apreciind că Egiptul poate juca un „rol constructiv” în soluţionarea crizei, informează AFP, potrivit Mediafax.

„Dacă tirurile cu rachete vor continua din Fâşia Gaza spre oraşele şi satele israeliene, represaliile se vor amplifica”, avertizează fostul premier britanic citat de postul Sky News.

Statele Unite au cerut Egiptului să utilizeze „influenţa regională” pentru a pune capăt tirurilor cu rachete din Fâşia Gaza, în contextul conflictului militar izbucnit între mişcarea islamistă palestiniană Hamas şi Israel. „Cerem Egiptului să se folosească de influenţa pe plan regional pentru a permite detensionarea situaţiei”, a declarat Mark Toner, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, precizând că secretarul de Stat Hillary Clinton a discutat cu ministrul egiptean de Externe.

La rândul său, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a adresat un apel Israelului şi palestinienilor pentru evitarea escaladării violenţelor în Fâşia Gaza, în a doua zi a unei vaste operaţiuni israeliene împotriva grupurilor fundamentaliste palestiniene.

Israelul a lansat miercuri operaţiunea „Pilonul Apărării”, care constă în raiduri aeriene şi atacuri de artilerie împotriva grupărilor islamiste din Fâşia Gaza, teritoriu palestinian aflat sub controlul mişcării Hamas. În total, raidurile aeriene s-au soldat cu moartea a 15 persoane şi rănirea altor 150 în Fâşia Gaza. Printre victime figurează Ahmad Jaabari, liderul aripii militare a mişcării islamiste Hamas, ucis miercuri într-un raid aerian israelian. În Israel, o rachetă lansată din Fâşia Gaza a provocat moartea a trei persoane în sudul ţării.

Cele mai citite

Vladimir Putin despre scutul antirachetă din România: „Vestul nu are nicio șansă să intercepteze Oreșnik”

În cadrul unei conferințe maraton susținute la finalul anului, Vladimir Putin a abordat capacitățile militare ale Rusiei, inclusiv lansarea noii rachete hipersonice Oreșnik, despre...

Soldații ucraineni ar putea fi instruiți de trupe ale Marii Britanii

Marea Britanie ar putea trimite trupe în Ucraina pentru a instrui soldaţii ucraineni, anunţă secretarul britanic al apărării, potrivit The Guardian. John Healey, care a...

Austria a început demersurile pentru repatrierea migranților sirieni

Guvernul de la Viena a început să notifice printr-o scrisoare migranţii sirieni care trăiesc în Austria de mai puţin de cinci ani, aproximativ 40.000...
Ultima oră
Pe aceeași temă