Goralii, polonezii cu origini românești

Prezența vlahilor în sudul Poloniei este atestată încă din Evul Mediu. De-a lungul seco­lelor, istoria i-a apropiat foarte mult pe polonezi și pe români.

Cele două țări au trecut împreună prin iadul comunist, au suferit împreună consecințele „prieteniei“ rusești, iar în prezent sunt aliate în NATO și în Uniunea Europeană. În Polonia, oamenii au o percepţie proastă despre România, în schimb, polonezii se bucură de o imagine foarte bună în ţara noastră, generată de modul în care aceştia s-au opus comunismului.

Nu în ultimul rând, Polonia are o imagine bună și pentru faptul că reprezentant al ţării a fost unul dintre cei mai iubiți Papi din istorie. Este vorba de Sfântul Ioan-Paul al II-lea, primul care a vizitat România, cel care a promovat o deschidere frățească față de Biserica Ortodoxă Română și care a reconstituit ierarhia Bisericii Greco-Catolice, care a ieșit din catacombe după căderea comunismului. Tot Sfântul Ioan-Paul al II-lea a revitalizat Biserica Romano-Catolică și a fost unul dintre avocații românilor în Europa. Papa Ioan-Paul al II-lea provine din orașul Wadowice din sudul Poloniei, iar familia sa are rădăcini într-o populație poloneză cu origini aparte: goralii.

„Ce se mai aude prin România noastră?“

Este vorba de locuitori ai Poloniei care au certe origini românești, dar care au adoptat limba și cultura poloneză de sute de ani. Goralii pot fi considerați drept o adevărată punte între Polonia și România, cele două țări care au înfruntat împreună greutățile istoriei. Însăși deumirea ora­șului Wadowice provine din cuvântul românesc vad.
Ipo­teza îndepărtatelor legături între Papa Ioan-Paul al II-lea și poporul român a fost lansată de scriitorul Nicolae Mareș. Acesta a fost surprins de faptul că Suveranul Pontif l-a întrebat, cu prilejul unei audiențe, „Ce se mai aude prin România noastră?“. Intrigat de modul în care a fost formulată întrebarea, Nicolae Mareș a mers în arhivele din sudul Poloniei și a descoperit un strămoș valah sau român al Sfântului Ioan-Paul al II-lea. Este vorba de Bartolomjei sau Bartolomeu Wojtyla, atestat în acte în anul 1788. Când a dorit să verifice autenticitatea descoperirii, s-a adresat Nunțiaturii Apostolice în România, iar Nunțiul Apostolic de atunci, IPS Jean-Claude Perisset, i-a spus că Sfântul Scaun nu neagă informațiile strânse de scriitorul român.

Însă Sfântul Ioan-Paul al II-lea nu a fost decât unul dintre descendenții goralilor polonezi. Există zeci de mii de locuitori ai regiunii muntoase din sudul Poloniei care își revendică această identitate culturală.

Walach, Wlach sau Woloch

Cei mai mulți dintre istoricii care au studiat trecutul goralilor afirmă că această populație are certe origini vlahe sau românești. În Evul Mediu, acești păstori s-au răspândit de-a lungul Munților Carpați. Practic, din secolul al X-lea, ei au dus în munții din Cehia, Slovacia și Polonia meșteșugul păstoritului, dar și pe cel al prelucrării lemnului. Și-au păstrat muzica, legendele și tradițiile, însă au adoptat limba poloneză. Goralii sunt romano-catolici sau greco-catolici și au în dialectul lor cuvinte românești: măgură, cătun, mioară, fluier, vatră, brânză sau merinde. De asemenea, în cărțile de telefon din regiunea Zakopane pot fi regăsite nume precum Walach, Wlach sau Woloch. În satul Koniakow, așezarea situată la cea mai mare altitudine din Polonia, oamenii sunt mândri de originile lor și consideră România drept țara strămoșilor lor.

Documentele din arhivele poloneze arată că acest sat a fost întemeiat de șapte păstori valahi, care au venit din 1712 din sud și care proveneau
dintr-o populație originară din Transilvania. Chiar dacă își asumă pe deplin identitatea poloneză, goralii din Koniakow iubesc moștenirea lor culturală românească, iar unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite ansambluri folclorice se nu­mește Kapela Walasi sau Capela Valahă. Muzica goralilor se aseamănă teribil cu cea din Munții Apuseni, iar inventarul locuințelor tradiționale este identic cu cel al caselor românești tradiționale din regiunile de munte ale României.

Dreptul roman al Antichității târzii

Unii istorici cred că primele infiltrări de populație româ­­nească în sudul Poloniei au început în secolul al X-lea, însă apogeul migrației românilor a fost atins în timpul palatinului Vladislav de Oppeln, care a luat-o în căsătorie pe Elisabeta, fiica voievodului Nicolae Ale­xandru Basarab al Valahiei, primul domnitor al Valahiei care a renunțat la catolicism în favoarea Bisericii Greco-Orientale, care a adoptat apoi numele de Biserica Ortodoxă. Vladislav de Oppeln a fost unul dintre cei mai importanți aristocrați din această parte a Europei. Fiefurile sale se întindeau în Regatul Boemiei, în cel al Ungariei și în cel al Poloniei. Vladislav de Oppeln i-a îndrăgit pe români, pe care i-a invitat să se așeze pe întinsele sale domenii, mai ales în zona de munte, care era depopulată. Coloniștii români, veniți în număr mare în secolul al XIV-lea, au primit numeroa­se privilegii, asemănătoare cu cele ale sașilor colonizați în Transilvania. Printre aceste privilegii se număra dreptul de afi judecați de propriii cneji, după jus valachicum, adică după dreptul românesc, bazat pe dreptul roman al Antichității târzii, și care era diferit de dreptul slav folosit de polonezii cu care au împărțit aceeași soartă. Coloniștii valahi sau români erau oameni liberi, care și-au asumat și rosturi militare, după cum arată privilegiile primite de valahi în 1377 din partea regelui Poloniei. Ca urmare a faptelor de arme, mulți dintre conducătorii lor au primit privilegii nobiliare, după cum atestă și documentele care se referă la asediul orașului Nowy Sacz din anul 1509. În acea epocă, în care, practic, migrația românilor în sudul Poloniei era aproape de final, existau peste 500 de așezări din regatul polonez care foloseau jus valachicum. Valahii din Polonia au devenit parte integrantă a națiunii poloneze, însă fără să renunțe la moștenirea culturală a strămoșilor lor.   

Coloniștii români, veniți în număr mare în secolul al XIV-lea, au primit numeroase privilegii, asemănătoare cu cele ale sașilor colonizați în Transilvania. Printre aceste privilegii se număra dreptul de a fi judecați de propriii cneji, după jus valachicum, adică după dreptul românesc.

Ce înseamnă goral

În limba poloneză, cuvântul goral înseamnă muntean sau locuitor al munților împăduriți. Dialectul polonez pe care îl vorbesc aceștia are, pe lângă influențele românești, și certe influențe slovace.

Adoptarea limbii și a identității poloneze s-a produs treptat. În Evul Mediu, goralii foloseau clar limba română, de aceea în unele regiuni locuite de ei s-au refugiat și voievozi români alungați de pe tronurile lor. De pildă, Ștefan Petriceicu al Moldovei sau Constantin Basarab al Valahiei, care sunt înmormântați în vechea mănăstire greco-catolică Lawriv. Voievozii se simțeau mai bine printre valahii lor decât în alte locuri de pribegie. Schimbul permanent de populații între Țările Române și Polonia în Evul Mediu a fost încurajat de faptul că exista o frontieră comună, iar mulți nobili polonezi și boieri români încheiau alianțe matrimoniale și aveau moșii de ambele părți ale frontierei. În epocă, un principe al Transilvaniei, Ștefan Bathory, ajungea rege al Poloniei, iar un alt principe transilvan, Gheor­ghe Rakoczi al II-lea, putea ridica, de asemenea, pretenții la Coroana poloneză. Cărturarul moldovean Miron Costin era educat în Polonia, iar mulți dintre magnații polonezi angajau mercenari moldoveni sau ardeleni, care, într-un final, se așezau în Polonia și îngroșau rândurile vlahilor din acea țară.

De asemenea, multe orașe și târguri din Moldova și din Transilvania aveau numeroase populații poloneze. În Chișinău, de exemplu, cei mai mulți dintre romano-catolicii care vorbesc limba rusă sunt polonezi stabiliți în Basarabia în Evul Mediu, care au fost rusificați în timpul Imperiului Țarist. Sau, cel puțin, așa consideră azi reprezentanții lor.

Faptul că goralii au origini cumva diferite de cele ale altor polonezi a fost remarcat și de naziști. Cum Germania nazistă era aliată cu România condusă de criminalul de război Ion Antonescu, au existat naziști care au încercat să îi înroleze pe gorali în trupele SS care luptau pe frontul de est. Naziștii au întocmit liste cu 27.000 de gorali pe care doreau să îi folosească împotriva altor populații din regiune, însă au eșuat în acest demers.