Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, și-a reiterat duminică ‘neîncrederea absolută’ față de Statele Unite, excluzând orice negociere cu Washingtonul asupra chestiunilor regionale, relatează AFP citată de Agerpres.
„Bunul simț ne dictează să avem o neîncredere absolută față de cei care și-au dezvăluit animozitatea” față de Iran, a declarat ghidul suprem într-un discurs susținut la Teheran în fața comandanților Gardienilor Revoluției, armata de elită a Republicii Islamice.
„Americanii insistă ca noi să negociem cu ei în privința chestiunilor regionale, în special în legătură cu Siria, Irak, Liban și Yemen”, însă prin acest apel la discuții „ei nu au alt obiectiv decât de a împiedica prezența în regiune a Republicii Islamice a Iranului, care este principalul factor în eșecurile SUA” în Orientul Mijlociu, a afirmat el.
Pe de altă parte, ayatollahul a spus că singurul mijloc de a împiedica ‘amenințările militare’ la adresa Iranului „au fost întotdeauna și vor rămâne puterea militară și apărarea, crearea fricii printre inamici”.
Printre comandanții care au asistat la discurs s-a numărat și generalul Ghassem Souleimani, însărcinat cu operațiunile externe ale Gardienilor Revoluției. În acest sens, membrii Gardienilor Revoluției sunt prezenți cu regularitate în Irak și în Siria, unde Iranul susține regimurile aflate la putere.
În Siria, Iranul a oferit regimului președintelui Bashar al-Assad asistență militară, în special prin trimiterea de ‘consilieri’ și de ‘voluntari’ iranieni, afgani și irakieni pe teren.