0.1 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialStudiu. Intervenția Turciei în Siria a vrut să blocheze înființarea unui STAT...

Studiu. Intervenția Turciei în Siria a vrut să blocheze înființarea unui STAT kurd

Intervenția militară a Turciei în Siria urmărește să împiedice transformarea în realitate a unui coșmar al regimului de la Ankara, acesta fiind proclamarea unui „Kurdistan autonom sirian”, explică experți consultați de agenția France Presse, informează Agerpres.

Potrivit acestora, Ankara va avea însă dificultăți în a frâna ambițiile teritoriale ale kurzilor fără să intre în conflict direct cu ei, în special pentru a-i împiedica să preia controlul asupra orașului strategic al-Bab, aflat acum în mâinile jihadiștilor grupării Stat Islamic.

„Problema kurdă este de acum în fruntea priorităților președintelui Erdogan în Siria, întrucât facțiunile kurde cu legături cu PKK au cucerit vaste teritorii în nord”, rezumă Aron Lund, de la Centre Carnegie Endowment for International Peace. „Perspectiva unui mini-stat al PKK, finanțat din petrol și sprijinit de SUA, la frontiera sa sudică, este un coșmar pentru Ankara”, explică analistul.

Profitând de războiul din Siria, kurzii din această țară, reprezentând 15% din populație, au autoproclamat în martie o „regiune federală” formată din trei cantoane. Ei controlează în prezent 18% din suprafața țării, mai exact un teritoriu pe care trăiesc circa 2 milioane de persoane, dintre care 60% sunt kurzi.

După cum explică Lund, cucerirea orașului Manbij de către Statul Islamic la sfârșitul lui iunie și, mai ales, intenția kurzilor de a avansa spre vest și spre orașul Jarablus sunt motivele care au precipitat intervenția turcă. SUA promiseseră Ankarei că vor împiedica Forțele Democratice Kurde (FDS, o coaliție dominantă în mare parte de kurzi) să traverseze Eufratul spre provincia Alep.

„Turcia are tot dreptul de a interveni” dacă forțele kurde nu se retrag rapid la est de Eufrat, mai departe de frontiera turcă, a declarat joi ministrul turc al apărării, Fikri Isik.

„Este clar că preluarea Manbij de către FDS a iritat profund Ankara și că, din acel moment, Turcia acționează pentru a contracara această avansare”, consideră Mutlu Civiroglu, expert pe probleme kurde la Washington.

Acesta crede că „FDS se pregătesc să atace al-Bab, o localitate crucială pentru conectarea cantoanelor Kobane și Afrin. Ankara crede că împiedicarea FDS să ajungă la Afrin este foarte importantă pentru interesele sale. Acesta este contextul în care trebuie văzută incursiunea sa la Jarablus”, afirmă expertul.

Cantoanele Kobane, din centru, și Afrine, din vest, se află la o distanță de 200 km. Cucerind Manbij la 23 iunie, milițiile kurde au făcut un pas important spre crearea unei vaste regiuni autonome în nordul Siriei, pentru care este necesară acum preluarea orașului al-Bab, dacă Turcia nu o va împiedica.

În această operațiune, turcii știu că pot conta pe neutralitatea binevoitoare a regimului lui Bashar al-Assad, în pofida altor dezacorduri în conflictul din Siria.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...

Exporturile de carne tocată și salamuri crud-uscate către Marea Britanie și SUA blocate din cauza pestei porcine

Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine africane care încă evoluează pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă