Nici unul nu a știut. Nici unul nu a vrut. Toți au fost șocați să afle. Dar nici unul nu a cerut să se afle adevărul. Pentru că adevărul e mult mai puțin spectaculos: s-au lăsat lingușiți, cu bună știință, de către un dezaxat moral.
Atât de dezaxat încât a împărțit recompense militare pe care veterani din al doilea război mondial nu le-au primit nici măcar după ce și-au lăsat o mână, un picior sau un ochi pe front.
În 2012, ministrul de atunci al Apărării, Corneliu Dobrițoiu, anunța că Gabriel Oprea înaintase în grad, în rezervă, aproape 1.500 de cetățeni români. Ilegal. Cam jumătate dintre aceștia nu avuseseră nici un fel de legătură cu Armata română, nici măcar nu dețineau livret militar pentru satisfacerea stagiului militar obligatoriu. Unii din cei din urmă deveniseră, printr-o simplă semnătură, căpitani sau colonei. Alții, trecuți în rezervă ca fruntași sau caporali, au fost înaintați la gradul de general. Printre ei, jurnaliști, procurori, oameni politici, funcționari. Majoritatea celor care aveau o imagine de apărat au purces la damage control pe la televiziuni: habar n-avuseseră că le crescuse gradul, nu ceruseră niciodată asta, toată povestea era o făcătură cu care ei nu se întâlniseră nici măcar din întâmplare. Nici unul nu a admis că, într-un fel sau altul, știuseră și fuseseră de acord. De fapt, unii primiseră vestea direct în biroul ministerial al lui Oprea de la Ministerul Apărării, la pachet cu o plachetă și o sabie de plastic cu însemnele Armatei române. Alții știuseră de la chefurile de protocol la care participa nu doar Oprea, ci puteau fi văzuți și șefi mai mici sau mai mari de pe la partide, grei sau greuceni de prin servicii, miniștri și afaceriști mirunși de către sistem. Dar, oriunde și oricum li s-a susurat în urechi că le crește solda orgoliului, cu toții au simțit adierea magică a Puterii care le sufla în pânze. Nici nu a mai contat că, în timp ce ei își umflau mândri velele cu duhoarea lui Oprea, îi lăsau cârma generalului cu patru stele tinichele. Așa au navigat cu toții, ca o imbecila armada, prin apele tulburi, mâloase și pline de recife ale corupției prin guvernările Boc și Ponta. Astfel ar fi fost posibil ca Oprea, neatins de anchete penale și protejat de presă, să devină șeful SRI dacă Ponta ajungea președinte. Și, tot astfel, generalul cu patru stele verzi pe pereți a fost la un pas să primească, în vara lui 2015, mandatul de premier. Nu, nu interimar, ci cu arme, bagaje, izmene și lingăi.
Azi, la patru ani de la dezvăluirea acordării ilegale a celor 1.500 de grade în rezervă, Oprea încă nu este obiectul unui dosar penal pentru nerespectarea statutului cadrelor militare. Nici unul din gradații care și-a clamat inocența (nici măcar procurorii!) nu a făcut plângere penală pentru că ar fi fost emise acte în fals pe numele lor. Surpriză? Nu, complicitate.
P.S. Acum două zile, verdictul de plagiat în cazul doctoratului lui Oprea a rămas definitiv. Generalul budigăilor, însă, are un plagiat cu mult mai grav la activ: viața lui publică. Toate funcțiile, onorurile și dregătoriile nu au fost niciodată ale lui, ci doar furate de la unii care le meritau, Oprea este numai nimicul cu uniformă cu fireturi a imposturii.
