3.3 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSpecialO femeie susține că nepotul regelui Mihai ar fi tatăl copilului ei,...

O femeie susține că nepotul regelui Mihai ar fi tatăl copilului ei, dar refuză să facă testul ADN. Nicoleta Cîrjan: Am vrut să fie linişte, pace şi discreţie, dar se pare că nu s-a putut

Nepotul regelui Mihai, Nicholas Medforth-Mills, susține că, anul acesta, a fost anunțat de o tânără că ar fi tatăl copilului ei. El susține că i-ar fi cerut femeii, în repetate rânduri, să facă testul de paternitate, însă aceasta ar fi refuzat ferm. Ca reacție, Nicoleta Cîrjan a precizat a solicitat efectuarea acestui test atât la Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici din Bucureşti, cât şi la o clinică privată acreditată.

Anul trecut, principelui Nicolae i-a fost retras titlul și l-a scos din linia de succesiune la tron din considerente pe care Casa Regală nu le-a făcut publice. La acel moment, presa a vehiculat că un motiv ar fi relaţia acestuia cu o tânără din echipa care îl însoţea în acţiunile în ţară, tânără care era atunci însărcinată.

„Pe parcursul anului 2016 doamna Nicoleta Cîrjan m-a anunţat prin corespondenţă scrisă că sunt tatăl copilului ei. În scopul probării declaraţiilor, am invitat-o împreună cu fiica sa, pentru testul de paternitate (testare ADN), la Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici din Bucureşti, singura instituţie abilitată să efectueze în mod ştiinţific un astfel de test. Doamna Nicoleta Cîrjan nu a dat curs acestei solicitări şi nici celor ulterioare. Mai mult decât atât, până la data prezentului comunicat, nu a fost declanşat niciun proces civil de stabilire a paternităţii, la instanţa competentă”, a precizat nepotul regelui Mihai, într-un comunicat de presă pe care l-a postat pe pagina sa de Facebook.

Nicholas Medforth-Mills a mai precizat că, în cazul în care femeia ar accepta să efectueze un test ADN pentru copil, iar acestea ar indica faptul că este tatăl copilului, intenționează să își asume „toate obligațiile legale”.

„Dacă în urma unui test ADN efectuat la Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici din Bucureşti rezultă că sunt tatăl copilului doamnei Cîrjan, prin declaraţie notarială de recunoaştere a paternităţii, îmi voi asuma toate obligaţiile legale ce rezultă din această situaţie. Având în vedere că până în acest moment nu există nicio hotărâre judecătorească de stabilire a paternităţii sau declaraţie notarială de recunoaşte a paternităţii din partea mea, apreciem că orice alte afirmaţii legate de acest subiect sunt nefondate”, a mai precizat el.

Nicoleta Cîrjan: Am vrut să fie linişte, pace şi discreţie, dar se pare că nu s-a putut

 

În replică, Nicoleta Cîrjan unde a postat, pe pagina sa de Facebook, răspunsul transmis avocatului acestuia care, în 3 septembrie, îi trimisese o adresă în care cerea efectuarea unui test ADN la Institutul de Medicină Legală, potrivit News.ro.

„Am vrut să fie linişte, pace şi discreţie, dar se pare că nu s-a putut. De dragul adevărului şi al corectitudinii, las aici răspunsul trimis pe e-mail la solicitarea avocatului domnului Nicholas Medforth Mills din data de 03.09.2016, aceasta fiind unica mea poziţie faţă de subiect”, scrie tânăra.

Potrivit răspunsului pe care tânăra l-ar fi transmis avocatului fostului principe, ea a solicitat efectuarea acestui test atât la Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici din Bucureşti, cât şi la o clinică privată acreditată: „Aşa cum rezultă şi din corespondenţa noastră anterioară referitoare la efectuarea testului de paternitate de către clientul dumneavoastră, i-am solicitat în repetate rânduri efectuarea acestui test atât la Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici din Bucureşti, cât şi la o clinică privată acreditată, dar clientul dumneavoastră a refuzat efectuarea acestui test şi la o clinica privata acreditată”.

Tânăra mai spune că adresa pe care fostul principe i-a trimis-o, prin avocat, a fost „de intimidare şi chiar jignitoare”: „Nu am făcut public faptul că dl. Nicholas Medforth-Mills este tatăl copilului meu, adresa dvs fiind de intimidare şi chiar jignitoare, în conditiile în care i-am solicitat de atâtea ori clientului dvs să colaboram în discreţie şi să efectuăm testul de paternitate şi la o clinică privată, pentru a pune capăt acestei situaţii. Mai mult decât atât, faptul că am ţinut secretă identitatea tatălui şi nu am dat curs solicitărilor mass-media de a vorbi pe aceasta temă, pentru a proteja imaginea clientului dumneavoastră, mi-a adus mie prejudicii de imagine şi de reputaţie”.

Nicoleta Cîrjan mai arată, în scrisoarea transmisă avocatului fostului principe, că îi trezeşte suspiciuni insistenţa principelui de a face testul de paternitate numai la Institutul Naţional de Medicină Legalăţ şi doar până pe data de 19.09.2016 şi, prin urmare, ea insistă ca acest test să fie făcut în primul rând la o clinică privată acreditată din judeţul Brasov, locul unde au domiciliul ea şi copilul, la o dată ce va fi stabilită de comun acord, iar apoi la IML Bucureşti.

„Îmi rezerv dreptul de a introduce la instanţele judecătoresti acţiunea în stabilirea paternităţii când voi considera eu, acţiunea fiind imprescriptibilă”, adaugă tânăra în scrisoarea transmisă avocatului fostului principe Nicolae.

Nicholas Medforth-Mills este primul născut al principesei Elena, cea de-a doua fiică a regelui Mihai şi reginei Ana. În aprilie 2010, în virtutea Statutului din 2007 al Casei Regale, el a devenit prinţul Nicolae al României, devenind totodată al treilea în ordinea succesiunii la tron, după principesa Margareta şi după mama sa. Cinci ani mai târziu, pe 1 august 2015, regele Mihai i-a retras titlul şi l-a scos din linia de succesiune la tron din considerente pe care Casa Regală nu le-a făcut publice. La acel moment, presa a vehiculat că un motiv ar fi relaţia acestuia cu o tânără din echipa care îl însoţea în acţiunile în ţară, tânără care era atunci însărcinată.

Tânăra, Nicoleta Cîrjan, a născut în 9 februarie o fetiţă, Iris Anna, presa relatând despre copil ca drespre fiica principelui Nicolae.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă