Fostul ministru al Sănătăţii Vasile Cepoi, actual consilier de stat al premierului, a fost împuternicit de şeful Guvernului să coordoneze activitatea Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, potrivit Mediafax.
Cepoi a demisionat din postul de ministru al Sănătăţii la începutul lunii octombrie, după ce a fost acuzat de Agenţia Naţională de Integritate de conflict de interese, infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, precum şi infracţiuni asimilate celor de corupţie, în calitate de fost director al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.
Imediat după demisie, Cepoi a fost numit consilier al premierului Victor Ponta.