Formaţiile care reprezintă cu succes Universitatea Cluj la handbal, baschet şi fotbal îşi vor face galerie reciproc la partidele pe care le vor disputa în acest weekend. Prima care va intra în scenă va fi echipa de fotbal „U” Cluj, care va întâlni pe Oţelul Galaţi, vineri seară, pe Cluj Arena, de la ora 19:00. La acest meci şi-a anunţat prezenţa, chiar dacă numai pentru câteva minute, lotul echipei de handbal feminin „U” Jolidon Cluj. A doua zi, fetele pregătite de către Gheorghe Covaciu vor avea oaspeţi de seamă la Sala Sporturilor „Horia Demian”, pentru partida cu Podravka Koprivnica, din grupa B a Ligii Campionilor, ce va începe la ora 17:30.
Cu toţii la handbal
Dacă echipa de fotbal va întoarce vizita handbalistelor, Sisi şi compania vor sta în tribune şi alături de baschetbaliştii de la „U” Mobitelco, care au acceptat invitaţia oficialilor de la handbal. Duminică va fi ziua elevilor lui Niksa Bavcevic să beneficieze cel puţin de sprijin handbalistic la derby-ul baschetului românesc, contra celor de la CSU Ploieşti, programat pentru ora 19:00. De altfel, chiar căpitanul de la „U” Jolidon, Mihaela Ani Senocico, va face angajarea la meciul de baschet, după care le va ţine pumnii din tribune baschetbaliştilor, în speranţa că vor obţine a patra victorie consecutivă împotriva prahovenilor.