14.5 C
București
vineri, 1 noiembrie 2024
AcasăSpecialBCE verifică împrumuturile acordate băncilor din Spania

BCE verifică împrumuturile acordate băncilor din Spania

Banca Centrală Europeană (BCE) verifică dacă împrumuturile sale acordate băncilor spaniole contravin propriilor reglementări din cauza condiţiilor prea generoase, a anunţat un purtător de cuvânt al BCE, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Ziarul german ‘Die Welt’ a anunţat duminică, citând rezultatele propriilor cercetări, că băncile au împrumutat fonduri de la BCE şi au beneficiat de o reducere de 5%, chiar dacă solvabilitatea titlurilor spaniole de stat furnizate ca garanţie ar fi trebuit să determine BCE să aplice o reducere de 5,5%. Ratingul unor titluri de stat era complet ineligibil pentru a fi acceptat ca garanţie de BCE, susţine ‘Die Welt’.

‘BCE investighează această problemă’, a declarat un purtător de cuvânt al instituţiei cu sediul la Frankfurt.

În dezbatere sunt titluri de stat de aproape 80 miliarde de euro care au fost greşit clasificate ca având un rating ‘A’ deşi multe nu avea decât un calificativ ‘B’ atribuit de principalele agenţii de evaluare financiară, Moody’s, Fitch şi Standard & Poor’s.

‘Modul în care au fost clasificate unele obligaţiuni guvernamentale spaniole ridică semne de întrebare privind calitatea managementului riscului BCE … deoarece bondurile cerute de bănci ca garanţie au îndeplinit numai parţial cerinţele BCE’, se arată în ziarul german.

Dacă obligaţiunile au fost retrogradate, băncile afectate ar trebui să aducă alte garanţii în valoare de 16,6 miliarde de euro, susţine ‘Die Welt’.

Creşterea dependenţei băncilor spaniole faţă de fondurile oferite de BCE este o dovadă că băncile spaniole au dificultăţi în a strânge fonduri de pe pieţele financiare. În acest an utilizarea facilităţilor BCE de către băncilor spaniole a crescut semnificativ, chiar dacă în iunie zona euro a convenit să acorde Spaniei un program de sprijin de 100 miliarde de euro pentru susţinerea sectorului financiar spaniol.

Cele mai citite

Indicele ROBOR la 3 luni stagnează la 5,55% în luna octombrie

Indicele ROBOR la 3 luni, utilizat pentru calcularea dobânzilor variabile aferente creditelor în lei contractate de populație înainte de mai 2019, precum și pentru...

Nicușor Dan vrea ca referendumul local să înlăture ilegalităţile din urbanismul Capitalei

Unul dintre obiectivele referendumului local este să înlăture ilegalităţile din urbanismul Capitalei, a declarat primarul general al Municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan. "Una (dintre întrebări n.r.)...
00:01:34

VIDEO Autoritățile spaniole în timpul operațiunii de curățare. Șase români din 22 găsiți în viață

Traducere: Unitatea Militară de Urgență a Spaniei (UME) a trimis echipe în Utiel, în Comunitatea Valenciană a Spaniei, pentru o operațiune de curățare după inundațiile...
Ultima oră
Pe aceeași temă