Statul Islamic a anunțat că purtătorul său de cuvânt, Abu Mohammad al-Adnani, a murit în timp ce „inspecta operaţiunile militare“.
Abu Mohammad al-Adnani a fost ucis la Alep, marele oraș din nordul Siriei, devastat de lupte, potrivit anunţului Stat Islamic. Purtătorul de cuvânt a organizaţiei jihadiste era unul din principalii recrutori de jihadiști străini și comanditarul probabil al atentatelor din Paris și Bruxelles. Apelul lui a inspirat mai multe atentate în Europa, ca cel de la Nisa sau din Magnanville în Franţa, după cum arată documente interne ale ISIS, dezvăluite în aprilie 2016 prin WikiLeaks. Combating Terrorism Center american, care a analizat mii de date, afirma atunci că purtătorul de cuvânt al organizaţiei islamiste era la originea a 30% din recrutările de combatanţi străini.
Numit și „ministrul atentatelor“, el făcea apel la „fiecare musulman“ să „ucidă toţi necredincioșii“ și promitea raiul celor care se alăturau ISIS. Omul făcea parte dintre teroriștii cei mai căutaţi de SUA, care a promis suma de 5 milioane dolari pentru orice informaţie ce ar permite capturarea lui. În decembrie, CNN l-a desemnat ca responsabilul cel mai căutat de SUA în sânul ISIS, chiar înaintea lui Abu Bakr al-Baghdadi, liderul organizaţiei teroriste și calif autoproclamat.
Reţea construită după gratii
Acest sirian de 39 de ani, pe adevăratul său nume Taha Sobhi Falaha, a crescut într-o familie modestă din Idlib, apropiat de Alep. În 2003 s-a dus în Irak, alăturându-se celor care luptau împotriva coaliţiei anti-Saddam Hussein. După un an a fost făcut prizonier de către americani și a petrecut doi ani în tabăra Bucca, în sudul Irakului. În perioada de captivitate, el a făcut cunoștinţă cu viitorii lideri ai ISIS și în special cu Abu Bakr al-Baghdadi, actualul șef al organizaţiei teroriste. După ieșirea din închisoare, al-Adnani a fost numit purtător de cuvânt al ISIS, în momentul proclamării „califatului“, în iunie 2014. În afara calităţilor de orator, al-Adnani era și un extraordinar expert în logistică, care ar fi coordonat din Siria atacurile din Paris (noiembrie 2015) și din Bruxelles (martie 2016), potrivit specialistului în terorism Alain Bauer. De altfel, vocea sa a fost identificată în comentariul video care revendica atentatele din 12 noiembrie. Al-Adnani este cel care a postat un mesaj online în septembrie 2014: „Dacă puteţi să ucideţi un necredincios american sau european, în special ticăloși francezi, sau un australian sau canadian, sau oricare cetăţean din ţările aflate în coaliţia anti-jihadistă, atunci bazaţi-vă pe Allah și ucideţi-i în orice mod“.
Pierderea lui al-Adnani reprezintă o lovitură grea pentru organizaţia jihadistă, el fiind organizatorul unei reţele mondiale de asasini antrenaţi și pregătiţi să comită atentate în orice punct al globului, organizaţi pe celule după criterii ca etnia, limba sau ţara de origine. În afara Europei, acești asasini au comis atacuri sângeroase în Tunisia și mai multe ţări din Asia.
Potrivit dezvăluirilor făcute de un fost combatant jihadist în Siria, capturat la revenirea în Germania, judecat și condamnat la închisoare, Al-Adnani se afla în fruntea unei unităţi însărcinată cu „operaţiunile externe“ ale ISIS. Un soi de „ministru al atentatelor pe sol străin“. Potrivit Le Parisien, un combatant al ISIS, arestat de DGSI în iunie 2015, la revenirea din Siria în Franţa, menţiona deja importanţa acestui personaj în proiectele atentatelor viitoare.
Numele lui al-Adnani este de asemenea citat în anchetele deschise în Franţa după atentatele din ianuarie 2015. Înregistrări audio cu vocea sirianului au fost descoperite pe calculatorul și cheia UBS ale lui Amedy Coulibaly, autorul atacului de la Hyper Cacher.
Abu Mohammad al-Adnani făcea parte din jihadiștii cei mai căutaţi de SUA, era plasat pe lista antiteroristă „Rewards for Justice“ și pentru orice informaţie care ar fi permis prinderea lui era oferită suma de 5 milioane de dolari.