Tăriceanu a menţionat rezultatul slav obţinut la alegerile europarlamentare şi renunţarea la candidatura la alegerile prezidenţiale, afirmând că ”cea mai importantă decizie de anul acesta a fost ieşirea de la guvernare”.
Tăriceanu a vorbit, într-un interviu la Antena 3, despre anul 2019.
„A fost un an greu şi n-aş spune că încununat cu reuşite, ba dimpotrivă. La alegerile europarlamentare, ALDE a obţinut un rezultat cu mult sub aşteptări. Toate analizele pe care le-am făcut indică nişte lacune de organizare şi de mesaj, dar mai sunt şi altele, pe lângă acestea, care ne-au ridicat semne de întrebare. Apoi, evident, a fost momentul apropierii de alegerile prezidenţiale. Eu am renunţat să mai particip la cursa prezidenţială pentru că nu am reuşit să facem un acord cu PSD şi era clar că în aceste condiţii candidatul PSD are şanse mai mari ca mine şi ca să fac doar figuraţie am considerat că nu e nevoie. A fost o decizie îndelung comentată, dar probabil cea mai importantă decizie de anul acesta a fost ieşirea de la guvernare”, a spus Tăriceanu, potrivit antena3.ro
Liderul ALDE spune că Viorica Dăncilă a fost foarte surprinsă de decizia retragerii de la guvernare.
„Pe doamna Dăncilă a surprins-o pentru că mergea pe o logică rudimentară de genul «câinele nu pleacă de la măcelărie». Anul acesta, în repetate rânduri, am avertizat-o că mergem într-o direcţie proastă. În final, am decis să ieşim de la guvernare. Ce s-a întâmplat ulterior pe mine m-a surprins foarte mult pentru că decizie doamnei Dăncilă şi a conducerii PSD a fost de a distruge pur şi simplu ALDE. Am văzut voci din PSD care recunosc că s-a făcut o greşeală strategică”, a mai spus Tăriceanu.
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, în 26 august, că reprezentanţii formaţiunii au decis să renunţe la continuarea guvernării împreună cu PSD.
ALDE a rămas în Opoziţie şi a votat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Viorica Dăncilă.