Preşedintele Traian Băsescu a reluat, miercuri, în discursul de la Congresul PPE, teoria privind necesitatea constituirea Statelor Unite ale Europei ca soluţie la provocările cu care Europa se confruntă în plan intern şi extern.
În acest context, şeful statului a atras atenţia că proiectele energetice europene nu se pot opri la graniţa de Est a României: „Contribuţia României la construcţia unei politici energetice paneuropene se bazează pe o poziţie clară: aşa cum securitatea propriu-zisă a Europei este indivizibilă, tot aşa şi securitatea energetică europeană nu poate fi tratată în etape.
Proiectele energetice europene nu se pot opri la graniţa de Est a României. De aceea, trebuie să capitalizăm avantajele conectării zonei Mării Negre şi a statelor din Comunitatea Energetică, în primul rând a Republicii Moldova la politicile energetice ale Uniunii. O politică energetică comună presupune dezvoltarea infrastructurii, mai multă inter-conectivitate în cadrul UE şi diversificarea surselor şi rutelor”.
Citeşte şi:
CONGRES PPE la Bucureşti. Băsescu: Statele Unite ale Europei reprezintă soluţia corectă
România liberă redă discursul integral al preşedintelui Traian Băsescu de la Congresul PPE de la Bucureşti:
„În primul rând, doresc să vă adresez un călduros bun-venit la Bucureşti şi să-mi exprim bucuria de a avea posibilitatea să mă adresez Dumneavoastră în cadrul celui de-al 21-lea Congres al Partidului Popular European, plasat foarte inspirat sub sloganul «Răspunsul este: mai multă Europă!». Personal, aşa cum mulţi dintre Dumneavoastră cunosc, sunt un adept foarte hotărât al proiectului unei Europe tot mai integrate şi, prin aceasta, tot mai puternice.
Sunt încântat că Bucureştiul, capitala României, este gazda unui eveniment atât de important, de natură să reconfirme semnificaţia sa pe harta politică a Europei. Am convingerea că acest congres, care stabileşte coordonatele politice ale Partidului Popular European pentru următorii 10-20 de ani, va întări solidaritatea şi coeziunea membrilor săi şi va stimula dezbaterile propice identificării celor mai bune răspunsuri la provocările cu care Europa se confruntă în plan intern şi extern pe termen scurt, mediu şi lung.
Contextul european şi internaţional în care va fi adoptată viziunea politică a PPE asupra Uniunii Europene pentru următorii ani, respectiv noua Platformă a Partidului şi Manifestul care o prefaţează, este unul complex caracterizat de provocări şi incertitudini fără precedent: criza datoriilor suverane, funcţionarea deficitară a sistemelor financiare, capacitatea redusă de susţinere a creşterii economice, creşterea ratei şomajului – mai ales în rândul tinerilor, şi răspândirea populismului şi a radicalismuli politic. Prelungirea crizei economice şi financiare, cu consecinţe majore în plan social, generează un alt tip de criză – o criză politică şi de încredere – care se reflectă în mod vizibil în noul euro-scepticism în creştere şi, mai ales, în noi manifestări în statele membre care ameninţă bazele democratice ale sistemelor politice. Această criză de încredere în capacitatea sistemelor noastre politice bazate pe democraţie, de a produce soluţiile de relansare economică mult-aşteptate este mai gravă şi necesită, de aceea, o mobilizare de resurse imediată la scara întregii Uniuni.
Am constatat cu toţii că mecanismele de guvernanţă stabilite de Tratatele Uniunii Europene nu sunt suficiente pentru gestionarea crizei actuale şi asigurarea creşterii economice durabile în condiţiile unei rate ridicate de ocupare a forţei de muncă. Cu toate că Tratatul de la Lisabona a adus îmbunătăţiri procesului de formulare şi negociere a politicilor europene şi a permis paşi importanţi în consolidarea instituţiilor comunitare şi a rolului Uniunii pe scena internaţională, construcţia politică pe care o avem la îndemână acum nu pare pregătită să ne ajute în atingerea, de pildă, a obiectivului care poate părea prea ambiţios acum – de transformare a Uniunii în cea mai competitivă economie din lume. Eu cred sincer că nu trebuie să abandonăm acest obiectiv, însă pentru aceasta trebuie să fim de acord că ne sunt necesare şi alte instrumente de lucru, care să facă parte dintr-o nouă construcţie politică viitoare.
În realitate, criza nu pune în discuţie obiectivul integrării ca atare, ci îndeamnă la reflecţie pe următoarea întrebare: este acesta momentul unui salt înainte în realizarea proiectului european sau este preferabil în continuare avansul gradual, cu paşi mărunţi? În opinia noastră, devine tot mai clar că viitorul nostru, dacă îl dorim în prosperitate economică şi securitate socială, constă în mai multă Europă, dar şi o mai bună Europă, adică în consolidarea şi continuarea integrării Uniunii Europene in ritm accelerat. Singurele opţiuni viabile pentru depăşirea dificultăţilor rămân acţiunea strâns coordonată a statelor membre, dialogul constant între instituţii comune şi state, definirea în comun a priorităţilor de acţiune şi a direcţiilor de evoluţie.
Convergenţa în interiorul Uniunii Europene este încă mult prea redusă, pentru ca UE să poată da direcţia economiei globale. Singura soluţie pentru a garanta prosperitatea cetăţenilor noştri şi pentru a garanta calitatea de conducător de politici globale a Uniunii, un «driver» al politicilor globale, este o integrare profundă si accelerată, iar aceasta se poate realiza în opinia mea prin intermediul Statelor Unite ale Europei.
Globalizării nu i se mai poate opune nimeni şi orice reglementare am încerca, ea este sortită eşecului. Avem nevoie de integrare economică, de integrare fiscală, de integrare politică. Ca atare, trebuie să tragem concluziile corecte şi să avem curaj să explicăm naţiunilor noastre că drumul unei mai puternice integrări este soluţia.
De aceea, salut călduros ambiţia politică a Partidului Popular European de a iniţia o reformă fundamentală a construcţiei politice a Uniunii în următorii ani, astfel încât într-un orizont de timp nu foarte îndepărtat să beneficiem, spre exemplu, de un guvern european autentic sau de alegerea directă a Preşedintelui Comisiei Europene.
Consolidarea Uniunii Economice şi Monetare a Uniunii Europene, la care ne-am exprimat interesul de a ne asocia, constituie pasul absolut necesar pentru reînscrierea pe un curs de creştere sustenabilă a economiei zonei euro, de care România este foarte strâns legată. Este evident că dezbaterile actuale privind noul cadru financiar integrat, în care Uniunea Bancară va ocupa un loc semnificativ, vor schimba configuraţia Uniunii Europene, iar România are interese specifice legate de aceste evoluţii, dat fiind că va adera pe termen mediu la Zona Euro. Pentru noi, este foarte important ca procesul de consolidare a guvernanţei în Zona Euro să se realizeze cu luarea în considerare a intereselor statelor cu derogare temporară de la moneda unică. Nu ne dorim crearea unui club de categoria a doua în Uniune, format din statele care sunt în afara Zonei Euro, şi ca atare nu dorim constituirea unei Europe cu mai multe viteze.
Pentru noi, mai multă Europă este sinonimă în acest caz cu asigurarea implicării noastre în toate etapele de dezvoltare şi funcţionare a viitoarei Uniuni Bancare şi de aceea acordăm o atenţie specială mecanismului «opt-in». De altfel, în această logică participativă, trebuie înţeles şi faptul că am susţinut de la bun început aderarea la Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare, pe care l-am şi ratificat.
Piaţa Unică reprezintă unul dintre cele mai importante avantaje competitive de care Uniunea Europeană dispune sau cel puţin aşa sună – axiomatic – un slogan foarte răspândit în retorica europeană. Există cel puţin trei domenii în care Piaţa Unică este flagrant discontinuă şi aş dori să mă refer pe scurt la fiecare dintre acestea.
Este limpede că tratatele prevăd crearea unei pieţe europene a muncii care să permită, cel puţin, ca cetăţenii să poată lucra într-o altă ţară la fel de uşor ca în ţara lor. Cu toate acestea, mai multe state membre continuă să menţină bariere faţă de lucrătorii români si bulgari până la finele lui decembrie 2013. Acest protecţionism este greu de înţeles în condiţiile în care se promovează ca soluţie generică eliminarea barierelor de orice natură în cadrul pieţei interne. Aici aş mai face o remarcă: avem nevoie de un Cod al Munci la nivelul UE.
Infrastructura de transport, inclusiv fluvială, constituie un factor de creştere economică, teorie asupra căreia nu am niciun dubiu. Cu toate acestea, deşi din punct de vedere fizic, încă din 1992, a devenit posibilă legătura directă dintre Marea Neagră şi Marea Nordului prin calea Dunăre-Main-Rin, această legătură nu poate fi exploatată economic la potenţialul deplin ca urmare a menţinerii unor regimuri de navigaţie distincte, specifice fluviilor Dunărea, respectiv Rin. Cred ca o unificare a regulilor de navigatie şi a condiţiilor tehnice pentru nave, este necesară pentru a da drumul acestei artere care străbate întreaga Europă de la Marea Nordului la Marea Neagră.
În al treilea rând, dar nu în cele din urmă, nu cred că mai trebuie demonstrat că o Uniune Europeană prosperă presupune regiuni europene prospere. O Piaţă Unică demnă de acest nume nu constituie numai o sumă de reglementări comune, ci şi oportunităţi egale de dezvoltare şi de contribuţie la bunăstarea generală a Uniunii în ansamblu. O dezvoltare armonioasă a Uniunii, pe baza stimulării competitivităţii în fiecare regiune europeană, nu se poate realiza decât printr-o finanţare adecvată a Politicii de Coeziune în Cadrul Financiar Multianual 2014-2020, altfel spus prin asigurarea unei priorităţi relevante obiectivului privind coeziune economică, socială şi teritorială consacrat de Tratatul de la Lisabona. În schimb, constatăm că discuţiile privind viitorul Cadru Financiar Multianual se poartă deja între două tabere oarecum antagonice, respectiv Grupul «Better Spending» şi Grupul «Prietenii Coeziunii». Eu cred că ne trebuie coeziune cu cheltuieli bine făcute.
Piaţa Unică rămâne în continuare un deziderat, a cărui realizare deplină depinde numai de voinţa noastră comună. Cred că este în interesul nostru al tuturor să părăsim retorica dublă şi, cel puţin în ceea ce priveşte piaţa unică, să acţionăm în sensul declaraţiilor care sunt deja consensualizate. În acest sens, trebuie să desăvârşim eliminarea tuturor obstacolelor, fie ele politice sau economice, şi fac un apel la ceilalţi lideri în contextul acestui Congres pentru a acţiona împreună într-un autentic sens constructiv în această privinţă.
Pentru noi, mai multă Europă înseamnă o Piaţă Unică fără restricţii artificiale şi un spaţiu economic de solidaritate.
Suntem de acord că dinamica pieţei forţei de muncă din Europa şi ambiţiile de plasare a Uniunii Europene în rândurile fruntaşe pe plan mondial în materie de competitivitate şi creştere economică impun întărirea politicii comune de imigraţie în ceea ce priveşte modul în care ne raportăm la imigraţia legitimă.
Doresc să atrag atenţia asupra faptului că înainte de a ne uita la rezervorul de forţă de muncă din exteriorul Uniunii Europene, ar trebui să exploatăm în mod eficient toate resursele de care dispunem în interiorul acesteia. Rămân cel puţin două bazine de forţă de muncă insuficient valorificate la nivelul Uniunii.
În primul rând, lucrătorii din România şi Bulgaria, care sunt împiedicaţi să aibă acces liber la piaţa forţei de muncă din 9 state membre până la sfârşitul anului 2013. În al doilea rând, în contextul unei problematici cu mult mai complexe, forţa de muncă din cadrul comunităţilor de etnie romă care se află pe teritoriile mai multor state membre, între care şi România.
România a fost activă în elaborarea Cadrului comun european pentru strategiile naţionale de incluziune a romilor. Adoptarea acestuia în 2011 dovedeşte că interesul asupra problemei depăşeşte graniţele naţionale. Este momentul să demonstrăm că există şi voinţa politică pentru a obţine rezultate tangibile. Considerăm, pe de altă parte, că multe din problemele romilor necesită soluţii locale, angajamentul activ al politicienilor locali şi al comunităţilor rome implicate în aceste probleme.
Pentru abordarea cu responsabilitate a acestei problematici, apreciem că este necesară continuarea dialogului egal între statele membre, în format bilateral şi comunitar, pentru constituirea unui angajament colectiv, fără responsabilizarea exclusivă a unei anumite categorii de state membre, de origine sau de destinaţie.
Înainte de a ne gândi cum putem să înmulţim populaţia europeană, cred că ar fi mai judicios să folosim resursele europene disponibile pentru realizarea integrării economico-sociale a acestei minorităţi, indiferent de locul în care membrii acesteia aleg să se stabilească, astfel încât energiile acestei părţi importante din cetăţenii europeni să fie canalizate în sensul creşterii bunăstării tuturor. Cu toţii suntem conştienţi, cred, de importanţa acestei comunităţi etnice din moment ce, cu cei 10-12 milioane de membri ai săi, populaţia romă reprezintă cea mai mare minoritate în ansamblul spaţiului european.
Pentru noi, mai multă Europă înseamnă un spaţiu de existenţă fără discriminări de orice natură.
Coordonarea în materie de politică externă a înregistrat avansuri semnificative ca urmare a adoptării Tratatului de la Lisabona, deşi structurile şi instrumentele introduse de tratat nu funcţionează încă în parametrii proiectaţi.
Aceste structuri şi instrumente sunt încă insuficient capabile să preia „inputurile” tuturor statelor membre în configurarea acţiunii externe. În acelaşi timp, statele membre au partea lor de responsabilitate: Politica Externă şi de Securitate Comună este încă prea mult un «tool box» din care fiecare stat membru preia instrumentul preferat pentru a-l utiliza pe direcţia care îl interesează, fără a fi preocupat de impactul pe alte direcţii.
Avem strategii locale sau tematice, dar nu avem o ordine de priorităţi a acestor strategii: în mod evident, lipseşte o abordare strategică a Uniunii Europene privind raportarea la exterior. Există un proces incipient de reflecţie privind generarea acestei abordări. Fie că o numim strategie globală sau strategie de securitate, ea rămâne necesară şi trebuie generată printr-un proces ce trebuie să ia în considerare: think-tank-urile şi mediile academice, instituţiile europene, inclusiv Parlamentul european, şi statele membre.
Complexitatea situaţiei de securitate globale – şi aceasta nu numai în termeni militari – impune o nouă abordare a conceptului de coordonare a politicilor externe naţionale. Agenda europeană este astăzi concentrată pe dezvoltarea conceptelor de guvernanţă europeană în planul politicilor economice, care sunt, de asemenea, în cea mai mare parte, politici naţionale. De ce să nu iniţiem dezbaterea asupra unui concept de Guvernanţă europeană în materie de Politică Externă sau în materie de Politică de Securitate şi Apărare? Cred că în acest fel ne putem apropia de ceea ce numim astăzi impropriu politici comune în domeniul extern şi de apărare. De aceea, salut viziunea Partidului Popular European, care stabileşte ca obiectiv în documentele programatice prezentate mai devreme că «avem nevoie de veritabilă politică externă europeană, în care statele membre să vorbească pe o singură voce».
Pentru noi, mai multă Europă înseamnă o abordare pro-activă, în beneficiu general, asupra spaţiului extern.
În evaluarea noastră, rolul SUA va rămâne determinant pentru gestionarea provocărilor aflate în faţa comunităţii internaţionale, pentru consolidarea securităţii şi relevanţei familiei transatlantice de valori în competiţia globală. În condiţiile provocărilor şi ameninţărilor globale majore, care îşi au originea în afara continentului european, parteneriatul strategic UE-SUA îşi păstrează, mai mult ca oricând, relevanţa.
Contribuţia României la construcţia unei politici energetice paneuropene se bazează pe o poziţie clară: aşa cum securitatea propriu-zisă a Europei este indivizibilă, tot aşa şi securitatea energetică europeană nu poate fi tratată în etape.
Proiectele energetice europene nu se pot opri la graniţa de Est a României. De aceea, trebuie să capitalizăm avantajele conectării zonei Mării Negre şi a statelor din Comunitatea Energetică, în primul rând a Republicii Moldova la politicile energetice ale Uniunii. O politică energetică comună presupune dezvoltarea infrastructurii, mai multă inter-conectivitate în cadrul UE şi diversificarea surselor şi rutelor.
Un efect pervers al încercărilor noastre mai mult sau mai puţin reuşite de soluţionare a crizei actuale prin combinaţii de măsuri europene şi naţionale este acela al amplificării curentelor populiste în anumite state membre, cu potenţial de contagiune la scară europeană.
Aş dori să subliniez că aceste manifestări, dezvoltate pe fondul unei aparente incapacităţi de a oferi soluţii cetăţenilor noştri prin mijloacele politice existente, constituie o ameninţare nu atât la adresa proiectului de integrare europeană, ci chiar a fundamentelor democratice ale societăţilor noastre. Ceea ce hrăneşte aceste curente nu este propriu-zis incapacitatea de a folosi în mod adecvat instrumentele de reglementare sau de coordonare care ne stau la dispoziţie, ci voinţa politică pentru a le utiliza la maximum.
Consider că tocmai adâncirea proiectului european, prin depăşirea limitelor care acum par intangibile, este de natură să permită depăşirea durabilă a crizei şi plasarea societăţilor noastre pe un curs de creştere durabilă.
Pentru noi, mai multă Europă înseamnă o înţelegere comună asupra momentelor în care trebuie să ne unim voinţele pentru a genera energia politică adecvată provocărilor cu care ne confruntăm. Statele Unite ale Europei reprezintă, în opinia mea, soluţia corectă pentru europeni şi pentru Europa„.
