Guvernul rus se pregătește să taie din subvențiile mass media de stat. Vizate sunt TASS, Rossiya Segodnya, canalele televiziunilor de stat, RT, Moscow Times și Vedomosti.
Raportul, publicat de Stratfor, precizează că aceste tăieri vor fi efectuate în perioada 2017-2019. Nivelul de reducere al subvențiilor nu este foarte clar, ceea ce agită spiritele. Jurnaliștii care au servit fidel intereselor Guvernului și al Președinției, fără grijă deontologică, se simt frustrați și nesiguri pentru viitor. Numai în 2016, Moscova a subvenționat TASS cu 27,8 milioane de dolari, iar RT cu 291,4 milioane de dolari. Probabil că sumele tăiate de la fidelii guvernanților vor fi redirecționate spre presa alternativă în special din SUA, unde se observă o singură direcție clară: criticarea guvernării americane și ridicarea în slavă a politicilor lui Vladimir Putin.