23.2 C
București
luni, 23 septembrie 2024
AcasăSpecial"Procurorii-şefi trebuie să fie persoane capabile, independente şi apolitice"

„Procurorii-şefi trebuie să fie persoane capabile, independente şi apolitice”

Întrebat de ce SUA monitorizează cu atenţie selecţia procurorului general şi a şefului DNA, adjunctul procurorului general al SUA, James Cole, a declarat că „noi şi România avem în comun angajamentul faţă de statul de drept”.

„Selecţia acestor doi procurori-şefi ­este unul dintre cele mai importante subiecte actuale din România. Aceste două poziţii sunt fundamentale pentru statul de drept din această ţară. Toţi cei cu care am vorbit au fost de acord că procurorul general şi şeful DNA trebuie să fie persoane capabile, independente şi apolitice”, a declarat oficialul într-un interviu acordat Mediafax. Numărul doi în aparatul de justiţie american a precizat că „SUA şi România au în comun angajamentul faţă de statul de drept şi conştientizarea că acest lucru este esenţial pentru un guvern stabil şi eficient. Instanţele şi procurorii independenţi, apolitici, asigurarea justiţiei repede şi corect reprezintă fundaţia stabilităţii generate de statul de drept”.

Citeşte şi Procurorul general adjunct al SUA se întâlneşte cu Băsescu. Propunerile CONTROVERSATE de la DNA şi Parchetul General, pe agenda discuţiilor

James Cole a precizat că pen­tru ca numirea unui procuror general să fie validă e nevoie  „să existe consens cu privire la persoana nominalizată, ca aceasta să fie foarte bine pre­gătită, cu experienţă şi să bene­ficieze de încrederea popu­laţiei.”

De asemenea, el a arătat care este diferenţa dintre cele două funcţie de o parte şi de cealaltă a Oceanului: „Procurorul general al SUA are sarcini ceva mai largi decât procurorul general din România. El răspunde de cele mai multe dintre agenţiile de aplicare a legii şi conduce, autoritatea pentru penitenciare. El conduce de asemenea, ­programe educaţionale şi de finanţare a activităţilor de aplicare a legii care nu ţin de procuratură. În Statele Unite, procurorul general (Attorney General) ­este nominalizat de preşedinte şi apoi este confirmat prin votul majorităţii Camerei Superioare – Senatul”.

Colaborarea pe infracţiuni cibernetice

Adjunctul ministrului de jus­tiţie din SUA (dacă ar fi să facem o echi­valare cu poziţiile din guvernul României) s-a referit şi la modul în care cele două ţări se ajută reciproc: „Cooperarea este excelentă. Relaţia noastră cu România de cooperare în domeniul judiciar este una dintre cele mai puternice dintre toate relaţiile de acest fel pe care le avem pe tot globul. Cel mai mult cooperăm în domeniul infracţiunilor cibernetice (cyber crime), în care avem o colaborare de neîntrecut. Am lucrat împreună la un număr de cazuri importante, atât în România, cât şi în Statele Unite. Am reuşit să obţinem succese importante în destructurarea multora dintre aceste reţele infracţionale periculoase”.

Cole s-a aflat la Bucureşti o săptămână, timp în care s-a mai întâlnit şi cu procurorul general în funcţie, Daniel Morar, dar şi cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean.

Profesor la Universitatea Georgetown

Cole a fost numit de preşedintele Barack Obama în funcţia de adjunct al procurorului general în ianuarie 2011. Potrivit biografiei sale, James Cole a intrat în Departamentul de Justiţie al SUA în 1979, unde a lucrat timp de 13 ani. El a fost şi şef al secţiei de Integritate Publică, care se ocupă de cercetarea cazurilor de corupţie ale oficialilor şi angajaţilor din sectorul guvernamental. Între 1992 şi 2010 a lucrat în practica privată, fiind şi profesor la Universitatea Georgetown, unde a predat cursuri despre legislaţia anticorupţie şi etica juridică.

Cele mai citite

VIDEO Cinci persoane sunt acuzat că au furat peste 20.000 de lei din mașina unui tânăr care a murit într-un accident

Cinci persoane sunt suspectate că au furat din mașina tânărului de 20 de ani care a murit în accidentul de la Bumbești Pițic. Acestea...

VIDEO Cinci persoane sunt acuzat că au furat peste 20.000 de lei din mașina unui tânăr care a murit într-un accident

Cinci persoane sunt suspectate că au furat din mașina tânărului de 20 de ani care a murit în accidentul de la Bumbești Pițic. Acestea...

România, pe marginea prăpastiei pe fondul derapajelor financiare din anul electoral

România se află într-o situație economică precară, iar riscurile asociate derapajelor financiare sunt mai vizibile ca niciodată. Într-un an electoral în care măsurile economice...
Ultima oră
Pe aceeași temă